100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Daniela Mirea, Continental Hotels

Postat la 20 iunie 2012 917 afişări

Daniela Mirea este soţia omului de afaceri Radu Enache, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, cu un portofoliu de peste 2.000 de camere în unităţi de două, trei, patru şi cinci stele.

Ea se ocupă de strategia, calitatea serviciilor şi dezvoltarea lanţului hotelier. Daniela Mirea a absolvit Facultatea de Arhitectură "Ion Mincu", Bucureşti şi îşi descrie evoluţia carierei în două etape: "Una în care am fost foarte legată de artă, de creaţia decorativă, de designul vestimentar - finalizată prin acceptarea mea în rândul Uniunii Artiştilor Plastici şi crearea firmei mele, Modă MD. Cea de-a doua, începând cu 1993, înseamnă de fapt reîntoarcerea la profesia de bază, aceea de arhitect, cu toate satisfacţiile pe care mi le-a adus realizarea celor 10 proiecte de hoteluri împletită cu activitatea de marketing, vânzări şi apoi cu aceea de director de strategie, dezvoltare şi calitate al lanţului Continental Hotels. Trebuie să recunosc, această a doua etapă a reprezentat şi reprezintă o continuă încercare pentru că lucrez alături de soţul meu şi, bineînţeles, intervin şi situaţii în care nu suntem de acord. Mai mult decăt atât, contextul economic actual presupune depăşirea «crizei» cu abordări şi soluţii noi".

BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Mult mai greu decât un bărbat; desigur, asta dacă vorbim despre carierele croite prin muncă, ambiţie, fără "scurtături".

BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Este la fel ca în modă - ca să rămânem într-una dintre zonele mele de activitate - este mult mai greu să impui o rochie no name, indiferent de calităţile ei, decât una care se află sub umbrela unui brand cunoscut, chiar dacă cea de-a doua nu are calităţile primeia.

BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Intuitiv - creativ - ferm.

BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Principala calitate care m-a ajutat pe mine a fost creativitatea, căutarea continuă a noului şi implementarea lui.

BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.

Daniela Mirea, Continental Hotels: Parfum Guerlain: Aqua Allegoria - aromele Herba Fresca şi Mandarine Basilic (sunt fidelă acestui brand de peste 10 ani); haine - Valentino; accesorii: Rochas - eşarfe.

BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.

Daniela Mirea, Continental Hotels: Asia este destinaţia mea preferata de vacanţă, iar croazierele sunt modalitatea favorită de vizitare în special pentru anumite locuri altfel inaccesibile.

BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Există o atât de puternică simbioză între viaţa de familie şi cea a companiei încât îmi este foarte greu să mă gândesc la momentul când ne vom retrage, soţul meu şi cu mine fiind foarte activi şi energici.

BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Carte: biografii; muzică - muzică italiană, şansonetă, Chopin; film - muzicale.

BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate?

Daniela Mirea, Continental Hotels: Este suficient să te uiţi la reacţiile şoferilor bărbaţi faţă de femeile şofer şi îţi dai seama că da, discriminarea de gen este încă de actualitate.


Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-cele-mai-puternice-femei-din-business-astazi-daniela-mirea-continental-hotels-9748083
9748083
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.