Un tânăr de 31 de ani conduce hotelul J.W. Marriott din Bucureşti

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 septembrie 2014 4487 afişări

Gregor Aufhauser conduce complexul The Grand din Bucureşti din aprilie 2010.

Un tânăr de 31 de ani conduce hotelul J.W. Marriott din Bucureşti

După ce a studiat administrarea afacerilor şi ingineria construcţiilor la Viena, în 2008 a început să lucreze pentru grupul austriac Strabag, unde s-a ocupat de managementul afacerilor din real estate din România şi Bulgaria.

El explică venirea sa în România ca urmare a deciziei austriecilor - care au deţinut încă de la început complexul cunoscut publicului larg mai ales datorită hotelului J.W. Marriott din Capitală - de a conduce businessul, gestionat până atunci de acţionarii minoritari.

“Mediul de afaceri s-a schimbat, era mai greu să faci afaceri, presiunea creştea, ceea e bine, dar până la un anumit punct”, spune Aufhauser. Venise vremea în care nu toţi supravieţuiau, iar proprietarii Strabag au decis să delege un manager care să aibă grijă ca anii în care scăderea era “considerabilă, de două cifre” să nu se mai repete. Anul 2011 avea să aducă primele rezultate, o creştere a profitului similară procentual scăderii din trecut.

Complexul e format din spaţiile de birouri, zona de shopping, hotel, trei restaurante, o cafenea, o grădină de vară, săli de evenimente, un club de sănătate cu saloane de înfrumuseţare şi parcare.


Gregor Aufhauser face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/un-tanar-de-31-de-ani-conduce-hotelul-j-w-marriott-din-bucuresti-13279783
13279783
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.