Văzută prin dioptriile textului, moţiunea de cenzură este zveltă. Un document subţirel, pestriţ, plin de vorbe mari şi obligatoriu negre. Uşor de înşirat, pentru că dă la mir unui guvern care nu s-a scuturat încă de scutece şi care, de altfel, nu şi-a programat o viaţă lungă. Ceata lui Mihai Ungureanu este o victimă perfectă. Şi dacă moţiunea ar trece, ce s-ar pune în loc? Un alt guvern şi mai încurcat în scutece, cu o viaţă scurtă. A spus-o Popescu Tăriceanu: "Soluţia cea mai eficientă ar fi un guvern de tranziţie, care să nu propună proiecte de legi majore, ci să aibă ca misiune exclusivă organizarea cât mai rapidă a alegerilor".

Văzută prin mişcările personajelor, moţiunea de cenzură este fundalul unei scene pe care mişunarea este mai dihai ca în gara din "Falling in love". Aleşii se zoresc. Nu bezmetic, ci spre staţii precise şi noi. La unii te apucă mirarea de cine s-au îndrăgostit subit şi ce au lăsat: Frunzăverde, Petru Filip, Mihaela Popa. La altii, fuga către către o destinaţie mai confortabilă este momentul în care descoperi că existau în Parlament, căci, până să-şi mute bagajele, semne făţişe de viată nu dădeau.

Văzută prin metamorfoza "conştiinţelor", moţiunea de cenzură te poate lăsa cu gura căscată. Să-l auzi pe navetistul amarnic Morega că va vota conform conştiinţei proprii şi personale este cam prea mult. Sau să înghiţi fandoseli de felul: "Votez la moţiune, nu sunt zombi sau maimuţoi" ;"Voi da un vot cu inima pe partea stângă şi cu mintea pe partea dreaptă". Sau să auzi judecăţi "a la Sucă": "Cer premierului să-l remanieze pe Petrescu, în caz contrar votezmoţiunea" ; "Decid cum votez la moţiune după ce mă consult cu Ruşanu".

Am auzit zilele acestea, des şi papagaliceşte, vorbele: am să votez cum imi cere electoratul meu. Marele personaj tăcut - electoratul - este primul uitat. Moţiunea de cenzură este o răfuială de club închis. De oamenii care te-au ales mai aduci aminte, la ananghie, din vârful buzelor, pentru că este oportun şi de bon ton.

Este egal probabil, ca moţiunea fie să treacă, fie să pice, la limită. Primii uitaţi rămân aceiaşi.Este o certitudine.