Indiferent de ce se va decide în următoarea şedinţă a Colegiului Director, peste "epoca" Boc din viaţa democrat-liberalilor s-a aşternut sunetul goarnei stingerii. S-a încheiat, îngropat un fel de a face politică, au falimentat la şir stiluri, atitudini : a la Blaga, a la Oltean, a la Anastase, a la Udrea... Şi dacă în mintea celor care vor veni după ei nu se va întipări că suficienţa, "ochelarii de cal", turmentarea cu infailibilitate n-au ce căuta într-o reţetă de succes, înseamnă că Boc&comp. au plecat degeaba şi că nimeni nu a învăţat nimic.

Zgomotul acestei prăbuşiri abia dacă acoperă o realitate cruntă: nu prea sunt alţii care să ridice PDL din găleată. În umbra celor care acum îşi fac bagajele, oftând poate uşuraţi că s-a terminat, au înflorit unii după chipul şi asemănarea lor. "Delfini" şi "amante" după cum şi-au aruncat doamna Udrea şi domnul Blaga. Efemerul guvern Ungureanu este o dovadă grăitoare. Alţii nu au fost îngăduiţi, Cristi Preda şi colegii de rebeliune ciclică au fost toleraţi ca moft intelectualist.

Şi pentru că în PDL vor rămâne doar nişte oarecare ca să stingă lumina, a răsărit domnul Falcă, cu un zâmbet larg şi stroboscopic, să anunţe naşterea în dureri şi penitenţă a unei mişcări de centru-dreapta. Visele cu ochii deschişi ale primarului de la Arad seamănă cu speranţele disperate ale aristocraţilor francezi în drum spre ghilotinele anului 1789.

Da, este nevoie de o dreaptă puternică şi inspirată, după cum este nevoie şi de o stângă asemănătoare, pentru binele public. Da, este nevoie de o opoziţie viabilă şi valabilă. Dar cu cine? Se tot spune numele lui Ungureanu (Mihai şi Răzvan). Dar în urma "căzăturii" suferite, fostul premier al guvernului de scurtă respiraţie a pierdut şi bruma de simţ al realităţii, care se presupune că o avea. Ungureanu este atât de îmbibat de rosturile providenţiale pentru care crede că face umbră pământului, încât nicio terapie de "dezintoxicare" nu îl poate dezmetici.

Şi dacă totuşi se va face "ceva" în care să se topească PDL şi din care să erupă mişcarea de dreapta, va fi pentru cineva încă bine ancorat în primul rând al actualităţii. Atât de preşedinte şi atât de singur: Traian Băsescu. Mai sunt câţiva care întreţin mitul de panaceu al preşedintelui. Astfel, cercul se închide.

(Comentariu de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)