Cum tocmai a inceput un nou an, e vremea sa aruncam o privire retrospectiva asupra celor mai importante aparitii din 2007. Cel mai important debut din punctul meu de vedere, totusi, spune la fel de multe despre starea industriei muzicale ca si despre gusturile mele in materie. Trupa cu pricina devina una dintre cele mai discutate in America la momentul actual; am stat de vorba recent cu prietenul meu care lucreaza in domeniul A&R (artisti si repertoriu - cautare de talente) si l-am intrebat cine are sa ajunga mare foarte curand. Recomandarea lui a fost simpla: Vampire Weekend.

Faptul ca Vampire Weekend reprezinta una dintre cele mai importante aparitii ale anului muzical 2007 spune multe despre spiritul timpului prezent, deoarece, in ciuda atentiei de care s-au bucurat, ei nu au apucat inca sa lanseze niciun album. LP-ul lor de debut, autointitulat „Vampire Weekend“, nu va iesi oficial in SUA pana in cursul acestei luni. In cazul in care inca n-ati observat, albumele nu prea mai conteaza in lumea muzicala, deoarece, pe langa faptul ca fenomenul iPod a erodat notiunea de album ca o creatie artistica cu structura clara (structura insemnand nu numai ordinea melodiilor, ci si albumul ca obiect in sine, care se indreapta spre disparitie), pana la momentul lansarii unui album, cariera unei trupe se poate foarte bine sa se fi incheiat deja din cauza publicitatii exagerate sau a performantelor sub asteptari. Asa cum remarca Kelefa Sanneh in New York Times, acum e cam ca in anii ’60, cand albumele erau privite doar ca niste compilatii si contau doar single-urile si aparitiile live. Asadar, in ciuda faptului ca trebuie sa astept pana la sfarsitul acestui an ca sa le pot include LP-ul in categoria „Cele mai bune din 2008“, Vampire Weekend sunt deja in capul listei mele personale pentru 2007. Cum de-au reusit?

Motivul pentru care Vampire Weekend reprezinta o prezenta atat de captivanta pe scena indie este sound-ul lor, total diferit de ceea ce exista la momentul actual. Aceasta expresie e deja folosita si rasfolosita, dar trupa chiar reprezinta „o gura de aer proaspat“ in lumea muzicala. Inventivitatea unor piese ca „Mansard Roof“ te ia pur si simplu prin surprindere, mai ales daca o raportezi la cadrul de referinta ultraconservator al majoritatii trupelor din ziua de azi. Daca cele mai multe trupe de chitaristi preiau multe de la The Clash, Talking Heads si o gama ingusta de artisti post-funk de la inceputul anilor ’80, Vampire Weekend prefera pop-ul de inspiratie africana.

Ascultand colectia de mp3-uri Vampire Weekend care circula la momentul actual, prima influenta la care te gandesti pare sa fie mereu aceeasi: Graceland. Nu celebra proprietate a lui Elvis din Memphis, Tennessee, ci mai degraba albumul cu acelasi nume din 1986 al lui Paul Simon, la care acesta a colaborat cu o serie de muzicieni sud-africani. E ceva destul de suspect faptul ca auzim influente sud-africane si il comparam imediat cu „Graceland“. E cumva ca si cum un african ar asculta Ace of Base si ar spune: „Suna ca Beatles“. Muzica africana este un domeniu vast si complex, iar faptul ca mare parte din cunostintele noastre despre ea provin de la un artist alb care a lansat un „album cu tenta africana“ e un simptom al ignorantei noastre.

Gratie structurii lor pop, sectiunii ritmice si dimensiunilor reduse (majoritatea avand sub trei minute), multe dintre piese ar putea fi usor imprumutate de la colegii lor newyorkezi mai cunoscuti, The Strokes. Se deosebesc totusi prin zdranganitul chitarelor si productia de inspiratie africana. De asemenea, nu ii deranjeaza deloc sa foloseasca si clarinete, violoncele, flaute si niste instrumente africane ciudate, ceea ce confera muzicii lor o caracteristica de „muzica lumii“. Numai ca o prea mare parte din muzica lumii facuta de artisti albi vestici este o porcarie de neascultat si cu un aer de superioritate culturala. Vampire Weekend, pe de alta parte, o transforma intr-un sound care-i face pe pustii din New York sa danseze. Veti mai auzi de ei.

In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu