Care sunt afacerile care vor ajuta România să crească: cele mai promiţătoare start-up-uri
Alexandra Marcu atrage atenţia şi asupra importanţei pe care domeniul IT o are în economia României. „IT-ul din România este de ani buni într-o «bulă» în care lucrurile merg bine, fiind şi o zonă care contribuie puternic la bugetul de stat. Nevoia de angajaţi buni este în continuă creştere, recunoaşterea noastră ca fiind un Silicon Valley al Europei de Est este din ce în ce mai mare. Noi am observat că antreprenorii din România şi-au eficientizat afacerile pe perioada crizei, fără scăderi sau dispariţii de companii de pe piaţă. Industria de IT este privilegiată şi credem că lucrurile vor merge în continuare foarte bine, mai ales datorită ancorării masive a celorlalte domenii în zona de software.“
Chiar dacă par lucruri simple, un business plan pus la punct în detaliu şi perseverenţa din partea antreprenorului pot duce la succes şi la rezultate remarcabile la nivel internaţional. Important este să înţeleagă piaţa căreia i se adresează, spune reprezentantul Avangate. „Dacă un antreprenor cunoaşte nevoile clientului şi răspunde mai bine şi mai repede decât alţii care sunt deja pe piaţă, sau este chiar inovator, un deschizător de drumuri, atunci are loc pe piaţa globală. Aici vorbim însă despre primii paşi; pentru antreprenorii români din software, să se gândească la piaţa internaţională este un lucru imperios necesar.
“
Un sfat valabil pentru antreprenorii din orice domeniu este oferit de Marius Ghenea, un om de afaceri devenit şi investitor. „Antreprenorii nu se nasc, ei se fac, în timp. Oricine poate deveni antreprenor într-o anumită conjunctură, unii de nevoie, alţii dintr-o opţiune personală.“ Când a fost angajat, Ghenea şi-a dat seama că îi va fi mai bine ca antreprenor, şi aşa a fost motivat să încerce să realizeze ceva. „Cel mai mare risc este cel de a nu încerca.“
Cristian Strat, cel care a dezvoltat, alături de Mircea Paşoi, Summify, un produs online care facilitează navigaţia şi care a fost finanţat iniţial de incubatorul Bootup Labs din Vancouver şi cumpărat la începutul anului 2012 de Twitter, spune că cel mai important lucru, pentru un tânăr antreprenor, este prioritizarea activităţilor: „Când te apuci de start-up-uri, e foarte greu să îţi dai seama la ce trebuie să te concentrezi: sunt atâtea lucruri care par la fel de importante şi pe care trebuie să le faci – să îţi faci un site frumos, să îţi faci un business plan, o prezentare la o conferinţă, un logo, tricouri, proiecţii financiare, birouri, să îţi iei contabil, sunt foarte multe lucruri care par la fel de importante, iar ceea ce îţi oferă experienţă e un mod de a le prioritiza. Niciun start‑up nu a murit fiindcă nu avea un site frumos de prezentare sau că s-a dus la o conferinţă, iar prezentarea nu a fost reuşită.“
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro