Arta, bijuteriile, automobilele de colecţie sau alte obiecte preţioase asigură plăcere estetică sau artistică, dar şi randamente foarte bune, comparabile cu evoluţiile metalelor preţioase, fondurilor de investiţii sau proprietăţilor imobiliare. Investiţiile în whisky, spre exemplu, ar fi devenit la începutul pandemiei mai profitabile decât populara monedă digitală Bitcoin, acţiunile în companii din S&P 500 sau chiar şi aurul, care reprezintă în general un pariu sigur în astfel de vremuri, scrie presa internaţională. Care sunt investiţiile din pasiune la care încep să se uite şi iubitorii de frumos din România?

Dacă te gândeşti unde să îţi investeşti banii în vremuri de incertitudine, s-ar putea să nu trebuiască să te uiţi mai departe de pivniţa ta”, scria un articol al platformei robbreport.com, tradus şi pe site-ul bmag.ro.

Desigur, depinde de ce ai în pivniţă - autorii articolului vorbesc despre investiţiile în whisky, care se pare că devin din ce în ce mai profitabile. Potrivit indexului BC20 Whisky Cask Index, publicat în varianta britanică a publicaţiei Times, barique-urile de whisky, evaluate la 100.000 de dolari în iulie 2018, ar fi ajuns să fie evaluate la 160.000 de dolari până la finalul lunii iunie a anului 2020. Investiţiile în whisky ar fi devenit astfel mai profitabile în perioada respectivă decât populara monedă digitală Bitcoin, acţiunile în companii din S&P 500 sau chiar şi aurul, care reprezintă în general un pariu sigur în astfel de vremuri. „Perioadele de turbulenţe sociale reprezintă momente în care investitorii se uită mai atent la portofoliile lor şi iau în calcul modalităţi noi prin care pot să îşi protejeze şi să profite de economiile lor, iar această pandemie nu este diferită”, spunea Samuel Gordon, managing director al Braeburn Whisky, într-o declaraţie de presă citată de articolul menţionat.

Cum stau însă lucrurile în România? „Că unele sticle de whisky au crescut în valoare enorm este clar, dar de multele sticle vărsate la chiuvetă nu scrie nimeni. Eu acum două săptămâni am aruncat o sticlă de Petrus din 1975, cotată de 22.000 de lei”, mărturiseşte, mai în glumă, mai în serios, antreprenorul Octavian Radu, cunoscut mai ales pentru înfiinţarea lanţului de librării Diverta şi care are acum în portofoliu mai multe businessuri, printre care producătorul de componente auto Flaro, firma de poştă Pink Post, plantaţii de afine, cât şi un hotel în Sinaia. Octavian Radu, fondatorul Diverta, spune că nu investeşte în astfel de obiecte, fiind orientat mai cu seamă „să afle lucruri noi şi să rezolve chestii”. „De aceea mă bag în tot felul de afaceri noi, care îmi dau ocazia să văd şi ce este în spatele scenei şi apoi îmi dă ocazia să fac schimbări şi să văd efectele acestora. Aur, bitcoins, artă etc. nu sunt vreo pasiune de-a mea şi nici nu cred că sunt un business pe termen lung.” La rândul ei, antreprenoarea Cristina Bâtlan, fondatoarea businessului Musette, spune că a învăţat să nu se ataşeze de obiecte: „Prefer să investesc în oameni şi idei, mai mult decât în bunuri materiale, ele sunt consumabile şi au un rol funcţional”.

Totuşi, chiar dacă investitorul în produse considerate de lux sau din pasiune este discret, acesta există şi în România şi începe să îngroaşe rândurile celor care preferă să îşi transfere economiile în colecţii de vinuri, artă, bijuterii şi chiar şi automobile de colecţie, după cum reiese din răspunsurile acordate de reprezentanţii acestor pieţe.

In vino veritas sau vinul ca obiect de artă

„De-a lungul timpului, economia mondială a cunoscut multe urcuşuri şi coborâşuri, perioade în care unele industrii apăreau, iar altele dispăreau. Vinul însă niciodată nu şi-a pierdut valoarea în timp, cu secolele. Şi dacă în unele domenii există alternative − să zicem că poţi schimba o maşină pe petrol pe una electrică, atunci pentru vin e greu, dacă nu chiar imposibil să găseşti o alternativă. Vinul nu prea poate fi înlocuit cu altceva. Vinul nu e o pasiune trecătoare. Odată ce îţi intră în viaţă, devine o parte din tine: te maturizează, te rafinează şi te introduce în lumea frumosului”, descrie Victor Bostan, CEO-ul Purcari Wineries, o astfel de investiţie.

Că tot am pornit pe căile băuturii zeilor într-o discuţie anterioară pentru Business MAGAZIN cu CEO-ul Purcari Wineries, l-am întrebat acum care sunt posibilităţile de creştere financiară pe seama acesteia.

 „Eu cred că aici sunt două momente importante de luat în considerare: primul − dacă privim vinul ca pe un business şi investiţie într-o afacere listată la bursă, şi al doilea − dacă privim vinul ca pe un produs de consum. Dacă analizăm din perspectiva acţiunilor la bursă, companiile vinicole  reprezintă o posibilitate bună de diversificare a portofoliului de investiţii, alături de companiile  clasice din domeniul utilităţi, petrol şi gaze. Dacă privim însă vinul ca pe o investiţie în produs, pot spune că acesta are un caracter şi o valoare aparte pentru că ele sunt ca o operă de artă. De exemplu, dacă aţi alege un vin select, cum e vinul Negru de Purcari Vintage 2015, fiţi siguri că nu veţi avea de pierdut. Valoarea lui creşte anual constant de 2-3 ori”, explică Victor Bostan.

Amar înecat în whisky şi vinuri scumpe

În mod anecdotic, vânzările în vehicule de investiţii care pot fi băute au înregistrat mereu plusuri în vremuri de incertitudine, poate din cauza faptului că „oamenii vor să îşi înece amarul”, scriu analiştii de la The Knight Frank.

În pofida impactului economic cauzat de pandemie, wh isky-ul şi vinul au înregistrat creşteri notabile chiar şi în 2020.

Potrivit lui, randamentele aduse de un astfel de produs nu sunt însă doar materiale. „Vinul e un produs care te îmbogăţeşte, în primul rând, spiritual. Este imposibil să te plictiseşti de vin − pentru că el e un produs viu, care are o durată de viaţă anumită, din momentul în care a fost îmbuteliat şi până în momentul în care se deschide sticla. Fiecare regiune viticolă are un caracter deosebit, fiecare dintre cele 1400 de soiuri de struguri cultivate comercial are propriile caracteristici, unde mai punem că unele tipuri de vinuri, pe an ce trece, devin tot mai bune. Nu e cazul tuturor vinurilor, bineînţeles, dar dacă ştii în ce vin să investeşti, nu pierzi ca în cazul fluctuaţiilor de la bursă, fiindcă peste ani vei putea câştiga de până la 10 ori mai mult. De exemplu, vinul Negru de Purcari 2015, cu 6 luni în urmă, valora 400 de lei (aprox. 93 de lei), iar acum preţul său s-a ridicat la 1.800 de lei (aprox. 416 lei). Triplarea costului reflectă potenţialul de maturare, precum şi oferta limitată. În general vorbind, dacă se ia decizia de a investi în vinuri, recomand să se ţină cont de 3 lucruri: producător, anul roadei şi potenţialul de evoluţie. Doar în aşa caz vinul poate aduce un randament real.”

De asemenea, medaliile şi menţiunile vinului influenţează valoarea sa peste ani. El oferă câteva exemple din portofoliul Purcari: „Negru de Purcari este un vin medaliat cu Double Gold la Decanter World Wine Awards 2020 şi un vin cu potenţial excelent de maturare. Un alt vin de Purcari în care puteţi investi este Grand Cuvée de Purcari; puteţi opta şi pentru Viorica de Purcari. Peste 10 ani, aceste vinuri vor avea un gust mai complex, un caracter exclusiv şi un preţ mai mare.” CEO-ul Purcari Wineries oferă câteva exemple şi când vine vorba despre cele mai scumpe vinuri ale lumii: „Printre cele mai scumpe vinuri din lume se numără: Taste of Diamonds 2013 cu 2,7 milioane de dolari, Screaming Eagle Cabernet Sauvignon 1992 cu 500.000 de dolari, Jeroboam of Château Mouton-Rotschild 1945 cu 310.000 de dolari. Este binecunoscută povestea vinului roşu franţuzesc, Chateau Lafitte, care era atât de vechi, încât nimeni nu mai avea curajul să-l guste şi, astfel, el a devenit un vin de investiţie, care s-a transformat într-o operă de artă şi tot trecea de la un proprietar la altul. În 1985, acest vin s-a vândut cu 156.450 de dolari. Se spune că sticla avea inscripţionată pe ea iniţialele preşedintelui american Thomas Jefferson”.  

Cumpără românii vinuri şi în scop investiţional sau doar în scopuri de consum? „Din 2017 şi până astăzi, în Bucureşti a început aşa numita „civilizare prin vin”, s-au deschis peste 10 wine baruri, iar asta înseamnă că interesul românilor faţă de vin creşte. E şi normal ca, odată cu creşterea numărului de producători şi a consumului de vin, să crească şi cifra celor care îşi doresc să investească în el. Fiecare vin de colecţie este o capodoperă însăşi, de aceea, eu văd investiţiile în acest produs ca pe pasiune, o vocaţie. Povestea Purcari e despre pasiunea care s-a transformat în business, şi nu invers.” În ceea ce priveşte propriile sale pasiuni, el spune fără ezitare: „Pasiunea mea a fost, este şi va fi vinul. Obiectele de lux sunt efemere, pe când vinul e un produs viu, pe care îmi place să-l cresc ca pe propriul copil. Eforturile mele au fost şi întotdeauna vor fi îndreptate spre creşterea Grupului Purcari. Mai avem mult de muncă până a ajunge la nivelul brandurilor cu renume mondial, dar cert este că suntem pe calea cea dreaptă. Îmi place că, investind în Purcari, investesc şi în oameni. Mă bucur că vinurile de Purcari sunt licitate în cadrul a numeroase evenimente de caritate, unul dintre acestea a avut loc în 2019, în cadrul căruia vinul Negru de Purcari Vintage 2011 Limited Edition a fost vândut cu 10 000 de lei (aprox. 2.310 lei), iar suma dublată de către noi a mers spre donaţii”. Potenţialul acestui tip de investiţii în România este mare, în contextul în care, punctează CEO-ul Purcari Wineries, pentru noi, cei din Republica Moldova şi România, vinul nu e o simplă băutură, ci o parte a istoriei, culturii şi tradiţiei naţionale. „Cred că investiţia în vinuri reprezintă un soi de dorinţă de a păstra aceste tradiţii. Cel căruia îi pasă de condiţiile de păstrare a vinului nu poate să nu-i pese de viitorul acestui vin: de unde provine, de ce e atât de valoros, de ce îi scade sau îi creşte preţul etc. Potenţialul investiţiilor depinde, în mod direct, de scopurile omului, de cunoştinţele lui despre vinuri, dar şi de dorinţa de a transmite această pasiune viitoarelor generaţii. Mie îmi face plăcere să investesc în vinuri: să urmăresc cum ele devin tot mai valoroase, să aud aprecierea consumatorilor şi să vin mereu cu ceva nou pe piaţă.”

Matematica obiectelor de artă

„Avem cumpărători inteligenţi şi educaţi, care continuă să cumpere artă pentru că văd nu doar valoarea culturală, ci şi un recipient de valoare financiară, în care îşi pot păstra banii într-o perioadă de nesiguranţă. Tezaurizând în artă te aştepţi ca la finalul unei crize să primeşti înapoi pentru acea operă de artă cel puţin aceeaşi valoare cu cea pe care ai transferat-o”, spune Alina Panico - PR Manager la Casa de Licitaţii A10 by Artmark.

Ea mai observă că investitorii, colecţionarii, dar şi pasionaţii de frumos investesc în artă pentru că aceasta reprezintă, mai ales în situaţii de criză, o piaţă sigură care nu este afectată de intemperiile vremii. „Aceştia caută o piaţă alternativă pentru a-şi securiza banii, iar recomandările merg nu în zona investiţiilor de randament, care pot să conţină note speculative, ci înspre investiţiile care se apropie de zona de tezaurizare. Asta se întâmplă şi valoric şi fizic, ne gândim mai puţin la creşteri şi mai mult la securizare, pentru că de obicei, dacă securizăm cum trebuie valoarea, urmează ulterior şi creşterea. Aşadar, tezaurizarea nu înseamnă altceva decât găsirea unor modalităţi şi a unor destinaţii care ne pot fi de folos pentru a ne păstra valoarea economiilor, a banilor, iar arta reprezintă o formă extrem de stabilă în comparaţie cu băncile, spre exemplu.” Iar în binecunoscutul context care a favorizat transferarea întregii activităţi de vânzare de artă în mediul online, numărul de conturi active de participare deschise de colecţionari sau investitori a explodat în câteva luni, triplându-se. „În medie platforma de licitaţii Artmark LIVE este utilizată activ de aproximativ 300 de participanţi pentru fiecare licitaţie, atât din România, cât şi din străinătate.”

Alina Panico - PR Manager Casa de Licitaţii A10 by Artmark: „Avem cumpărători inteligenţi şi educaţi, care continuă să cumpere artă pentru că văd nu doar valoarea culturală, ci şi un recipient de valoare financiară, în care îşi pot păstra banii într-o perioadă de nesiguranţă. Tezaurizând în artă te aştepţi ca la finalul unei crize să primeşti înapoi pentru acea operă de artă cel puţin aceeaşi valoare cu cea pe care ai transferat-o.”

Potrivit Alinei Panico, în 2020, numărul investitorilor în artă a urmat un trend ascendent pe piaţa românească. Acest lucru se datorează şi unei game largi de piese de colecţie la care au avut acces - artă de patrimoniu, artă sacră, bijuterii, metale preţioase, diamante, argint, aur sau chiar vinuri, explică ea - un mix echilibrat pentru cei care caută o piaţă alternativă, dar sigură, pentru a-şi depozita banii în vremuri tulburi. „Cu siguranţă, investitorii şi colecţionarii au preferat forma de tezaurizare în artă pentru a-şi apăra, securiza, proteja şi asigura păstrarea unei valori în timp, ceea ce înseamnă că va fi acolo şi peste multă vreme.”

Cum s-a văzut această preocupare a oamenilor pentru securizarea investiţiilor prin artă în cifre? Potrivit Alinei Panico, media artimetică a celor mai importante 10 tranzacţii prin licitaţie în 2020 este de 116.250 de euro, în timp ce media topului 10 per 2019 a fost de 119.000 euro, prin urmare nu există diferenţe semnificative în acest interval de timp. „Însă, din punctul de vedere al volumului total de piaţă, calculele parţiale şi provizorii indică, faţă de 2019, o creştere în 2020 a numărului şi valorii tranzacţiilor prin licitaţie, cu aproximativ 20%. Raportat la dublarea numărului de licitaţii caritabile, într-un an care ne-a dezorientat, timorat şi încercat greu, dar şi la creşterea cu 20% a tranzacţiilor comerciale cu artă şi obiecte de colecţie – contraintuitiv probabil, pentru cei mai mulţi dintre noi – putem concluziona că în momente de cumpănă, mulţi români au optat mai limpede pentru valori fundamentale şi durabile, precum arta, identitatea culturală, istoria naţională – şi, nu în ultimul rând – caritatea. Sintetizând cifrele, putem concluziona că în 2020 românul a devenit (sau a dovedit că este) cu 30% mai empatic şi mai rafinat cultural”, explică detaliat Alina Panico.

Contextul pandemic a influenţat considerabil piaţa românească de artă, pe de o parte în direcţii intuibile - accent pe conectivitate online, raportarea la artă ca mijloc de tezaurizare a valorii banului, scăderea activităţii galeriilor de artă contemporană - dar şi în direcţii contraintuitive, precum creşterea unor volume brute de vânzări, comparativ cu primul semestru 2019, mai spune reprezentanta casei de licitaţii.

„Principalul motiv al continuării trendului crescător de piaţă încă din primele luni de context pandemic survine atât din lecţiile crizei economice 2008-2010, cât şi din instinctele economice de a conserva valoarea banilor în recipiente sigure, în faţa posibilităţii/probabilităţii unei viitoare inflaţii, în contextul în care statele ar încerca să facă faţă nevoii bugetare pe calea creşterii cantităţii de bani în circulaţie. În mod tradiţional, arta de patrimoniu, aurul, metalele preţioase au jucat, de-a lungul secolelor, în situaţii similare, în pragul multor crize, interne ori internaţionale, acolo unde şi performanţa financiară a emisiunilor statale este pusă sub semnul întrebării, rol de valori de refugiu, păstrând, până la regularizarea pieţelor şi până la stabilizarea valorii monedei, valoarea financiară a economiilor, la nivelul dinaintea crizei.”

Segmentul principal în licitaţiile de artă din România a rămas arta de patrimoniu, în special creaţia artiştilor de importanţă naţională, ce concretizează în continuare cele mai mari valori de piaţă. Anul 2020 a oferit un nou record absolut pentru piaţa românească de artă: opera ,,Ţărăncuţă cu fuior pe cale’’ de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată pentru suma de 220.000 de euro. Pictorul naţional este urmat de marii maeştri Ştefan Luchian şi Nicolae Tonitza, ale căror opere, Vas cu garoafe’’ şi ,,Irina’’ au fost adjudecate pentru 125.000 de euro şi, respectiv, 120.000 de euro. Arta de patrimoniu a fost, în 2020, urmată de arta contemporană. Astfel, recordul pe segmentul artei contemporane a fost înregistrat de opera „Untitled” („Memory”), semnată de cel mai râvnit artist român contemporan la nivel mondial, Adrian Ghenie. Opera a fost licitată 27 de paşi de licitare, vreme de 10 minute şi 42 secunde de la un preţ de pornire de 20.000 de euro şi adjudecată pentru 110.000 de euro. În cadrul licitaţiilor organizate de Casa de Licitaţii A10 by Artmark se regăsesc însă şi piese de colecţie cu preţuri conservatoare – de la 10 sau 20 de euro până la 100 sau 200 de euro.

Victor Bostan, director general Purcari Wineries: „Dacă ştii în ce vin să investeşti, nu pierzi ca în cazul fluctuaţiilor de la bursă, căci peste ani vei putea câştiga de până la 10 ori mai mult. În general vorbind, dacă se ia decizia de a investi în vinuri, recomand să se ţină cont de trei lucruri: producător, anul roadei şi potenţialul de evoluţie. Doar în aşa caz vinul poate aduce un randament real.”

Care este viitorul acestor investiţii în România? În privinţa perspectivelor de piaţă pentru 2021, plecând de la stadiul în care a rămas piaţa de artă în 2020 şi reacţiile la contextul pandemic, Alina Panico spune că au în vedere câteva evoluţii simţitoare, atât la nivel instituţional, cât şi la cel al jucătorilor privaţi. „Se preconizează pentru perioada imediat următoare activarea unor forţe şi motivaţii opuse, unele continuând din perioada anterioară, dar încetinite de criză, altele atipice, provocate de aşteptări ori nevoi specifice crizei, precum: continuarea creşterii pieţei - însă atipică şi doar parţial organică. Preferarea tezaurizării în faţa investiţiei, aşadar a achiziţiei de risc minim sau zero, sigure, a numelor mari, de patrimoniu - precum Grigorescu, Aman, Luchian, Petraşcu, Luchian, Tonitza, Pallady, Baba, Bălaşa etc. Totodată, se va restrânge rolul jucat de galeriile de artă, îndeosebi de cele de artă de patrimoniu şi magazine de antichităţi, în favoarea caselor de licitaţii, precum şi rolul jucat de galeriile de artă contemporană, în favoarea achiziţiilor directe din atelierul artistului ori online din markeplace-uri dedicate.” Un alt trend se leagă de progresul digitalizării pieţei de artă - pornind de la exemplul celor câtorva platforme de licitare online funcţionale, se estimează că următoarea etapă de digitalizare a pieţei româneşti de artă va consta în consacrarea unui (sau unora) mare marketplace online care să preia un rol dominant de piaţă în circa 2-4 ani. „O şansă de platformă de tip marketplace pentru toate categoriile de artă o vor avea şi casele mari de licitaţie, dacă sunt avantajate de o clientelă numeroasă şi un canal deja funcţional de tranzacţionare online”, crede Alina Panico.

În plus, liberalizarea cadrului legislativ cu privire la artă - integrarea României în blocul comunitar va concretiza în anii următori modernizări notabile în ceea ce priveşte transparenţa inventarelor de bunuri culturale mobile ale muzeelor naţionale şi locale, aflate în proprietate publică, ce vor deveni accesibile atât cercetătorilor, cât şi publicului larg interesat.

Un început cu turbulenţe

Anul pandemiei a coincis cu primul an de activitate pentru Vikart astfel că, Luciana Stanciu, directorul acestei case de licitaţii axate pe arta românească modernă şi contemporană descrie profilul investitorului român în artă mai ales dintr-o perspectivă aspiraţională. „Investitorul în arta contemporană românească este o persoană care, indiferent de vârsta biologică, este un spirit tânăr, îndrăzneţ, cu viziune, deschis la nou.”

De asemenea, crede că cei care aleg investiţia în arta românească modernă şi contemporană sunt persoane atrase de nou, de autentic, de valoare care are şansa să crească în timp. „Probabil că procentul celor care văd în achiziţia de obiecte de artă o investiţie să urce spre 40%, iar cei care sunt iubitori de artă, colecţionari autentici, să se cifreze în jurul a 60%, din datele pe care le-am adunat până în prezent. În general, casele de licitaţii au un public fidelizat, astfel că numărul celor care cumpără frecvent în cadrul şedinţelor de tranzacţionare este foarte mare, aş putea mai degrabă să spun numărul celor care cumpără ocazional, şi care este în jurul a trei-cinci pe licitaţie.”

Casa de licitaţii şi-a început activitatea la finele anului 2019, luând astfel în „plin” acest an dificil, după cum punctează chiar Luciana Stanciu.

Luciana Stanciu, director Vikart: „Arta plastică, spre deosebire de alte domenii ale artei, a reprezentat pentru destui o oportunitate de investiţie, o «soluţie de criză», având în vedere că multe alte investiţii – de la cele în călătorii şi vacanţe la cele de entertainment –, au suferit un recul foarte mare, au fost drastic diminuate sau chiar anulate.”

„Arta plastică, spre deosebire de alte domenii ale artei, a reprezentat pentru destui o oportunitate de investiţie, o „soluţie de criză”, cum aţi numit-o, având în vedere că multe alte investiţii – de la cele în călătorii şi vacanţe la cele de entertainment –, au suferit un recul foarte mare, au fost drastic diminuate sau chiar anulate.” Astfel,  suma totală a tranzacţiilor din turbulentul an 2020  a depăşit jumătate de milion de euro, potrivit estimărilor Lucianei Stanciu. Cea mai scumpă dintre lucrările tranzacţionate a fost o pictură în ulei semnată de Corneliu Baba la suma de 25.000 de euro. „Nu există o ierarhie a obiectelor ieftine, dar, pentru amatorii de chilipiruri avem un sfat: să se înscrie în licitaţii, să „vâneze” lucrările care au un preţ de pornire pe potriva buzunarului lor şi să liciteze, cu speranţa că nu vor fi şi alţi doritori care, licitând, să ridice preţul respectivei lucrări, astfel putând să o achiziţioneze la preţul de pornire. De asemeni pot fie să ofere cu anticipaţie, înaintea licitaţiei, un preţ egal măcar cu acela de catalog – ceea ce în limbaj de specialitate se numeşte „prebid” – şi tot aşa, să spere că nu îl va contracara un alt licitator, sau post licitaţie, să îşi aleagă un lot dintre cele neadjudecate, pe care îl poate achiziţiona la preţul minim estimat”, îi sfătuieşte ea pe cei care încep să investească în această direcţie.

În ceea ce îi priveşte pe artiştii în care un investitor în artă aflat la început ar putea să mizeze, Luciana Stanciu spune: „Aici sunt două răspunsuri care au răspunsuri diametral opuse: cred cu tărie că toţi plasticienii români pot constitui „biletul câştigător” pentru un colecţionar şi, dacă nu aş avea această convingere, nu m-aş fi apucat de o astfel de afacere. Avem creatori foarte talentaţi, au înainte un viitor promiţător”.  

Însă, dacă ar fi să ofere un „ABC” al celor care abia acum pun bazele unei colecţii de artă românească modernă şi contemporană, are o perspectivă diferită. „Cred că ar fi bine să liciteze pentru lucrări semnate de autori consacraţi, în piese care să acopere o paletă cât mai variată stilistic şi tematic, de la grafică, acuarelă, pictură, sculptură la tapiserie şi, după ce îşi realizează o „coloană vertebrală” a colecţiei, să se orienteze şi asupra artiştilor foarte tineri. E opinia mea, nu e neapărat o reţetă profesionistă. Eu aşa aş proceda!”

Arta s-a mutat în online

Piaţa obiectelor de artă a fost afectată de COVID-19. Potrivit unui raport citat de Knight Frank, vânzările din galerii au scăzut cu 36% în prima jumătate a anului, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2019. Primele trei case de licitaţii ale lumii - Sotheby's, Christie's şi Philips au înregistrat scăderi de 2,8 miliarde de dolari în primele şase luni ale anului. Totuşi, acestea au marcat plusuri importante în online, care a generat cu 400 de milioane de dolari mai mult în luna septembrie 2020 decât în întreg anul 2019. Tripticul inspirat de Orestia lui Eschil realizat de Francis Bacon a arătat că oamenii sunt în continuare pregătiţi să liciteze digital în 2020, acesta fiind vândut în schimbul a 85 de milioane de dolari la o licitaţie online din New York.

Arta de patrimoniu şi arta contemporană

se menţin în topul preferinţelor colecţionarilor şi investitorilor. Referindu-ne la marii maeştri ai artei româneşti, îi menţionăm pe Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Aman, Theodor Pallady, Ion Ţuculescu. Arta contemporană capătă, de la un sezon la altul, un interes din ce în ce mai sporit din partea colecţionarilor, iar numele cele mai cotate rămân a fi: Constantin Brâncuşi, Adrian Ghenie, Victor Brauner, Andrei Cădere, Corneliu Baba, Ştefan Câlţia, Horia Bernea, Constantin Piliuţă, Gheorghe Fikl sau Felix Aftene.

Sursa: Artmark

Şi Luciana Stanciu este optimistă în ceea ce priveşte evoluţia pieţei artei şi obiectelor de lux în coninuare. „Dacă ne uităm pe barometrele puse la dispoziţie de publicaţiile financiare constatăm că, de la aproape nimic înregistrat legal s-a ajuns la vânzări de peste 21 de milioane de euro doar pe segmentul artei – avem aceste date pentru că doar asta ne-a interesat, şi pentru că nu putem să definim exact ce anume înseamnă „obiecte de lux”: de  la ceasuri şi bijuterii la iahturi?!? Intră aici şi investiţiile în maşini rare, de colecţie?”, conchide ea, retoric.  

Chiar dacă nu contestă faptul că impactul anului 2020 a marcat şi piaţa de artă plastică, crede că acesta a existat într-o proporţie mai mică decât în cazul altor domenii: „Procentul de constrângere a cifrei de afaceri a fost mai mic decât în multe industrii sau domenii ale culturii şi artei, pentru că plasticienii au putut să se tranzacţioneze şi online, dar a fost mult mai greu, imposibil chiar, să spunem pentru interpreţii de operă şi balet sau actori, deşi unii dintre aceştia au iniţiat cu succes o serie de experimente”. Sumarizând evoluţia investiţiilor în artă în România, directorul Vikart spune: „Istoria domeniului este greu de scris în câteva cuvinte: să zicem că a evoluat de la „înţelegerea” scrisă între Constantin Brâncuşi şi văduva lui Petre Stănescu, pentru realizarea monumentului Rugăciunea, predat de autor direct în Cimitirul „Dumbrava” din Buzău, la cea mai recentă tranzacţie a lui Ghenie, realizată de echipa sa de promoteri... E o distanţă uriaşă de la vânzarea de lucrări la negru-gri, din portbagajul maşinii sau, în cel mai fericit caz, de la uşa atelierului, la vânzarea în galerii şi case de licitaţii. Probabil că nu realizează multă lume, dar destui artişti plastici au azi echipe care le manageriază vânzările, au reprezentaţi de imagine, ceea ce rescrie practic istoria tranzacţiilor de artă care se făceau odinioară „la mica înţelegere” dintre artist şi cumpărător sau misit şi cumpărător”. Iar pentru viitor, „cerul este limita”: „Viitorul este unul deschis şi, cel mai probabil, promiţător. Eu sper că omenirea va depăşi cu bine şi în timp cât mai scurt criza medicală, dar şi pe cea economică, cel puţin la fel de periculoasă, şi va reveni la drumul firesc al ei, astfel ca şi vânzările de artă să aibă o şansă la o perioadă luminoasă şi de succes”.

Diamantele nu sunt doar cele mai bune prietene ale unei femei

... aşa cum spune binecunoscutul cântec, dar şi ale investitorilor. Pentru Willy Dicu, cel care a preluat rolul de CEO al brandului românesc de bijuterii Teilor în pandemie, pasiunea se îmbină nu doar cu profesia, ci şi cu investiţia în obiectele preţioase, pe care mărturiseşte că le dăruieşte „jumătăţii sale mai bune”: „E o categorie de produse în care am început să investesc înainte de a veni în echipa Teilor, într-un context de job în afara ţării, pe o piaţă extrem de dinamică. Motivul? Bijuteriile pot fi valorificate destul de uşor, iar în timp preţul lor poate creşte. Suplimentar, ele pot fi dăruite mai departe şi purtate de întregi generaţii”. A început să investească în această direcţie în anii 2014 şi 2015, când şi-a desfăşurat activitatea în Rusia, într-o perioadă în care moneda locală era extrem de volatilă. „Ca să-mi asigur o parte din venituri pe termen lung, motiv împletit cu plăcerea de a face daruri frumoase, am început să achiziţionez câteva seturi de bijuterii cu diamante, smaralde şi safire. Din fericire pentru purtătoare, obiceiul a continuat şi după revenirea mea în ţară”, spune CEO-ul Teilor. Chiar dacă nu a achiziţionat colecţiile de bijuterii cu gândul că le va valorifica, crede că, într-un caz nefavorabil, aceasta este o opţiune: „Am investit în bijuterii pentru componenta emoţională/sentimentală şi pentru potenţialul unic de legacy”.  

Willy Dicu, CEO Teilor : „Bijuteriile reprezintă accesorii perfecte pentru a completa o ţinută, un mod excelent de a ieşi în evidenţă, dar şi o oportunitate de investiţie. Fie că sunt din aur sau alte metale preţioase, podoabele pot oferi un randament foarte bun pe termen lung, fiind o afacere avantajoasă pentru un cumpărător.”

Pasiunea pentru bijuterii pare să îşi găsească corespondenţi în rândul clienţilor Teilor, în contextul în care în 2019, cel mai recent an pentru care compania şi-a comunicat cifra de afaceri, aceasta se plasa la 160 de milioane de lei. În ceea ce priveşte evoluţia din 2020, Willy Dicu spune: „Cifrele de anul trecut ne dau mari speranţe, mai ales într-un context pandemic”. Compania a mizat în continuare pe expansiune cu unităţi fizice, concomitent cu dezvoltarea canalului de comerţ online. „Dincolo de închiderea magazinelor în luna martie pentru o perioadă de aproximativ 3 luni, într-un timp în care vânzările se bazau 99% pe shoppingul offline, am continuat să ţintim spre excelenţă şi spre atingerea obiectivelor propuse la început de an. Fiind prima dată când am întâmpinat un context imprevizibil, generat de criza COVID-19, am avut o abordare ghidată după principiul „Atunci când nimic nu este sigur, totul este posibil”. Şi pare că aşa s-a şi întâmplat, dacă ne gândim că anul trecut, compania a finalizat cu succes tranzacţionarea unui colier cu cea mai mare valoare din portofoliul Teilor: 82.000 de euro. „Orice bijuterie confecţionată din metale preţioase este o investiţie pe termen lung, fiind un obiect neperisabil, care transcende timpul. În mentalitatea brandului nostru, achiziţionarea unei bijuterii Teilor depăşeşte ideea de investiţie. Orice piesă care poartă marca noastră, este, în primul rând, o asociere cu o poveste de succes, cu un design deosebit şi, de multe ori, unic”, spune Willy Dicu.

Vorbind însă despre aceste investiţii în general, el adaugă că „Investiţiile în bijuterii sunt o oportunitate excelentă de a-ţi securiza o sumă mai mică sau mai mare de bani şi de a te asigura că, pe termen lung, această decizie va fi una de succes”.

Când devine însă achiziţia unei bijuterii o investiţie? Potrivit explicaţiilor directorului general al Teilor, preţul unei bijuterii este direct proporţional cu proprietăţile şi caracteristicile pietrelor preţioase. „Preţul creşte exponenţial, de exemplu, pentru un diamant solitaire, prin prisma tăieturii şi procesului prin care este obţinută forma sa perfectă. Putem considera o investiţie într-un singur diamant atunci când caratajul este unul peste medie. De asemenea, lingourile sunt o investiţie sigură. Spre exemplu, în ultimele 12 luni, aurul a avut un randament cuprins între 26% şi 29%, fiind o modalitate excelentă pentru protejarea finanţelor. Urmărind îndeaproape parcursul celor două categorii –  lingourile de aur şi diamantele solitare, ambele au beneficiat întotdeauna de o creştere accentuată de-a lungul timpului, cu mici fluctuaţii”. Bijuteriile reprezintă accesorii perfecte pentru a completa o ţinută, un mod excelent de a ieşi în evidenţă, dar şi o oportunitate de investiţie, conchide directorul general al Teilor: „Fie că sunt din aur sau alte metale preţioase, podoabele pot oferi un randament foarte bun pe termen lung, fiind o afacere avantajoasă pentru un cumpărător”. Mai mult decât atât însă, bijuteriile sunt obiecte de preţ, atât din punct de vedere valoare, dar mai ales dintr-o perspectivă emoţională: „Pot dăinui pe viaţă, le putem dărui mai departe copiilor noştri; bijuteriile transced generaţii, important e să ştim cum să le îngrijim suficient”.  

Investiţii pe patru roţi

„Dacă ar fi să îl cităm pe domnul Ion Ţiriac, atunci am spune că valoarea unui automobil este atât cât anunţă cineva că plăteşte la licitaţie”, spun reprezentaţii Ţiriac Collection, cea mai mare colecţie de automobile de lux nu doar din România, ci şi o colecţie unică la nivel european şi printre puţinele la nivel mondial. I-am întrebat care este valoarea acestora, cât şi cum a evoluat aceasta în timp. De altfel, l-am întrebat acelaşi lucru pe Ion Ţiriac, la momentul deschiderii acesteia către publicul larg, în noiembrie 2013. El spunea atunci: „După părerea mea se ridică la  valoarea exactă de cât ar oferi cineva pentru ea, e exact acelaşi lucru când te duci la o licitaţie şi se pun anumite preţuri: este pus un preţ pe un produs de 100.000 de euro, care ajunge să fie cumpărat cu două milioane de euro sau nu se vinde deloc. Nu există o cifră, nu există o valoare, pentru mine valorează foarte mult, pentru alţii valorează mai puţin”. Singura referinţă pe care a făcut-o legată de costurile maşinilor a fost un exemplu al unui Ferrari vândut pe atunci în cadrul unei licitaţii pentru 55 de milioane de dolari. „Probabil că dacă l-aş fi cumpărat eu, eram într-o altă clasă în cei 500”, a declarat omul de afaceri. El a adăugat totuşi că maşinile istorice reprezintă cea mai sigură investiţie, dar că nu s-a gândit niciodată să le vândă.

Potrivit explicaţiilor mai recente oferite de reprezentanţii colecţiei, când discutăm despre un automobil de epocă, valoarea acestuia nu este reprezentată numai de preţ, ci în primul rând de istoria pe care o are: a fost în proprietatea unei celebrităţi, a concurat şi a obţinut premii importante la concursurile de eleganţă auto internaţionale sau locale sau este un model de referinţă în istorie. În plus, pasiunea colecţionarilor pentru anumite modele poate creşte valoarea de piaţă pentru că emoţia are un rol important în decizia de achiziţie a maşinilor de epocă.

Ţiriac  Collection găzduieşte exemplare unice în lume cum ar fi 1930 Duesenberg Model J Torpedo Berline Convertible, dar şi singurele exemplare din România ale unor modele precum Ferrari Monza SP2, Ferrari LaFerrari, SLR Mclaren Stirling Moss si Porsche 918. Totodată, în cadrul colecţiei se regăseşte şi un Cretors Model D Popcorn Wagon, produs în 1926, realizat de Charles Cretors. Acesta a fost conceput ca o maşină pe bază de abur cu funcţia de a prăji arahide şi cafea şi de a prepara popcorn şi castane coapte. Galeria este completată de tractorul Porsche Diesel Super S308, construit in anul 1958, model considerat o bijuterie în colecţiile auto.

Pasiunea omului de afaceri Ion Ţiriac pentru automobile este cunoscută de publicul larg, însă cum a început aceasta? Potrivit reprezentanţilor Ţiriac Collection, aceasta a debutat după ce Ion Ţiriac şi-a cumpărat primul autovehicul în anul 1960, un model Skoda Octavia. „De-a lungul timpului, au intrat în colecţia dânsului automobile de referinţă pentru istoria auto, piese pe care orice pasionat şi le-ar dori. Astfel, în noiembrie 2013, a fost deschisă galeria Ţiriac Collection, prima colecţie personală din ţară”, adaugă ei. Dacă la momentul lansării, colecţia reunea peste 60 de exemplare de automobile şi motociclete impresionante (ale unor branduri precum Jaguar, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet, Harley Davidson şi Indian Scout), în prezent în galerie sunt expuse mai mult de 150 din cele peste 300 de automobile ale lui Ion Tiriac.

În spatele acestora se află poveşti fascinante sau foşti proprietari celebri, precum Elton John (1962 Phantom V), Dean Martin (1962 Ghia L6.4 Coupé), Sammy Davis Jr.(1968 Maserati Ghibli Berlinetta), Tyron Power (1930 Duesenberg Model J), Boris Becker (1983 Ferrari 400i), Bernie Ecclestone (1937 Mercedes-Benz 540 Cabriolet), Printesa Marina, Ducesa de Kent (1952 Rolls-Royce Phantom IV Coachwork by Hooper), Felipe Massa (2011 Ferrari 599 GTO), Simona Halep (1989 Trabant 601 L; Porsche 911 Carrera 4 GTS), Ilie Năstase (1990 Vespa Piaggio T5) etc.

Cel mai vechi exponat al colectiei este un model Hurtu 3 1/2 Quadricycle, produs în anul 1899, fiind unul dintre cele doar şapte exemplare care mai există în  prezent în lume. De asemenea, galeria este singura colecţie din lume care deţine toate cele 7 modele Rolls-Royce Phantom ale seriei I-VII, inclusiv 2 unităţi din seria a IV-a, cea mai exclusivistă generaţie Rolls-Royce construită vreodată. Doar 18 astfel de vehicule au fost produse între 1950 şi 1956 şi au fost destinate, iniţial, familiilor regale şi şefilor de stat. Galeria are în componenţă şi un exemplar DeLorean DMC-12, aproape nou, care a fost folosit la filmările „Back to the future”. Pe lângă acesta, colecţia mai deţine şi alte modele care au aparut în filme celebre precum seria „James Bond”, „Fast and Furious”, „The Dukes Of Hazard”, „Goldfinger” sau „Cars”. Care este valoarea acestor repere automobilistice? „Valoarea galeriei nu poate fi estimată la această dată, fiindcă odată cu trecerea timpului, maşinile de epocă devin mult mai valoroase şi mai appreciate. Valoarea este determinată de modelele din colecţie, de premiile pe care acestea le-au obţinut de-a lungul timpului, dar şi de istoria exponatelor. De asemenea, contează şi numărul de exemplare fabricate în ediţie limitată. Cel mai probabil, o estimare făcută astăzi ar varia cu siguranţă peste numai câteva luni”, spun reprezentanţii Ţiriac Collection.

Ion Ţiriac: „Valoarea unui automobil este atât cât anunţă cineva că plăteşte la licitaţie.”

În pofida contextului pandemic, Ţiriac Collection şi-a îmbogăţit galeria cu modele de valoare - Ferrari Monza SP2 şi Lamborghini Urus, iar în acest an urmează să primească şi alte exponate, unul dintre acestea fiind Mercedes-AMG Project ONE. Colecţia s-a transformat în galerie privată din dorinţa lui Ion Ţiriac de a împărtăşi acest entuziasm pentru domeniul auto publicului larg, aceasta fiind deschisă vizitelor în fiecare weekend şi oricând, prin intermediul unei aplicaţii mobile: „Putem spune că este un proiect care-şi propune să insufle vizitatorilor pasiunea pentru maşini, o parte din istoria evoluţiei auto regăsindu-se în colecţie”. Însă, în timp ce galeria este deschisă publicului larg, având în vedere că Ţiriac Collection este un proiect unic la nivel european, încă „nu putem vorbi despre profilul investitorilor din România în acest domeniu”, după cum punctează şi reprezentanţii colecţiei.

Nu putem vorbi despre ei şi pentru că mulţi dintre aceştia nu îşi dezvăluie aceste investiţii din pasiune, dar, după cum spunea Ion Ţiriac la momentul interviului din 2013, „Nu sunt singur în ţara asta, există şi alţi colecţionari”. Pentru cei mai mulţi dintre miliardarii lumii, anul 2020 a fost cel în care averilor lor au crescut. Poate şi datorită investiţiilor din pasiune pe care le-au făcut de-a lungul timpului. Pentru cei care nu au alăturat numelui milioane sau chiar miliarde, dar care sunt suficient de norocoşi încât să poată economisi în context pandemic, acum ar putea fi momentul ideal să înceapă investiţiile inteligente în produse de lux. Opţiuni pare să existe şi pentru buzunarele mai puţin generoase.

Frână pentru auotevhiculele de lux

Un număr mare de automobile de lux sunt  vândute în mod privat, însă piaţa licitaţiilor a fost întotdeauna principalul mijloc de vânzare pentru acest sector - iar multe licitaţii fanion au fost anulate sau reduse în context pandemic. În ceea ce priveşte preţurile, acestea au ajuns la un platou. Totuşi, a existat activitate pe acest segment şi s-au înregistrat inclusiv recorduri când a venit vorba despre vânzări, cum a fost în cazul unui Bugatti 59, care s-a vândut în schimbul a 12,7 milioane de dolari.