Opinie Aliz Kosza: Despre libertate
„Cu cât suntem mai liberi, cu atât vrem să devenim mai liberi", spune Goethe. De când am predat ultimul mandat de director general, mă gândesc zi de zi la spusele lui despre libertate, bucurându-mă în fiecare clipă de acest sentiment deplin.
Mare adevăr a spus Goethe… întotdeauna există ceva PESTE ceea ce trăieşti azi şi, de fapt, în asta constă frumuseţea vieţii.
Pe de altă parte, trăiesc din nou forţa cuvintelor care m-au atras şi m-au mobilizat toată viaţa: "the sky is the limit". Glumeam adesea cu colegii, jucându-ne cu abrevierea SRL-ului din limba engleză şi spunând că noi suntem "… un-limited" company. Este bine să dai frâu liber imaginaţiei.
Această atracţie permanentă către jocul infinit m-a ajutat să testez limitele momentelor, limitele contextelor şi mi-a dat satisfacţia lucrului bine făcut şi a împlinirii profesionale. Recunosc, această limită fără limite îmi dădea sentimentul, mie şi echipelor cu care am lucrat, că mereu se poate altfel, mereu se poate mai bine, mereu se poate mai mult… Acesta este, de fapt, rolul liderului: să imprime cultura libertăţii şi a gândirii libere în organizaţie, stimulând astfel energiile pozitive care întreţin interacţiunea echipelor şi creativitatea fără limite.
M-am străduit în toată cariera mea să transfer o doză consistentă de libertate oamenilor din organizaţiile în care am lucrat, dându-le implicit şi responsabilitatea aferentă. Această libertate i-a ajutat să fie mult mai creativi, mai performanţi şi mai respectaţi. Libertatea nu înseamnă neapărat să nu faci parte dintr-o organizaţie, ci înseamnă să poţi gândi neîngrădit, să iei decizii, să fii responsabil, să te mişti liber, să spui ceea ce gândeşti, să relaţionezi liber cu cei din jur şi să fii tu însuţi. Libertatea mai înseamnă să respecţi libertatea altora şi să ai curaj. Mi-a plăcut întotdeauna ce am făcut, am avut şansa să fac doar ce am vrut şi cu multă pasiune. Am condus companii româneşti, străine, multinaţionale, companii cu structuri rigide sau mai flexibile. Chiar şi aşa, cu statut de angajat, am avut mereu libertatea să aleg companiile în care am lucrat şi cu care m-am simţit în rezonanţă. Am fost un lider şi un om foarte liber, pentru că am avut şansa să lucrez cu oameni care, la rândul lor, mi-au dat foarte multă libertate de acţiune.
Perspectiva mea însă s-a schimbat în ultimele două luni, când am devenit eu însămi un liber profesionist după atâţia ani de management. Aceasta este o altfel de libertate, pe care am mai trăit-o doar în zborurile cu balonul sau în avionul de mici dimensiuni din care bifam vârfurile de peste 8.000 de metri ai munţilor stâncoşi din Himalaya. Acum, în această nouă postură, am timp să creez propria strategie despre cum voi dezvolta strategii câştigătoare pentru firmele din România… Am activat, în 20 de ani, în şase industrii diferite şi nu mi-a fost teamă de schimbare, pentru că schimbarea este cea mai bună sursă pentru cunoaştere şi progres. Fiecare zi este o nouă provocare, un necunoscut şi o sărbătoare. Libertatea ne dă libertatea să schimbăm mereu şi ne deschide noi orizonturi.
Libertatea pe care o trăiesc azi are o altă dimensiune. Această libertate mă eliberează şi mai mult de condiţionări, pot să fiu cu adevărat creativă! Cred că viitorul este al organizaţiilor cu adevărat libere, nepoluate, dinamice şi creative. Menirea mea este să ajut cât mai mulţi lideri şi manageri din România să conştientizeze că numai cu oameni liberi şi motivaţi pot creşte eficienţa, performanţa şi profitabilitatea în companiilor lor.
Aliz Kosza a acumulat de-a lungul carierei sale experienţă în turism, vânzări, distribuţie şi marketing, business development, achiziţii şi fuziuni, management strategic. De-a lungul anilor a lucrat în companii precum Procter & Gamble, Kraft, Agfa Film, Mol România, Orkla Foods şi Fabryo Corporation.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro