John a inceput sa faca bani inca din clasa intai, cand le vindea creioane colegilor. A lucrat la un restaurant, si-a facut o firma de livrari, a fost pentru o vreme si sofer de taxi pirat (sau cum se spune in SUA - "gypsy cab"). A esuat in multe dintre ele si in cele din urma s-a apucat de croitorie si a fondat o firma de imbracaminte, Fubu, care la un moment dat - sfarsitul anilor '90 -, era "uniforma" americanilor de cartier, iar el a devenit "nasul" modei urbane. Omul a scris si o carte autobiografica, tine speech-uri oriunde este (auto)invitat si este unul dintre "rechini" (varianta americana a show-ului de televiziune care este prezent si in Romania sub numele "Arena Leilor").

"Am vrut sa imi cumpar o palarie si costa 20 de dolari. Cum sa dau atat pe cateva bucati de panza? Pentru banii astia, pot sa fac eu 20 de bucati pe zi." Astfel incepea in anii '90 ascensiunea celui care acum este considerat unul dintre cei mai cautati experti in branding, mai ales in lumea afacerilor cu imbracaminte.

In perioada in care John facea vanzari de sute de milioane de dolari pe an cu hainele lui, un alt american, Robert Kiyosaki, o lua de la capat pentru a treia oara dupa ce doua dintre afacerile sale dadusera deja faliment - una dintre ele fiind cel putin amuzanta, compania lui Kiyosaki folosind in premiera in SUA sistemul de inchidere cu "arici" pentru portofele. Kiyosaki avea sa dea lovitura cu a treia sa afacere, americanul devenind cunoscut in intreaga lume pentru seria "Rich dad", care traducea intr-o forma accesibila oricui - de la copii de scoala generala si pana la pensionari care nu au avut de-a face cu economia - concepte financiare precum active, pasive, investitii, independenta financiara etc. La zece mii de kilometri distanta, in Bucuresti, decanul uneia dintre cele mai importante facultati din cadrul Academiei de Studii Economice din Capitala recunostea cu sinceritate, saptamana trecuta, ca gradul de educatie financiara al romanilor este sub orice critica. "Pentru ca nici liceul, nici facultatile, nici chiar cele de specialitate, nu au cursuri in acest sens. Isi predau teoria lor si atat", spunea rectorul, care sustinea ca educatia financiara trebuie facuta in primul rand prin intermediul presei si al televizorului.

Daca urmariti cu atentie discutiile din cafenele, de la masa de pranz, de la intalnirile de familie, de la coada (tot mai mica) de la casele de marcat ale hipermarketurilor sau cele de la serviciul de evidenta populatiei - unde am stat saptamana trecuta aproape o ora doar pentru a ridica o copie dupa un document - veti tot auzi sintagma: "Sa facem bani". Trei romani din zece (fata de o medie de doi europeni din zece) vor sa inceapa o afacere in urmatorii zece ani, potrivit unui studiu publicat in vara aceasta de consultantii de la PricewaterhouseCoopers. Habar nu au ce afacere, stau si contempla inca la ideea geniala care ii va lovi peste noapte si, daca peste zece ani se va face un update si vor fi intrebati tot aceiasi oameni, probabil ca 95% dintre ei vor astepta inca ideea.

Din perioada "easy-money" (am numit aici exuberantii ani 2003-2007, cand salariile au crescut de cateva ori fara o crestere comparabila a productivitatii, iar consumul a explodat), cei mai multi dintre romani au invatat doar ca se poate trai mai bine, dar nu au inteles care sunt costurile pe care acest trai mai bun le presupune - de la cresterea productivitatii (prin pauze de tigara mai scurte, chef mai mare de munca sau program mai lung de lucru, de exemplu) si pana la reducerea timpului efectiv petrecut cu familia. Toata lumea a auzit acum de conceptul de investitie si profit, dar prea putini inteleg ca achizitia unei case este o investitie profitabila doar in masura in care aduce bani (prin inchiriere, de ex.) peste valoarea ratelor la banca. Daca stai intr-o casa si speri sa ii creasca pretul nu se cheama ca ai facut o investitie imobiliara. Poate doar o investitie in confortul psihic pentru ca intr-o tara cu peste 90% de locuitori-proprietari conceptul de chirias pare de multe ori un stigmat.

Prea putini dintre cei care viseaza sa isi faca baruri sau cafenele, restaurante sau magazine (online sau offline) isi pun probleme legate de piata, clienti potentiali, business plan si asa mai departe.

Prea putini dintre cei care au semnat unul dintre cele opt milioane de credite pe care le raporteaza bancile inteleg vreo iota din Ordonanta 50, care pana acum lor nu le-a adus rate mai mici. Si nici nu le va aduce, sa fim bine intelesi, chiar daca bancile arunca marmota cu pierderile de sute de milioane de euro pe care le-ar putea inregistra.

"Omul se uita la emisiuni care dezbat teme financiare numai atunci cand e in dificultate, cauta sa intrebe pe cineva, de cele mai multe ori pe cel apropiat care nu stie sa ii explice", spunea saptamana trecuta decanul.

De ce nu am profita de momentul dificil pentru a ne declara in faliment, sa incepem sa acordam educatiei financiare (si culturii antreprenoriale odata cu aceasta) un rol important si, alaturi de educatia fizica, sa o impunem ca materie de studiu inca din gimnaziu? Sau, dupa cum canta o trupa americana in voga pe la sfarsitul anilor '90 - Rage Against the Machine - "It has to start somewhere/It has to start sometime/What better place than here?/What better time than now?"