Omul care tine cheile
In limba iraniana, "mazda " inseamna "intelepciune". In cultura asiatica, Ahura Mazda este numele dat de profetul Zarathustra unicului creator al lumii. In business, Mazda inseamna producatorul nipon de automobile cu vanzari de peste 1,2 milioane de unitati anual.
Zoom-Zoom japonezi in Romania
Mazda este prezenta pe piata romaneasca de la mijlocul anului 2000. Cu toate acestea, in Romania numele aducea mai degraba a brand vestimentar decat a producator de masini de elita. Asta in timp ce, la nivel international, Mazda se afla in stransa competitie cu branduri ca Toyota, Mercedes-Benz si BMW, pe care a reusit sa le surclaseze a treia oara consecutiv si sa ocupe locul intai in topul consacrat al celor mai fiabile masini din lume, realizat de revista Auto Bild din Germania.
Compania a fost infiintata de Jujiro Matsuda in anul 1920 sub numele de Toyo Cork Kogyo Co., cu sediul la Hiroshima, si a produs automobile sub brandul Mazda inca de la infiintare, desi denumirea a fost adoptata oficial abia in 1984.
In prezent, Mazda este prezenta la nivel global pe cele patru piete-cheie: Asia-Pacific, Europa, America si Africa-Orientul Mijlociu si vinde anual peste 1,2 milioane de masini.
Pe plan local, marca se vinde de mai bine de sapte ani, initial prin intermediul importatorului unic Mazrom, apartinand grupului Tiriac Auto, iar de la 1 octombrie 2006, prin filiala oficiala Mazda Romania.
Compania l-a numit pe Cristian Rigu in functia de director de tara in decembrie 2006, iar decizia de angajare a trei directori noi a venit aproape un an mai tarziu, in luna noiembrie a.c. In acest interval, Mazda a lansat trei modele noi pe piata, si-a extins reteaua de dealeri si si-a dublat volumul vanzarilor. Cum este sa faci one-man-show timp de aproape un an? Cu siguranta nu foarte usor.
Totul despre cifre
Cand preiei conducerea unei companii care a vandut 381 de masini in 2006 si iti asumi responsabilitatea atingerii unui prag de 1.001 unitati in primul an, un program cu putine ore de somn este subinteles.
In momentul venirii lui Rigu la Mazda, compania avea trei dealeri in Romania, la Constanta, Focsani si Bucuresti, si o cota pe piata masinilor de import in 2006 de 0,3%. Iar asta in conditiile in care unul dintre importatorii puternici in tara noastra, Porsche Romania, se apropia de primul miliard de euro.
Din 2006, vanzarile s-au dublat, iar cota de piata a ajuns la 0,6% in octombrie 2007. Mazda are acum 8 dealeri activi pe piata si urmeaza ca numarul acestora sa creasca la 16 in primavara lui 2008 si sa atinga targetul de 20 de dealeri cu unitati de vanzare si service pana la sfarsitul anului urmator. Comparativ cu alti importatori de masini de pe piata, cifrele sunt inca mici. "Raportat insa la situatia vanzarilor inainte de inaugurarea filialei Mazda Romania, bilantul este satisfacator", considera Rigu. "Romania se bucura de cea mai mare atentie din partea Mazda CSEE in comparatie cu celelalte tari de care raspunde centrul. Piata romaneasca a inregistrat cel mai mare boom din Europa Centrala si de Sud-Est, iar rezultatul, vanzari duble fata de anul trecut, este peste asteptarile initiale." Acum, Rigu vrea sa continue cresterea si sa atinga o cota de piata situata intre 1,5-1,7% in urmatorii doi ani si un prag de 1.600 de unitati vandute in 2008.
Maxi-atributii, mini-vacanta
Cea mai mare provocare la Mazda a fost pentru Rigu propunerea insasi. "Ganditi-va ca vin de la Daewoo, unde timp de 9 ani m-am ocupat de activitatile de vanzari si marketing ale companiei si am avut 83 de dealeri, 7 centre zonale si 105 persoane in subordine. Am plecat de la o firma care vindea anual circa 23.000 de masini si am venit la o companie care vanduse in acelasi an 381 de masini. Provocarea a fost de 60 de ori mai mare", explica fostul director general al Daewoo Automobile Romania. De ce a acceptat? Nevoia de schimbare, argumenteaza Rigu: "Dupa 12 ani la Daewoo, in care am trecut prin toate stadiile posibile - de la raportari de vanzari, la Area Sales Manager, apoi la director zonal pentru Bucuresti, director de vanzari pe tara si, in ultimii trei ani, responsabil si de activitatea de marketing ? am atins pozitia cea mai inalta pe care o puteam ocupa." Asa ca managerul a facut mutarea de la o firma cu vanzari de top pe piata auto din Romania la Mazda, care la momentul respectiv se incadra la categoria "Altele" in statisticile APIA. Daca nu ar fi fost Country Manager la Mazda, Rigu crede ca ar fi fost un bun avocat. Cu toate acestea, managerul cu pregatire in managementul financiar-contabil si-a slefuit abilitatile de vanzator inca din timpul studentiei, motivat de nevoia de bani de benzina pentru prima sa masina. Primul job a fost in cadrul unei companii cu sediul in Singapore care comercializa componente electronice si sisteme audio, iar Rigu, pasionat declarat de electronice, a fost responsabil de crearea unei retele de magazine de profil care sa distribuie produsele pe piata. Tot atunci au venit si primii bani, dar au fost ca si inexistenti, pentru ca a trebuit sa faca cinste tuturor colegilor.
Daca primul autoturism pe care l-a avut a fost o Skoda tip vechi, iar trecerea la Dacia 1300 a fost un eveniment de maxima bucurie, acum managerul nu mai viseaza decat la o masina de epoca cu care sa se plimbe in zilele de weekend. Sambata si duminica sunt oricum singurele momente in care are timp liber, in afara de concediu, cand pleaca in vacanta, dar nu se desparte de laptop si telefon.
O zi normala de lucru pentru actualul Country Manager al Mazda incepe la 6 dimineata si se poate termina... a doua zi. 50% din timpul sau este destinat calatoriilor in interes de serviciu, iar numarul de kilometri parcursi zilnic se pot apropia de o mie. Din fericire, masina care il deserveste, o Mazda 6 sport, este suficient de confortabila in opinia lui Rigu.
Desi conduce o afacere cu multi cai putere, stilul de a conduce al managerului, atat la volan, cat si in firma, este unul linistit. "Unii spun ca se plictisesc cu mine in masina. Conduc la limita de viteza si de regula nu o depasesc. Cand plec in calatorie, imi iau o marja de timp pentru a nu fi nevoit sa alerg pe drum. Si ca stil de management, tin foarte mult la armonie. Nu am un model anume, desi cunostintele dobandite de la specialistii coreeni ma ajuta foarte mult."
Primul sunat
Mazda este un automobil de serie produs de japonezi. Prin urmare, Mazda este o masina sport cu alura de oras, iar preturile medii sunt de 14.000-15.000 de euro fara TVA. Cel mai scump model al producatorului, o Mazda 6 MPS cu motorizare de 2,3 litri si 260 de cai putere, porneste de la un pret de aproximativ 27.700 de euro fara TVA.
Cel mai bine vandute modele sunt Mazda 3, urmat de Mazda 6, Mazda 2 si CX7. In plus, alocarile pentru primele doua luni ale anului 2008 s-au epuizat si urmeaza ca si luna martie sa ramana fara masini disponibile. Ca urmare a cererii mari, reprezentantii din Austria au decis sa grabeasca lansarea noii Mazda 6 in Romania, astfel incat aceasta va patrunde pe piata locala mai devreme, in luna decembrie a acestui an. Pe langa noua Mazda 6, celelalte doua modele noi lansate deja in 2007 sunt noua Mazda 2 si CX7.
Cum defineste Cristian Rigu succesul? Dupa eforturile de gasire, contactare a dealerilor, negociere si incheiere a contractelor, dupa perioada de derulare a investitiilor de catre dealer si de asistenta din partea filialei din Romania, succesul vine daca "roata se invarte si dealerul functioneaza singur".
In business, au existat, bineinteles, momente bune si momente delicate. "In ianuarie 2007 aveam trei dealeri si am reusit sa vindem 19 masini. Comparativ cu targetul de 1.001 unitati, 19 masini vandute in prima luna nu a fost deloc un inceput promitator. Un simplu calcul ducea cu gandul la un rezultat de sfarsit de an total nesatisfacator. Totusi, acum, vanzarile lunare depasesc 100 de unitati, iar ritmul de crestere constant va asigura depasirea targetului pana la sfarsitul lui 2007. De la 19 la un numar format din trei cifre este un pas mare."
Daca pana acum a trebuit sa se ocupe singur de tot ceea ce presupune activitatea filialei romanesti - de la dezvoltarea retelei de dealeri la supravegherea vanzarilor, crearea de strategii intocmirea de rapoarte si estimari periodice, in curand Cristian Rigu nu va mai fi omul care tine cheile de la toate masnile Mazda din Romania. Compania a decis numirea a trei directori, respectiv un manager zonal, un director de marketing si un manager responsabil de serviciile post-vanzare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro