Un fost "scriitor de discursuri" al lui Tony Blair povesteşte că a fost insistent rugat de consilierul pentru tehnologie al premierului britanic să includă în discursul pentru CBI (Confederation of British Industry) câteva rânduri despre strategia pentru broadband. Blair a spus: "Okay. Dar vă daţi seama că n-am habar ce înseamnă asta?". Se întâmpla în 2001, dar situaţia nu prea s-a schimbat de atunci: cu rare excepţii, politicienii nu înţeleg tehnologia.

Dacă în 2001 chestiunea la ordinea zilei era relativ simplă (iar consilierul l-a lămurit pe Tony Blair foarte scurt: e vorba de a face internetul să meargă mai repede), astăzi lucrurile sunt mult mai complicate, iar subiectul major este "Big Data" - adică volumele imense de informaţii pe care unele companii precum Google sau Facebook le deţin. Iar aceste informaţii sunt despre noi şi noi suntem cei care le-am furnizat. Aşa se face că două cărţi apărute zilele acestea ar trebui să îşi găsească locul pe noptierele politicienilor, pentru că analizează viitorul nostru, al tuturor, într-o lume în care tehnologia este coaptă pentru a exploata la maximum aceste volume uriaşe de date.

Prima dintre ele ilustrează varianta optimistă: "Big Data - A Revolution That Will Transform How We Live, Work, and Think", de Viktor Mayer-Schönberger şi Kenneth Cukier. Deşi autorii subliniază componenta etică şi pun în evidenţă pericolele utilizării cu rea-intenţie a analizelor pe baze de date imense, precum şi unele urmări previzibile (de exemplu, viaţa privată va deveni mult mai puţin privată), accentul cade mai degrabă pe posibilităţile care se deschid. Deja tradiţionalele tehnici de "data mining" se completează cu tehnici automate de curăţire şi corelare a datelor nestructurate, cu analize statistice şi diverse alte tehnici, astfel încât probleme complexe precum previziunile meteorologice de lungă durată sau studiul încălzirii globale devin abordabile. {i nu e vorba doar de cercetări academice. De exemplu, cercetătorii de la Google au putut să prevadă cu o remarcabilă acurateţe modelul de răspândire a gripei cauzate de virusul H1N1.

Varianta oarecum mai pesimistă este prezentată de Jaron Lanier şi se numeşte "Who Owns the Future?". Lanier este considerat părintele realităţii virtuale şi aportul său la unele zone aplicative precum teleprezenţa este considerabil. Cu toate acestea, activitatea sa din ultimii ani este mai degrabă orientată spre analiza modului în care noile tehnologii influenţează oamenii şi societatea. Eseul "Maoismul digital" a produs nu doar vâlvă, ci şi stupoare, pentru că marchează o schimbare radicală de optică: după ce la începuturi era unul dintre entuziaştii susţinători ai "noului web" (Web 2.0), a devenit unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai web-ului participativ de astăzi. În cartea "You Are Not a Gadget" duce mai departe abordarea ideologică, iar Wikipedia nu iese de loc bine, la fel ca toate formele de "inteligenţă colectivă". Însă cartea recent apărută abordează aspecte sociale şi economice implicate de ceea ce el numeşte Siren Servers - o metaforă pentru reţele gigantice clădite de cele mai luminate minţi tehnice de pe planetă. Iar aceste reţele colectează datele care generează venituri imense, fără să plătească nimic. E suficient să amintesc că doar Google valorează peste 260 de miliarde de dolari ca să ilustrez ordinul de mărime.

În opinia lui Lanier, avansurile tehnologiei vor diminua numărul de joburi şi, astfel, vor lovi în clasa mijlocie. Dincolo de aspectele sociale, Lanier vede o lume tot mai divizată între stăpânii tehnologiei şi noi, ceilalţi, reduşi la statutul de iobagi prin raportare la valoarea informaţiei. Un exemplu pe care îl oferă se referă la sistemul de traduceri automate de la Google, care se bazează pe potriviri statistice pe volume imense de texte pe care alţii le-au furnizat gratuit. Jaron Lanier vede salvarea într-o economie a nanoplăţilor, în care furnizorul unor informaţii să fie recompensat atunci când acestea sunt folosite.

Chiar dacă nu cred în soluţia lui Jaron Lanier, cred că tehnologia ne apropie de un prag dincolo de care totul se schimbă. Big Data deschide cutia Pandorei.