Are experienţă de peste zece ani în telecom, iar acum este responsabilă pentru dezvoltarea viziunii şi a strategiei Orange România
Andreea Ioniţă lucrează pentru Orange România din ianuarie 2013 în poziţia de strategy & program management director. A absolvit Academia de Studii Economice, secţia Finanţe-Bănci, a urmat cursurile programului masteral în managementul afacerilor şi a participat la cursuri de specializare în cadrul unor instituţii precum International Institute for Management Development (IMD), Elveţia, Boston University Management School, SUA, IESE Business School Barcelona, Spania şi Asia-Pacific Leadership Development Institute Beijing, China.
Cu o experienţă de peste zece ani în domeniul telecom, atât în România, cât şi în Marea Britanie, Suedia şi în câteva ţări din Africa, este responsabilă pentru dezvoltarea viziunii şi strategiei Orange România prin colectarea şi prelucrarea informaţiilor din toate liniile de business ale organizaţiei. Acest lucru implică analiza tendinţelor şi mişcărilor pietei, a schimbărilor la nivel de reglementare, a noutăţilor tehnologice. Mai exact, rolul ei este să integreze informaţiile relevante într-un plan strategic pe o perioadă de trei-cinci ani şi să se asigure că implementarea lui are loc într-un context optim pentru companie.
Obţinerea primului job în afara ţării, în 2007, în calitate de group public policies advisor la Vodafone Group în Marea Britanie şi acceptarea într-un program de management internaţional, fiind selectată dintre 2.000 candidaţi din toată lumea, sunt printre principalele realizări de până acum. Spune că întoarcerea în ţară, după cinci ani la Ericsson şi Vodafone, a fost cea mai grea decizie din carieră, pe care însă nu o regretă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro