Stiam datele pe dinafara, de la serie si numar pana la codul numeric personal, dar asta nu ii impiedica niciodata pe politisti sa verifice, prin statiile de emisie-receptie pe care le aveau, toate datele mele din buletin si sa imi dea amenda aferenta.

Momentul culminant a fost cand, in urma verificarilor, unul dintre agenti a inteles in timpul convorbirii cu colegul sau de la sectie ca stateam la apartamentul 54, desi scara de bloc in care locuiam avea doar 4 apartamente (numerotate de la 1 la 4, bineinteles). Orice incercare de a-l face sa inteleaga acest lucru a fost zadarnicita de comentarii care de care mai vehemente din partea lui, culminand, ca intr-un banc, cu intrebarea: "Cine stie mai bine unde stai: tu sau biroul de evidenta a populatiei?".

Aceasta remarca este tot mai actuala, si cred ca sintetizeaza cel mai bine ceea ce (ni) se intampla, intr-o vreme cand deciziile se iau pe baza unor date care de care mai eronate.

Niciun administrator din lume nu poate lua o decizie buna fara sa aiba acces la cateva date certe si parametri corecti. Sigur, poate nimeri o decizie buna sau, asa cum experienta anilor 2003-2008 a demonstrat, poate nimeri un context economic in care aproape orice decizie ar lua ar avea rezultate peste asteptari.

Insa vremurile pe care le traim impun mai mult ca niciodata cunoasterea datelor fundamentale.

Eric Schmidt, seful celei mai importante companii din "noua lume", Google, spunea in vara aceasta la o conferinta ca la fiecare doua zile apar informatii de circa 5 EB (adica 5.000.000.000.000.000 de MB) adica la fel de mult cat a fost creat de la inceputurile omenirii si pana in 2003.

Sigur, seful Google lasa impresia ca motorul de cautare este unul dintre cei care ii ajuta pe manageri si oameni de rand deopotriva sa gaseasca ceea ce le este folositor in tot acest context.

Dincolo de Google, intervin companiile de cercetare de piata, companiile de consultanta, analistii, ziaristii, "detectivii de date", spionii economici sau grupurile de cercetatori si profesorii universitari. Toti ofera - gratis sau contra cost - servicii de "filtrare" a informatiilor relevante.

Tot ce trebuie sa faca un manager este SA INTELEAGA aceste informatii. Sau macar sa isi angajeze un traducator, care sa inteleaga pentru el si, eventual, sa ii puna aceste informatii intr-un format pe care el il intelege si pe care il poate folosi in luarea deciziei.

Iar acest sistem poate fi folosit (si ar fi indicat sa fie asa) nu de un manager de companie, ci si de oricine are de administrat o afacere, un club sportiv, un sector al unui oras ca Bucurestiul sau o tara.

O carte aparuta in anul 2003, Moneyball, reda povestea unei echipe de baseball - Oakland Athletics -, care, in lipsa resurselor financiare ale concurentilor bogati, decide sa selecteze jucatori si sa faca transferuri pe baza datelor statistice ale jucatorilor din ultimii ani si nu a flerului pe care il au in general antrenorii sau a recomandarilor jucatorilor si scouterilor.

Iar rezultatele obtinute de Billy Beane, seful clubului de baseball, au facut ca in urmatorii ani multi dintre concurentii sai mai bogati sa adopte acest sistem de analiza statistica a jucatorilor. Iar anul viitor, odata cu aparitia filmului Moneyball, rolul lui Billy Beane va fi jucat de Brad Pitt.

MIT, una dintre cele mai importante institutii de invatamant din SUA, organizeaza anual o conferinta dedicata analizei datelor in domeniul sportului, unde alaturi de sefi de cluburi de baseball, fotbal si baschet participa si asa-numiti vorbitori de pe lista A, cum este cazul lui Malcolm Gladwell.

Pasiunea pentru statistici l-a facut celebru si pe Alan Greenspan, fostul sef al Rezervelor Federale, cel care a creat de-a lungul timpului modele econometrice care se bazau pe tot felul de corelatii intre diversi indicatori. Si, mai important, relatiile dintre diferitii indicatori statistici puteau da indicii privind viitoarele evolutii ale economiei. Iar in functie de acestea, un guvernator de banca centrala putea lua decizii care salvau sau ingropau o tara din punct de vedere economic.

In Romania, prea putini dintre ministri, secretari de stat, prim-ministri sau chiar presedinti stiu sa interpreteze o statistica. Mai dramatic, nici macar consilieri capabili sa inteleaga economia si mecanismele ei si sa le traduca aceste informatii statistice nu prea au. Iar cand au oameni capabili sa inteleaga economia, calitatea datelor statistice este mai degraba hilara, cea mai buna dovada fiind numarul de bugetari, care in functie de autoritatea care il raporteaza variaza simtitor si, de cele mai multe ori, nu are nicio legatura cu realitatea. Ne mai miram atunci ca luna de luna apar facturi neachitate la sanatate sau ca efectele oricaror masuri difera fundamental de estimari? Cu argumente de genul celui folosit de politistul de care va spuneam la inceputul comentariului sau cu abordari superioare, precum cea in care guvernatorul Isarescu trage la raspundere presa (mai exact pe colegii de la Mediafax) pentru ca pune intrebari delicate intr-o vreme delicata nu vom ajunge nicaieri. Sau, din contra, exact acolo vom ajunge.