Povestea celor doua prietene care conduc afaceri de peste 4 mld. euro

Autor: Iuliana Roibu Postat la 08 martie 2010 2103 afişări

Mariana Gheorghe si Liliana Solomon domina autoritar topul celor mai puternice femei din businessul romanesc. Impreuna, cei doi CEO administreaza afaceri de peste 4 miliarde de euro, sunt prietene, iar saptamana trecuta au vorbit Impreuna pentru prima oara despre cele mai dificile momente din cariera lor si despre sfaturile lor pentru tinerii manageri romani.

Cand vine vorba in 2010 de urmatoarea miscare de cariera, Mariana Gheorghe se refera intai la misiunea pe care o are la Petrom: "Eu cred ca Petrom este esenta transformarii Romaniei: trecerea de la o companie de stat, cu mentalitatea, tarele si provocarile - ca sa nu le zic altfel - unei mentalitati de comanda, rigide, fara existenta unor principii de piata, comerciale, la o companie pe care mi-o doresc si pe care sper sa o puteti numi cu totii in scurt timp o companie moderna, flexibila, dinamica, tanara, tot mai tanara - pentru ca in acest domeniu avem aceste tare ale imbatranirii -, un model al businessului romanesc".

Ulterior, managerul nu exclude si alte experiente, pe care nu le-a avut pana acum, si anume a conduce o afacere antreprenoriala: "Eu am un respect fantastic pentru antreprenori. Sunt motorul societatilor, au curaj sa faca ce nu stiu, viseaza, desi poate nu au toate instrumentele, iar daca ar fi sa lucrez pentru un antreprenor, as face-o doar pentru unul cu care as avea afinitati de personalitate." Gheorghe motiveaza ca afinitatile sunt importante, deoarece experienta atat de lunga intr-un mediu care i-a permis sa ia decizii doar in functie de evolutia pietei ar face dificil lucrul in functie de "toanele sau dorintele cuiva": "Daca as avea incredere, ar fi intr-un antreprenor care a ajuns la un anumit nivel si vrea sa ajunga in alta parte, la momentul in care accepta ca nu mai poate conduce singur, care vrea sa restructureze businessul, sa il diversifice, cand nu se simte capabil singur sa transforme un complex antreprenorial intr-o corporatie, asta poate m-ar interesa".

"Mie imi place sa conduc mii de oameni." Liliana Solomon face simplu aceasta afirmatie, pe un ton foarte relaxat. Motiveaza prin aceasta propozitie de ce nu ar intra niciodata in antreprenoriat - nici ca antreprenor, nici ca director de afacere start-up. Experienta de pana acum a managerului care conduce afacerile Vodafone Romania, dar si faptul ca a reusit sa isi dea seama exact ce vrea de la cariera o fac pe Liliana Solomon sa aiba o directie clara: "Am fost intrebata de multe ori daca vreau sa intru in antreprenoriat si raspunsul meu a fost nu. M-am decis pentru o experienta blue-chip, imi place atat de mult ce fac incat nu vad de ce as face altceva. Sunt si acum conectata cu multe fonduri de investitii, care ma tot invita la discutii pentru a prelua conducerea unor afaceri cu potential la Londra. Zic de fiecare data nu, pentru ca nu ma intereseaza".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/povestea-celor-doua-prietene-care-conduc-afaceri-de-peste-4-mld-euro-5722291
5722291
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori