Arun Sarin s-a incumetat sa spuna public, la recent incheiatul World Mobile Congress (WMC) de la Barcelona, ceea ce majoritatea managerilor din telecom vorbesc doar pe la colturi.

Si anume ca daca operatorii mobili nu se vor concentra sa lanseze noi servicii si aplicatii, vor fi marginalizati si „isi vor pierde relevanta“ pe piata in favoarea unor noi jucatori, inclusiv unii necunoscuti acum, dar care pot prolifera datorita celui mai spectaculos si necostisitor mijloc de productie din istoria omenirii, internetul.

Aceeasi idee a sustinut-o si John Chambers, care a solicitat la randu-i ca firmele implicate in telecom, fie ca sunt operatori, furnizori de servicii, de terminale sau de echipamente de retea, sa depaseasca divergentele si sa se concentreze asupra modurilor in care pot colabora. El a amintit de pericolul ca operatorii mobili sa ajunga niste „dumb pipes“, adica niste simpli „carausi“ de date, incapabili sa ofere serviciilor valoare adaugata.

Perspectiva a fost de fapt enuntata mai de mult de analisti care au afirmat transant ca operatorii telecom isi pierd incetul cu incetul statutul de „regi ai pietei“, in conditiile in care tertii implicati in industrie - cum ar fi Google - cauta strategii care sa-i duca direct la consumator, sarind peste companiile de telefonie mobila.

Avand de-a face cu un mediu extrem de concuren- tial, cu o piata ajunsa in multe zone la saturatie, cu sabia institutiilor de reglementare deasupra capului (institutii care insista periodic sa se reduca tarifele), industria telefoniei mobile isi vede cresterile si marjele de profit in pericol de a se diminua constant.

Si nici producatorii de echipamente de retea nu o duc exceptional. Razboiul la care s-au referit Sarin si Chambers, care a devenit evident in discutiile de la congresul din Barcelona, are ca miza noile tehnologii care promit aparitia celei de-a patra generatii de telefonie mobila. 4G va face posibila (datorita vitezelor uriase de acces la internetul mobil, pe care le presupune) dezvoltarea serviciilor de divertisment si a celor pentru clientii de business, in care isi pun speranta companiile de comunicatii mobile.

Tehnic vorbind, daca sistemul actual 3G permite, in varianta cea mai avansata, o viteza de descarcare pe dispozitive mobile de pana la 30 Mbps, 4G va aduce de cateva ori mai mult, respectiv 100-200 Mbps. Insa in drumul de la teorie la lansarea comerciala, 4G este marcat deocamdata de o infruntare intre doua standarde, WiMax si LTE (Long Term Evolution).

Fiecare dintre aceste doua tehnologii a cooptat nume sonore in echipa proprie de sustinatori, pentru a-si asigura suprematia, insa sunt si companii care joaca pe ambele fronturi. WiMax este promovata de cel mai mare producator de cipuri din lume, Intel, alaturi de Motorola si Samsung, si sustinuta de operatori importanti, printre care Sprint Nextel (SUA) si KDDi (Japonia).

Tehnologia LTE, conceputa de Ericsson, Nortel Networks si Nokia-Siemens Networks, este sprijinita de Vodafone si de americanii de la AT&T si Verizon. LTE ii are astfel de partea sa pe ocupantii primelor doua pozitii in topul mondial al operatorilor mobili. Un sprijin substantial a venit de la gigantul China Mobile, care va testa de asemenea LTE.

Cum bine se stie, China este o piata uriasa, cu un potential de dezvoltare la fel de urias, cu jocurile in campul 3G inca nefinalizate, ceea ce va avea fara indoiala o influenta semnificativa in stabilirea castigatorului. In schimb, companiile mai prudente si-au rezervat locuri in ambele barci.

Un exemplu concludent (nu singurul) este Alcatel- Lucent, care pe de o parte a incheiat o intelegere de colaborare in cercetare pentru LTE cu japonezii de la NEC, pe de alta anunta ca impreuna cu Samsung a realizat o solutie revolutionara pentru WiMax.

Din punctul de vedere al introducerii practice, WiMax isi revendica atuul de fi deja „pe teren“, inginerii montand de zor infrastructuri experimentale, atat in tarile in curs de dezvoltare, cat si in cateva mari orase americane.

In plus, la WMC Barcelona o multime de producatori de retelistica si de hardware au prezentat statii de baza, modemuri USB, echipamente portabile si kit-uri WiMax, gata de a fi comercializate. Un punct bine marcat, daca ne aducem aminte de nefericita poveste de acum cativa ani, de la lansarea 3G: dupa ce marii operatori au cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru licente, veniturile prognozate au intarziat sa apara din cauza ca telefoanele de noua generatie erau slabe calitativ, scumpe si putine.

In privinta LTE, chiar si cei mai inflacarati sustinatori admit ca nu va putea fi introdusa comercial mai devreme de 2009. Exista o dorinta de a arde etapele insa: unul dintre promotorii LTE, inovatorul operator nipon NTT DoCoMo, a anuntat deja ca va lansa servicii de internet broadband bazate pe LTE in 2010. Totodata, Ericsson a profitat de excelenta mediatizare pe care a adus-o World Mobile Congress pentru a realiza transmisii de date bazate pe LTE, la viteze wireless greu atinse pana acum.

Deja nu mai e vorba de teste de laborator, ci de o platforma functionala care sa permita conectarea mai multor utilizatori de telefoane mobile si transfer de date intre acestea de pana la 160 Mbps. Daca facem comparatie cu realitatea de astazi, cand o conexiune prin cablu de 2-4 Mbps este considerata performanta in majoritatea birourilor, nu mai avem nevoie de nicio explicatie. Fiecare dintre cele doua tabere, LTE si WiMax, participa la disputa invocand propria lista de avantaje tehnologice pentru a-si sustine punctul de vedere.

Argumentele sunt destul de complicate, generand dispute aproape filozofice intre tehnicieni, desi foarte multi specialis ti sunt de parere ca cele doua standarde au elemente comune in proportie de pana la 80%. Un lucru e insa unanim acceptat: utilizatorii de internet mobil cer viteze din ce in ce mai mari pentru a consuma dupa pofta inimii continut multimedia (in primul rand video), ceea ce inseamna o piata potentiala apreciabila pentru echipamentele 4G.

Tocmai de aceea, Arun Sarin a facut apel la o pace care sa duca la unificarea celor doua standarde. Tehnologia 4G cere timp si bani; costurile implicate de cercetare si dezvoltare si cele legate de instalarea infrastructurii la nivel mondial sunt estimate la zeci de miliarde de dolari.

Exista insa putine sanse ca disputa WiMax-LTE sa fie transata curand si clar in favoarea uneia dintre parti. In definitiv, nu e nici prima, nici ultima, pentru ca avem istoria GSM versus CDMA, standarde care coexista si astazi pe piata.

Singura certitudine ar fi ca evolutia spre viteze de descarcare pe dispozitive mobile de neinchipuit astazi nu mai poate fi stopata, iar constrangerile de profitabilitate la care sunt supusi cei mai mari jucatori din telecom, din cauza costurilor si a concurentei, plus tendinta de consolidare din ce in ce mai accentuata de pe piata vor duce, cel mai probabil, la negocieri de culise intre beligeranti mai eficiente decat actualul razboi mediatic.