În acest interval de şapte ani s-au întâmplat o criză economică mondială, o sumă de campanii în diverse ziare străine care s-au străduit să-i demonizeze pe românii migranţi şi o sumă de reportaje din presa internă care au vorbit despre dramele familiilor lor rămase în ţară şi despre deficitul de personal pe care plecarea lor l-a lăsat în unele sectoare ale economiei. „Căpşunarul“ a continuat să se lupte însă pentru şansa lui. În 2007, ultimul an dinainte de criză, rezultatul efortului lui, detaliat atunci de colega mea Ioana Ursu, se măsura în economie prin faptul că acest personaj colectiv devenise cel mai mare investitor în România, cu o sumă estimată la cca 7 mld. euro trimişi în ţară - echivalentul investiţiilor străine directe estimate pentru acel an. Banii trimişi de românii din străinătate se înmulţiseră de la un an la altul, de la 3,1 mld. euro în 2004 la peste 5 mld. euro în 2006, o sumă care deja situa România pe al doilea loc în UE şi în top 10 mondial după criteriul sumelor trimise în ţările de origine de cetăţenii care muncesc în străinătate. Şi după începutul crizei economice însă, românii plecaţi în Italia, Spania sau Anglia au continuat să ţină jos rata şomajului, să despovăreze statul de o serie de cheltuieli sociale, să alimenteze cu banii lor consumul intern şi să amortizeze dezechilibrele fiscale pe care prostia şi necinstea guvernelor le-au lăsat să se adâncească.

Business Magazin l-a desemnat în 2007 pe Căpşunar drept „personalitatea anului“ ca simbol colectiv al performanţei individuale a românului, cât şi al lipsei poate nu atât de performanţă, cât de putere a economiei româneşti: nu aveam un antreprenor, o companie sau chiar un politician care să se fi remarcat în acel an printr-o iniţiativă de anvergură, o tranzacţie spectaculoasă, o realizare memorabilă, cu impact la nivelul economiei ori al societăţii ca întreg. Fiind atunci prima oară când ne venise ideea ca unul dintre articolele de bilanţ sau sinteză de la final de an să aibă o asemenea temă, aveam speranţe ca în anii următori să putem alege o personalitate cu nume şi prenume sau o companie autohtonă. Cu excepţia anului 2008, când l-am desemnat pe Mugur Isărescu (care şi în ziua de azi a rămas capul cel mai limpede între cei numiţi generic „autorităţi“, primul în sondajele de încredere a populaţiei şi la fel de curtat pentru funcţia de prim-ministru), am avut tot personaje colective: în 2009 a fost FMI, în 2010 Exportatorul, în 2011 Cuponarul, în 2012 Antreprenorul de origine străină („Expantreprenorul“), în 2013 Programatorul. Unele dintre aceste personaje au cam dispărut, altele nu; dintre toate cele de până acum, Căpşunarul e însă cel mai rezistent: un câştigător şi în acelaşi timp o victimă a globalizării economice şi a istoriei noastre recente.