CGS IT Services: Piaţa soluţiilor ERP a depăşit 110 mil. euro în 2012

Autor: Anca Barbulescu Postat la 23 aprilie 2013 148 afişări

Piaţa soluţiilor ERP s-a cifrat anul trecut la 110 milioane de euro, în creştere faţă de nivelul de 90 de milioane de euro din 2011, tendinţă de creştere care se va menţine şi în anul curent, conform unei analize realizate de CGS Europe - IT Services, parte a grupului american CGS.

CGS IT Services: Piaţa soluţiilor ERP a depăşit 110 mil. euro în 2012

Cea mai mare rată de creştere s-a înregistrat pe segmentul soluţiilor internaţionale, comparativ cu cele locale, potrivit CGS Europe - IT Services care este partener global Microsoft pentru implementarea soluţiei ERP deţinută de Microsoft, respectiv Dynamics AX.

"Valoarea business-ului pe piaţa de ERP a cunoscut în 2012 o creştere datorită faptului că efectele negative ale crizei economice s-au mai estompat şi, în plus, o parte din  mediul de business a înţeles  că lipsa de reactivitate faţă de astfel de investiţii nu are cum să fie benefică, aşteptarea  fiind contraproductivă", a arătat Mircea Hotăran, directorul deneral al CGS Europe - IT Services.

Piaţa de ERP din România este împărţită în două segmente principale - cel a soluţiilor dezvoltate de mari firme internaţionale (care sunt, în general, dedicate firmelor medii, mari şi multinaţionalelor) şi, respectiv, cel al ERP-urilor sau programelor echivalente realizate de producători locali, destinate în special IMM-urilor. Anii de criză au favorizat jucătorii locali, mult mai flexibili în politica de preţuri, datorită faptului că deţin drepturile de proprietate intelectuală  asupra  soluţiilor ERP, putând astfel furniza preţuri mult mai atractive şi adaptate pieţei locale.

În 2011, cel mai probabil, soluţiile locale le-au depăşit ca număr de implementări pe cele internaţionale, chiar dacă în valoare absolută probabil că nu au trecut de 30% din cifra de afaceri din domeniu. În anul 2012 însă, s-a înregistrat o rată consistentă de creştere a soluţiilor ERP internaţionale, iar tendinţa se va păstra şi pentru anii ce urmează, dacă nu vor apărea diferite dezvoltări economice neaşteptate pe plan local sau internaţional, arată analiza CGS Europe - IT Services.

"Anul 2013 va fi un un an cu multe provocări care vor pune o presiune în creştere asupra clienţilor şi furnizorilor deopotrivă. Cred că vor avea un avantaj companiile cu un business regional, care  vor putea să creeze un anume echilibru între pieţele pe care activează; acest lucru le va asigura constanţa proiectelor,  optimizarea resurselor (inclusiv menţinerea fluctuaţiei de personal sub control) şi stabilitatea sau creşterea cifrei de afaceri", a precizat Mircea Hotăran.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/cgs-it-services-piata-solutiilor-erp-a-depasit-110-mil-euro-in-2012-10785260
10785260
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.