... rezuma o prietenă câteva dintre problemele cu care ne-am confruntat în câteva zile cei din grupul nostru. Unii s-au ales cu maşina avariată, din cauza căderii zăpezii de pe unele acoperişuri sau a faptului că au intrat în zid (nimic grav din fericire), alţii (eu) cu identitatea şifonată. După aproape 48 de ore de haos reputaţional, pot să spun cu mâna pe inimă că aş fi preferat să îmi lovesc puţin maşina.

Săptămâna trecută, exact înainte de predarea la tipar a acestui număr, am devenit una dintre sutele de milioane de utilizatori de internet care s-au confruntat cu „phishingul” - în condiţiile în care ştiam ce este, am şi scris despre asta şi auzisem ştirea despre înteţirea numărului de atacuri în România cu DOAR două zile înainte de incident. Securitatea cibernetică sau informatică pare destul de anostă pentru cineva care nu este familiarizat cu domeniul. Pentru cineva care scrie din când în când despre asta, să fii victima unui atac de tip phishing seamănă cu COVID-ul atunci când era în China şi aveam senzaţia că nu va ajunge niciodată la noi. Adică ştiam ce este şi mi se părea că „unii oameni” cad pradă unor tertipuri psihologice în online fiindcă nu respectă nişte reguli de bun simţ. Până când mi s-a întâmplat şi am devenit „unii oameni”.  Încă nu îmi dau seama „cum de mi s-a întâmplat tocmai mie”, dar eu i-am zis „neatenţie contextuală”: Pe scurt, din avântul de a le face pe toate, adică de a-mi face treaba, dar de a fi „trending” pe Instagram, din doi timpi şi trei mişcări am rămas fără identitate digitală. Şi cu reputaţia serios avariată, şi nu mă refer doar la cea din online. Pe scurt, faţa mea cu ochelari de soare, într-o poză în care mă uitam la Dâmboviţa, dar aveam aerul de contemplaţie profundă a vieţii - îi îndemna (şi încă îi îndeamnă) pe „băieţi”, să investească în diverse.

Am ajuns să îmi cer scuze întruna pentru ceva despre care nu înţelegeam exact ce este şi asta continuă şi în acest moment, la aproximativ 48 de ore de când s-a întâmplat atacul. Vă scriu despre asta pentru că deseori, din analizele „seci” pe care noi le facem, nu reiese cât de neplăcută poate fi o astfel de situaţie – pentru noi şi pentru apropiaţii noştri, dar şi pentru cunoştinţe din mediul profesional sau din alte medii. Eu aş asemăna senzaţia imediată cu coşmarul că pleci de acasă descălţat. Apoi, ţi se derulează în cap, în timp ce încerci să îţi vezi cât de cât de viaţa reală şi de muncă, o serie de întrebări: Postez deci exist? Dacă nu mai postez, câţi dintre prietenii mei mă vor mai ţine minte? Cât de mult am nevoie de validarea în social media? Pot să trăiesc fără reţele sociale – în meseria asta? E normal să postez selfie-uri dacă am un job „serios”? Dacă aş fi în public – cu adevărat – aş mai avea curajul să mă exprim aşa cum mă exprim în social media ? Şi, cel mai important, vor da oare cunoştinţele mele crezare hackerului care îi îndeamnă la investiţii în toate bazaconiile internetului? De ce nu pot să fac nimic şi de ce, în cazul în care eşti „pescuit” de hackeri – nu ai cui să te adresezi ?

În primul rând, îmi cer scuze şi aici pentru faptul că mi-am permis, pentru câteva minute, să nu fiu vigilentă. Fiindcă de vigilenţa de care ai nevoie atunci când conduci, de pildă, ai nevoie şi când îţi asumi prezenţa în social media, de aceea am insistat cu această comparaţie la început. Sper să nu fi căzut nimeni în capcana hackerilor online până acum şi că nici nu se va întâmpla acest lucru din cauza mea – fiindcă, din păcate, procesul prin care un astfel de cont este dezactivat se întinde pe câteva săptămâni – Instagram nu are call center, iar procesul de analizare a unui „report” durează (de la too big to fail, cred ca am ajuns acum la era too big to care). Între timp, identitatea ta nu mai este a ta şi are o viaţă proprie în online. Se tot vorbeşte în ultimul timp despre ChatGPT şi despre inteligenţa artificială – apoi despre conceptul singularităţii, acea idee că într-un anumit număr de ani, nu foarte departe de vremurile pe care le trăim, inteligenţa artificială va deveni prea inteligentă pentru noi şi va avea efecte negative asupra vieţii. Nu cred că vom vedea o mare inteligenţă care se va abate ca un cyborg negru asupra noastră, ca în filme, însă cred că am ajuns în situaţia în care tehnologia să facă atât de mult parte din viaţa noastră, încât să interfereze foarte puternic cu ea. Clar avantajele sunt majore şi nu îndemn la întoarcerea în timp – ci la atenţie constantă. O problemă aparent superficială poate crea grave probleme financiare, conflicte personale – chiar şi drame – în anumite situaţii şi, în cel mai rău caz, războaie (ştiţi că nu se desfăşoară doar pe câmpurile de luptă – iar recent, în contextul dezastrelor din Turcia şi Siria, hackerii şi-au dovedit încă o dată lipsa de orice fel de empatie şi atacă folosind mesaje de ajutorare).

Dacă eu nu am făcut-o, vă sfătuiesc să vă ascuţiţi vigilenţa, indiferent de cât de „publici” alegeţi să fiţi. Altfel „vom intra în zid”, cu viteza dezvoltării tehnologiei.  

PHISHING = un tip de fraudă online care se bazează pe atacuri de inginerie socială pentru a păcăli utilizatorii să îşi divulge informaţiile cu caracter sensibil, inclusiv numărul cardului de credit şi datele de autentificare, însuşindu-şi identitatea unei entităţi de încredere. Phishingul se realizează, de obicei, prin e-mail, SMS sau aplicaţii de mesagerie instantanee prin intermediul unui link periculos. Dar linkurile de phishing pot fi, de asemenea, strecurate în mesajele postate pe reţelele de socializare, pe panourile de afişaj etc.

*Reţineţi că escrocheriile cu impostori reprezintă tipul nr. 1 de fraudă online. Pe lângă phishing şi smishing, aceste atacuri iau şi forma de vishing (sau voice phishing), în care cineva se dă drept poliţia, banca dumneavoastră sau alte forme de autoritate. Sursa: Bitdefender