Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România, dezvăluie planurile Vodafone România pentru noul an

Autor: Adrian Seceleanu Postat la 18 decembrie 2023 828 afişări

Vodafone România, una dintre cele mai mari companii locale IT&C, începe să culeagă roadele planului de transformare lansat în urmă cu câţiva ani: pe o piaţă de telecom în scădere, veniturile companiei au revenit pe creştere, rezultatul fiind obţinut şi pe fondul repoziţionării companiei ca un furnizor major de tehnologie şi soluţii integrate IT&C. Perspectivele sunt promiţătoare şi pentru 2024, spune, într-o discuţie cu BUSINESS Magazin, Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România.

După mai bine de doi ani petrecuţi la conducerea Vodafone România, Achilleas Kanaris are motive să fie optimist: planul de transformare a companiei lansat după venirea la Bucureşti începe să-şi arate rezultatele, iar ambiţia operatorului de a deveni un campion al digitalizării pe piaţa de soluţii IT se vede în cifre.

„Mandatul meu a fost să remodelăm organizaţia pentru a schimba direcţia strategică, de a fructifica oportunităţile disponibile şi de a avea o performanţă mai bună pe piaţa noastră principală. Aceasta a fost agenda transformării. Aşadar, sunt foarte bucuros să spun că suntem pe drumul cel bun, adică businessul a revenit pe creştere şi creştem atât din punctul de vedere al veniturilor totale, cât şi al veniturilor din servicii, pe o piaţă în scădere. Suntem foarte mulţumiţi de această performanţă”, afirmă Achilleas Kanaris, executivul de origine elenă care a preluat poziţia de CEO al subsidiarei din România a grupului britanic de comunicaţii Vodafone în vara anului 2021. Pe piaţa principală a Vodafone, cea de telecomunicaţii, evoluţiile sunt bune în special pe segmentul de telefonie mobilă. „Businessul nostru de telefonie mobilă are un avânt foarte bun, un moment comercial foarte bun. Businessul nostru de servicii fixe este pe cale de a se stabiliza. Nu este încă o zonă 100% stabilă, dar este pe drumul de a fi stabilizată. Şi rezultatele noastre financiare, rezultatele noastre operaţionale, sunt foarte bune“, a declarat Kanaris.  Vodafone a intrat pe piaţa de servicii fixe odată cu achiziţia companiei de cablu UPC, în 2019, ca parte a unei tranzacţii care a inclus mai multe pieţe europene.

La finele celui de-al doilea trimestru al anului fiscal 2023/2024, încheiat în septembrie 2023, Vodafone România raportase venituri din servicii de 195 mil. euro, mai mari cu 2%, cu un număr de 8,8 milioane de clienţi de telefonie mobilă şi peste 700.000 de clienţi pentru segmentul de internet fix. Compania a raportat creşteri ale veniturilor pentru întregul an calendaristic 2023, după ce anterior, timp de 5 trimestre, veniturile avuseseră o dinamică negativă, conform datelor comunicate de grupul Vodafone. Anul trecut piaţa de telecom din România a scăzut la o valoare de 16,9 mld. lei faţă de 17,1 mld. lei în anul precedent, conform datelor autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM). Piaţa de telefonie mobilă a scăzut cu aproape 1% în 2022, la 8,3 mld. lei, conform aceleiaşi surse.

Cum arată planurile pentru 2024? Pariul principal al companiei este continuarea creşterii pe segmentul de tehnologie, după rezultatele foarte bune din acest an, afirmă Achilleas Kanaris. „Cel mai mare pariu pentru noi este creşterea dincolo de conectivitate - de serviciile de comunicaţii. Am transformat operaţiunile Vodafone în România - suntem acum o companie de tehnologie foarte mare şi considerăm că suntem cel mai mare integrator de sisteme din ţară. Creşterea dincolo de businessul nostru de bază de comunicaţii este pentru mine este obiectivul principal pentru 2024. Este cel mai mare pariu pe care îl facem noi la Vodafone pentru 2024”, declară Achilleas Kanaris. Potenţialul de creştere pentru viitor al segmentului de integrare IT&C este uriaş, a mai spus Achilleas Kanaris. „Legat de serviciile de integrare de soluţii IT&C credem că transformarea digitală a sectorului public, atât la nivelul guvernului central, cât şi al municipalităţilor locale, poate doar să accelereze. Acest lucru ne oferă o oportunitate uriaşă ca integrator de sisteme, care nu este o afacere tradiţională a unui operator de telecomunicaţii. Şi chiar sectorul privat investeşte din ce în ce mai mult în servicii IoT. Deci, aceasta este o sursă de creştere. Şi pot să vă spun că în planul nostru, această creştere despre care vorbim în patru ani, cinci ani de acum va ajunge la un punct în care va dubla aproape veniturile noastre în segmentul de business. Aceasta este o oportunitate foarte interesantă de creştere.”

Oportunităţi există însă în zona de tehnologie şi pe segmentul consumer. „Pe segmentul consumatorilor, toată povestea se învârte în jurul cheltuielilor pentru tehnologie ale familiilor. Ne îndepărtăm de modelul cât cheltuie o gospodărie pentru nevoile de telecomunicaţii, pentru conectivitatea pură, aşa cum o numim intern, spre cât cheltuieşte familia pe tehnologie. De ce ar cumpăra de la noi? Pentru că avem totul. Avem toate echipamentele de care are nevoie familia. Avem capacitatea de a finanţa acele echipamente în rate. Şi, de asemenea, avem expertiza tehnică de a ajuta familia să exploateze tehnologia. Aşadar, provocarea noastră ca afacere este să convingem clienţii noştri să spună: Ştii ce, de la Vodafone nu cumpăr doar conectivitate, cumpăr tehnologie. Şi vreau ca această echipă de la Vodafone să vină şi să mă ajute acasă sau în magazin să înţeleg ce pot face să exploatez beneficiile aduse de tehnologie. Acesta este al doilea domeniu de creştere pentru noi, acest lucru este cu siguranţă ceva care va duce la o creştere durabilă pentru Vodafone în România.“ Viziunea optimistă pentru perspectivele Vodafone România se bazează şi pe perspectivele bune pe care le are România de a accelera transformarea digitală în anii următori. „Personal, sunt foarte optimist cu privire la potenţialul pe care îl poate atinge România până în 2030. Eu sper ca România să devină o societate cu adevărat digitală.”

În acest context, este de părere Kanaris, două lucruri sunt cheie pentru modul în care va evolua România: educaţia digitală şi ritmul de dezvoltare a infrastructurii care să susţină digitalizarea. „Pe primul loc aş pune educaţia digitală. Trebuie să conectăm şcolile, universităţile astfel încât să le dăm tuturor acces la educaţie prin sisteme digitale. De ce este atât de importantă educaţia digitală? Pentru a dezvolta capacităţile digitale ale viitorului. Vedem o distanţă foarte mare între ceea se întâmplă în sectorul tehnologic şi competenţele disponibile pe piaţă”. Conform datelor Comisiei Europene România se situează pe locul 27 dintre cele 27 de state membre ale UE în ediţia din 2022 a Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI), cu un nivel foarte scăzut de competenţe digitale de bază în comparaţie cu media UE. „România se confruntă cu o lipsă de competenţe digitale de bază în rândul populaţiei. România înregistrează rezultate cu mult sub media UE în ceea ce priveşte competenţele digitale cel puţin de bază (cu o medie de 28 % faţă de 54% la nivelul UE)”, conform datelor Comisiei. Nivelul scăzut de educaţie se traduce şi într-o utilizare scăzută a serviciilor de internet, arată documentul. „Nivelul foarte scăzut al competenţelor digitale de bază se traduce prin rate scăzute de utilizare a serviciilor în bandă largă fixă (66 %), în pofida unui grad ridicat de disponibilitate a serviciilor în bandă largă de mare viteză. Pentru a încuraja utilizarea serviciilor în bandă largă, eforturile ar trebui să se axeze şi pe îmbunătăţirea competenţelor publicului larg”, conform documentului citat. Pornind de la aceste date, România ar trebui să accelereze eforturile de educaţie digitală, a punctat Achilleas Kanaris. „Trebuie să ne recalificăm forţa de muncă pentru că, dacă citim orice studii disponibile pe piaţă la ora actuală, acestea arată că toate locurile de muncă, toate profesiile se vor schimba în viitor. De aceea recalificarea forţei de muncă este obligatorie şi trebuie să pregătim populaţia pentru locurile de muncă din viitor. Este momentul oportun pentru a face acest lucru şi având drept obiectiv anul 2030, trebuie să lucrăm împreună pentru a avea un impact pozitiv. Trebuie să educăm toată populaţia României şi din punct de vedere, să spunem aşa, tradiţional, dar şi din punct de vedere digital.” Un alt subiect vital pentru România este cel al infrastructurii care susţine proiectele de educaţie şi transformare digitală, spune şeful Vodafone România. „Al doilea subiect pe care vreau să-l scot în evidenţă este infrastructura digitală. Viteza cu care se digitalizează societatea este una foarte mare, ceea ce înseamnă că noi trebuie să recuperăm decalajele. Sunt multe studii realizate în întreaga lume care arată că productivitatea obţinută în sectorul privat prin digitalizare are o influenţă pozitivă şi asupra cetăţenilor, şi asupra statului, şi asupra companiilor. Se fac multe cercetări care ne arată cât de importantă este şi securizarea conectivităţii prin tehnologia 5G.”

„Atât România cât şi, în special, sectorul de telecomunicaţii au nevoie de decizii curajoase. Sper că alegerile nu vor distrage atenţia foarte mult. Sectorul de telecomunicaţii are nevoie de unele decizii importante. Nu ne permitem să mai aşteptăm încă un an, pentru că altfel România va rămâne şi mai mult în urmă în ceea ce priveşte implementarea noilor tehnologii.”

Achilleas Kanaris, CEO, Vodafone România

În ceea ce priveşte gradul de dezvoltare a tehnologiei 5G, România se află cu mult în urma altor pieţe, cu un grad redus de implementare a tehnologiei la adevărata sa putere, aşa-numitul „real 5G”, avertizează Achilleas Kanaris. Ce înseamnă acest „real 5G?” O infrastructură creată din start pentru a fructifica toate avantajele tehnologiei 5G, explică şeful Vodafone. „Este o tehnologie foarte diferită, care transformă în realitate faimoasa evoluţie cu un multiplu de 10 despre care vorbim mereu: viteză de 10 ori mai mare, de 10 ori mai ieftină, de 10 ori mai multe dispozitive care pot fi conectate. Real 5G este ceva foarte diferit de ceea ce clienţii experimentează astăzi în România. Acum folosim în principal tehnologia 4G pentru a oferi şi servicii 5G, astfel că nu atingem performanţa reală permisă de tehnologia 5G.” În România gradul de acoperire pentru reţelele „real 5G” este mai mic de 10%, în timp ce pe pieţele dezvoltate procentul ajunge la 80%, spune şeful Vodafone România. „Trebuie să recuperăm această distanţă faţă de ţările dezvoltate.” Mai mulţi factori au contribuit la această situaţie, care nu este specifică doar României, ci Europei în general, a explicat Achilleas Kanaris. „Operăm pe o piaţă foarte dificilă. Piaţa românească în general, sectorul telecomunicaţiilor din Europa nu au fost o poveste grozavă în ultimul deceniu.

Motivul pentru această situaţie este acela că există prea multă reglementare la nivelul Europei în timp ce în România provocările sunt generate de lipsa unor reglementări mai clare. Noi spunem că la nivelul Uniunii Europene sectorul este suprareglementat, că există prea multă reglementare. Este un cadru de reglementare european care se concentrează de fapt pe fragmentarea pieţei între multe, multe companii şi promovarea concurenţei bazate pe preţ, lucru care ca doctrină e OK pentru o perioadă scurtă de timp, dar dacă vrei să continui să investeşti masiv şi să îmbunătăţeşti infrastructura, nu funcţionează. Pentru că indicatorii financiari ai tuturor companiilor care concurează în acest sector s-au deteriorat în ultimul deceniu, în ciuda faptului că cererea pentru produsul nostru, care în esenţă este conectivitatea la internet, a crescut de fapt. Industria de telecom se află acum înaintea unui nou mare ciclu de investiţii, în tehnologia 5G, iar ceea ce se poate constata este că Europa rămâne semnificativ în urma Chinei şi SUA, pentru că niciuna dintre companiile de telecom din Europa nu are capacitatea financiară de a investi. Din toate aceste motive, sectorul de telecom european nu se află într-o poziţie grozavă. Despre România se poate spune că este un exemplu extrem al modului în care concurenţa nu funcţionează. Din păcate, dinamica competitivă din România nu susţine companii precum Vodafone care vor să continue să investească, în lipsa unor reglementări clare. 2024, în opinia mea, ar fi trebuit să fie anul 5G în România. Cred că va fi o oarecare investiţie în 5G, dar, din păcate, ritmul creşterii 5G va fi mult inferior faţă de ceea ce ţara are cu adevărat nevoie.”

Fructificarea oportunităţilor pe care le are România în faţă depinde însă şi de modul de lucru al guvernului, spune Achilleas Kanaris. „Ca ţară, suntem mult în urmă în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor de redresare şi rezilienţă ale UE. Anul 2024 este un an cheie. Există multe repere asociate cu absorbţia fondurilor în 2024. Dacă guvernul continuă să lucreze eficient şi eficace pentru a atinge acest obiectiv, vom fructifica oportunităţile pe care le avem în faţă. Atât România cât şi, în special, sectorul de telecomunicaţii au nevoie de decizii curajoase. Sper că alegerile nu vor distrage atenţia foarte mult. Sectorul de telecomunicaţii are nevoie de unele decizii importante. Nu ne permitem să mai aşteptăm încă un an, pentru că altfel România va rămâne şi mai mult în urmă în ceea ce priveşte implementarea noilor tehnologii.”   

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.