Viteza imaginii: cum poate inteligenţa artificială să transforme fotografia profesionistă?

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 07 decembrie 2024 24 afişări

Într-o sală aglomerată, plină de speakeri şi participanţi la un congres medical, Sergiu Pârşoagă trece neobservat printre sute de oameni. Aparatul său surprinde fiecare detaliu cu precizie, iar la finalul fiecărei sesiuni, el reuşeşte să predea în timp record imaginile clienţilor. Secretul din spatele acestei viteze impresionante? Nu doar experienţa acumulată în ani de muncă, ci şi tehnologia: inteligenţa artificială. 

AI-ul este partenerul perfect pentru că învaţă constant şi este interconectat cu toate programele mele de editare. Selectează cele mai bune imagini, ajustează lumina, încadrează exact cum trebuie – mă scuteşte de circa şase – şapte, poate opt ore de muncă, în funcţie de cantitatea de informaţii pe care i-o dau”, a spus într-un interviu pentru BUSINESS Magazin Sergiu Pârşoagă, fotograf şi fondatorul PhotoFactory, companie sub care îşi desfăşoară activitatea de fotograf. 

El a explicat că munca de la „birou”, cea care înseamnă căutarea celor mai bune fotografii este care cheltuieşte cel mai mult timp, motiv pentru care inteligenţa artificială (AI) aduce un mare beneficiu. „Partea de selecţie a fotografiilor este cea mai <costisitoare>, pentru că trebuie să treci prin toate imaginile rapid sau foarte rapid şi să ai un ochi atât de bine format încât să ştii că poţi să renunţi la unele imagini. Sunt mulţi cărora le este foarte greu şi ni s-a întâmplat tuturor să nu ştim să alegem din două imagini identice. Iar acest soft cu inteligenţă artificială exact asta face. Este învăţat să selecteze şi se îmbunătăţeşte constant. Şi în acelaşi timp, poţi să-l ghidezi să-ţi înveţe modul de lucru şi să copieze stilul pe care îl foloseşti, astfel încât el devine una cu tine şi din moment ce l-ai folosit, o să-ţi fie foarte greu să mai renunţi la el.”

Sergiu Pârşoagă foloseşte acest soft cu inteligenţă artificială de aproape un an, primul contact cu acesta având loc în cadrul unui eveniment care se întindea pe parcursul a patru zile şi care era „aglomerat” din punctul de vedere al organizării. „L-am folosit într-o formă beta la un eveniment foarte mare de dermatologie la Craiova, care s-a desfăşurat timp de patru zile. Am vrut să fiu foarte eficient. În cadrul conferinţei, erau sesiuni de prezentare în fiecare zi, de câte o oră aproape. La începutul următoarei sesiuni, aveam deja pozele de la cea anterioară. Adică fotografiam, iar în pauza de 10 minute mergeam la laptop, descărcam pozele, le introduceam în acest soft cu AI care făcea selecţia şi reglarea, colorizarea şi la începutul următoarei sesiuni aveam imaginile pregătite, urcate într-un cloud”, povesteşte fotograful. Argumentează că a vrut să eficientizeze timpul şi, deşi nu i s-a cerut acest lucru, la finalul evenimentului a reuşit să predea şi materialele. Anul acesta, se va duce la ediţia din 2024 a evenimentului de la Craiova şi consideră acest lucru un succes.

Pentru a utiliza acest soft AI Sergiu Pârşoagă plăteşte o subscripţie anuală care ajunge în jurul a 500 de euro. „Ceea ce acoperă un costul unui angajat cu salariu minim pe economie pe o lună, doar că acest angajat AI nu are pauză, nu răceşte şi nu poate intra în burnout”, adaugă fotograful într-o notă amunzantă. În plus, acest soft cu AI poate fi folosit atât la fotografia de eveniment, cum a făcut Sergiu Pârşoagă în cazul evenimentului de la Craiova, cât şi la fotografia de produs sau la cea de food. „Pentru fotografie de produs folosesc un alt soft bazat pe AI, care e specializat şi învăţat în zona aceasta. Mă ajută la scoaterea subiectului dintr-un decor, dintr-un fundal, subiectul să rămână pe fundal alb, transparent. El face treaba asta mult mai simplu şi rapid, iar un alt element important în zona de fotografie de produs este şi dimensiunea la care se cer materialele finale; cu ajutorul softului şi AI-ului le reîncadrez uşor şi rapid. Aşadar, vorbim de rapiditate şi de eficienţă. Are un randament de peste 90%, plus că se îmbunătăţeşte pe măsură ce lucrezi cu softul.”

Însă, în ciuda progreselor tehnologice, elementul uman rămâne esenţial. „Dincolo de tehnologie, relaţia cu clientul este ceea ce face diferenţa. Clientul nu are întotdeauna o viziune clară asupra lucrului final, iar rolul meu este să îl ajut să vadă ce poate deveni produsul său. Totul începe cu discuţii detaliate, brainstorming şi planificare meticuloasă. De acolo, fiecare detaliu contează – de la decor şi iluminare până la compoziţie. În mintea mea, imaginea finală este deja formată înainte să apăs declanşatorul aparatului.”

Câte tipuri de fotografii, atâtea diferenţe şi provocări

Fotografia de eveniment este una dintre specializările lui Sergiu Pârşoagă iar aceasta vine cu propriile provocări. „Să surprinzi esenţa unui eveniment fără să te faci remarcat este o artă în sine. La un congres medical, de exemplu, trebuie să fii mereu atent – să surprinzi speakerii în momente cheie, reacţiile publicului, interacţiunile, dar totul trebuie făcut fără să îi deranjezi, fără ca ei să te observe. E un proces continuu de observaţie şi execuţie.” 

Numărul de poze pe care le face un fotograf la un eveniment diferă în primul rând de durata acestuia, de numărul de persoane – participanţi şi speakeri, dimensiunea sălii, a locului în care se desfăşoară evenimentul, dar şi de subiect - ce anume trebuie surprins în cadrul evenimentului, mai spune Sergiu Pârşoagă. „La un eveniment cu 200 de invitaţi şi 15 speakeri pe scenă, ar fi nevoie de 15-20 de imagini pentru fiecare speaker în parte, pentru că trebuie să îl surprinzi în mai multe situaţii - o dată când arată cu mâna, când vorbeşte, când poate are un produs în mână, din lateral, din spatele lui, cu mulţimea care-l vizualizează, din spatele mulţimii. Sunt mai multe unghiuri din care trebuie să faci fotografii. Pe tot evenimentul ajung la 1.000 – 1.200 de poze.” 

Pentru el, evenimentele sunt o combinaţie de pregătire şi spontaneitate, iar echipamentul său, adaptabil fiecărui proiect, joacă un rol crucial. „Ca fotograf nu îţi este suficient în momentul de faţă un simplu aparat. Ai nevoie de un aparat, de o lentilă bună, de o lumină bună, ai nevoie de un telefon care să te ajute, un laptop, o tabletă sau un desktop ca să poţi să te desfăşori rapid, şi o conexiune la internet. Sunt unele situaţii în care poţi să te desfăşori cu un minim de echipament, sunt altele în care ai nevoie de mult mai mult echipament. Trebuie să ştii de la început ce vrei să faci, costul echipamentului e foarte important, dar şi know-how-ul – pentru că trebuie să ştii cum să foloseşti acel echipament, să ştii ce ce vrei de la el şi abia atunci e formaţia completă.”


MODIFICĂRI URIAŞE Piaţa de online a explodat, iar odată cu ea şi cererea pentru imagini de calitate, spune Sergiu Pârşoagă, care adaugă că a fotografiat lucruri extrem de variate – de la măşti şi dezinfectante până la preparate culinare elaborate. Însă fiecare proiect vine cu propriile provocări şi necesită abordări diferite.


O altă categorie de fotografie pe care o stăpâneşte Sergiu Pârşoagă este cea de food, care în ultimii ani a crescut semnificativ din punctul de vedere al cererii, mai ales în contextul schimbărilor aduse de pandemie. „Modul în care oamenii consumă s-a schimbat. Piaţa de online a explodat, iar odată cu ea şi cererea pentru imagini de calitate. Am fotografiat tot ce îţi poţi imagina – de la măşti şi dezinfectante până la preparate culinare elaborate. Fiecare proiect vine cu propriile provocări şi necesită abordări diferite. ”

Un lucru important în fotografia de food este colaborarea cu bucătarii, explică Sergiu Pârşoagă. „Uneori, mâncarea arată spectaculos, iar alteori este nevoie de mai multă creativitate pentru a o face să arate apetisant. Supele asiatice, de exemplu, nu sunt foarte fotogenice, dar cu ajutorul bucătarului şi al experienţei mele, găsim mereu o soluţie. Este o muncă de echipă în care fiecare contribuie la produsul final.”

El are experienţă şi în zona de fotografie de produs pentru platforme care vând diverse obiecte. „La fotografie de produs pentru platforme e vorba de un fundal simplu, alb, în care produsul trebuie să fie curat, să fie prezentat cât mai real. Treaba cu fotografia de produs e simplă şi în aceeaşi timp mult mai complicată. Trebuie să ai un display care să redea bine culorile. Practic, cel mai important e să ai produsul bine delimitat, prezentat cu detalii, culorile trebuie să fie cât mai reale, iar clientul trebuie să îl vizualizeze pe un display care să îi redea acele culori. Degeaba îmi fac eu munca foarte bine, dacă într-un final fotografia e văzută pe un display care nu redă bine culorile”, explică Sergiu Pârşoagă, care consideră că fotografia este un domeniu fără graniţe. „În acest domeniu nu te limitează nici limba, nici oamenii, este un limbaj universal. Prima limită este cerinţa clientului, în care trebuie să te încadrezi. Alte limitări vin, eventual, după. Dar din experienţă, după primul proiect, după primele fotografii, dacă îi câştigi încrederea clientului, ai mână liberă să faci ce vrei şi cum vrei. Iar această trecere de la un proiect la altul, din domenii şi sfere diferite, nu te lasă să te plictiseşti şi îţi pune imaginaţia la treabă, te forţează să evoluezi.”

Prin firma PhotoFactory, pe care a fondat-o în urmă cu aproximativ 12 ani, Sergiu Pârşoagă a adunat în portofoliul de clienţi peste 200 de companii cu care a colaborat. Iar cu unele dintre acestea sunt încă clienţi activi. „Am căutat să am colaborări pe termen lung, nu de tipul one shot. În tot acest timp am lucrat pentru peste 200 de firme, iar ca număr de proiecte sunt mult mai multe, pentru că fiecare firmă a avut cel puţin un proiect. Spre exemplu, la My Geisha am avut proiect de Crăciun, proiect de fotografie de produs, proiect de lansare de produs, proiect de Black Friday plus altele. Am lucrat şi lucrez şi cu multinaţionale. Am avut proiecte şi în afara României.”

În acest an, PhotoFactory a înregistrat o creştere de 30% a cifrei de afaceri, iar planurile pentru viitor sunt ambiţioase. „Piaţa este dinamică, iar eu mă străduiesc să rămân mereu cu un pas înainte. Mă uit la ce se face <în afară>, la proiectele de succes de pe alte pieţe şi mă inspir pentru a aduce aceleaşi standarde şi la noi.”

În prezent, PhotoFactory îşi are sediul într-un studio situat chiar în inima Bucureştiului, lângă Universitate, în cadrul căruia Sergiu Pârşoagă îşi desfăşoară activitatea de fotograf specializat. De asemenea, în funcţie de proiect, studioul poate deveni mobil şi poate fi relocat în funcţie de nevoile clientului. „Există şi posibilitatea de studio mobil în cazul în care există un număr mare de produse şi necesită o deplasare specială.” Astfel, PhotoFactory poate răspunde la cerinţe diverse, de la fotografii comerciale pentru platforme ca Amazon şi eMAG, la proiecte de food photography şi corporate. De altfel, Sergiu Pârşoagă lucrează cu o echipă extinsă de colaboratori, în funcţie de necesităţile proiectelor pe care le are. „În funcţie de dimensiunea proiectului, pot fi de la unu la cinci oameni. Colaborez cu ei atunci când am nevoie. Fiecare proiect e unic, diferit. Ştiu că timpul e foarte important, şi de aceea prefer să colaborez cu oameni din domeniu în funcţie de necesităţi.”

Când vorbeşte despre începuturile sale, Sergiu Pârşoagă nu menţionează un interes pentru arte vizuale din copilărie, ci o cu totul altă poveste. Practic, fondatorul PhotoFactory, şi-a început cariera studiind meteorologia şi hidrologia, dar încă de la 15 ani era captivat de imagine şi marketing. „Am făcut facultatea de Meteorologie, Hidrologie şi de la 15 ani lucrez în zona de imagine şi marketing. Am început cu grafica publicitară, iar fotografia a venit mai târziu, ca o nevoie din partea clienţilor şi din dorinţa mea de a crea conţinut complet pentru proiectele mele.” Povesteşte că a învăţat singur tot ce ţine de fotografie şi design grafic, devenind un autodidact complet. „Tot ce a însemnat zona de grafică şi de fotografie am învăţat singur. M-am lovit în câmpul muncii de situaţii care te forţează să înveţi şi nu m-am lăsat.” 

Dincolo de autodidactul pasionat de grafica publicitară, el a simţit că trebuie să-şi îmbunătăţească permanent abilităţile şi să se adapteze la cerinţele tot mai mari ale pieţei. „Consider că în momentul de faţă mă atrage mult mai tare partea de fotografie decât cea de grafică. Am învăţat să văd formele complexe ca fiind construite din forme simple – cerc, linie, punct – şi să aplic aceleaşi principii în fotografia de produs”, explică Sergiu Pârşoagă.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.