Exista doua teorii ale Pamantului Gaunos. Conform celei dintai, noi locuim pe scoarta acestuia, iar in interior exista o alta lume, pe care noi nu o cunoastem, unde se afla regatul misterios Agarttha, resedinta regelui lumii. Conform celei de-a doua, noi credem ca traim pe scoarta externa a Pamantului, dar de fapt locuim in interiorul acestuia (adica ne gandim ca locuim pe o suprafata convexa, dar in realitate locuim pe o suprafata concava). Una dintre primele teorii ale Pamantului Gaunos fusese propusa in 1692 de Edmund Halley, care sugerase ca Pamantul ar fi fost compus din patru sfere, asezate una intr-alta, precum multe matriosti, si ca interiorul planetei ar fi fost locuit si luminat de un fel de atmosfera usoara.

Mai tarziu, celebrul matematician Euler avea sa inlocuiasca teoria sferelor multiple cu cea a unei sfere unice, cavitare, in interiorul careia se gasea un soare ce incalzea si lumina o civilizatie avansata.

Teoria a fost reluata la inceputul anilor 1800 de capitanul J. Cleves Symmes din Ohio, care scrisese mai multor societati stiintifice: "Catre intreaga lume: eu declar ca Pamantul este gol si locuibil in interior, ca in el se afla un anumit numar de sfere solide, concentrice, adica una in interiorul celeilalte, si ca este deschis la cei doi poli cu o extensiune de 12 sau 16 grade". In cadrul Academiei de Stiinte Naturale din Philadelphia se mai pastreaza si astazi macheta din lemn a Universului imaginat de el. Potrivit lui Symmes, la Polul Nord si la Polul Sud erau doua deschizaturi care duceau in interiorul globului; pentru a le identifica, omul incercase sa stranga fonduri in vederea unei expeditii in regiunile polare. Ideea fusese preluata de un editor de ziare, Jeremiah Reynolds, cel care facuse toate diligentele pentru a porni expeditia pe cheltuiala statului american si investise 300.000 de dolari in actiune. La sfarsitul secolului, asupra teoriei revenise un anume Cyrus Reed Teed, in conceptia caruia ceea ce noi credem ca este cerul e de fapt o masa de gaz, care umple interiorul globului, cu niste zone de lumina stralucitoare (soarele si luna si stelele nu ar fi niste globuri ceresti, ci efecte vizuale). S-a sustinut, din partea matematicienilor secolului XIX, ca teoria lui Teed era dificil de contestat, pentru ca era posibila proiectarea suprafetei convexe a Pamantului pe o suprafata concava fara sa se observe prea multe discrepante.

Dupa anumite surse, teoria fusese luata in serios de inalti demnitari nazisti adepti ai stiintelor oculte, iar in anumite medii din marina germana se considera ca ar fi permis stabilirea cu mai mai multa exactitate a pozitiilor navelor englezesti - pentru ca, daca s-ar fi folosit raze infrarosii, curbarea Pamantului nu ar fi impiedicat localizarea navelor. Hitler ar fi trimis o expeditie pe insula baltica Rugen, iar aici un anume Dr. Heinz Fisher ar fi indreptat un aparat de fotografiat telescopic catre cer, pentru a identifica flota britanicilor, care naviga in interiorul suprafetei convexe a Pamantului gaunos pe dinauntru. Se spune chiar si ca au fost ratate anumite tiruri de V1 tocmai pentru ca se calcula traiectoria plecand de la ipoteza unei suprafete concave si nu convexe.

Pentru a va delecta cu povestea capitanului Symmes, cititi "Nebunia lui Banvard" de Paul Collins. Autorul s-a apucat sa reconstituie aventura unei categorii de nebuni, de utopici, geniali, de oameni de stiinta care au pariat intreaga lor viata pe o ipoteza falsa, cei ce au fost uitati sub tavalugul istoriei, dar la vremea lor au avut mare succes. Ii citez doar pe profesorul Blondot care descoperise razele N, desigur inexistente, dar cu care starnise zarva in mediul stiintific al timpului sau; pe John Banvard, "cel mai bun exemplu al felului in care faima si gloria pot disparea in neant", care la mijlocul anilor 1800 a fost pictorul cel mai faimos si mai bogat din lume, autor al unor incredibile diorame peisagistice, dar de pe urma caruia nu ramane nici macar o opera; pe William Ireland, considerat prost chiar de catre propriul tata, care la 1700 inselase intreaga Anglie inventand, cu text si manuscrise, documente si opere intregi ale lui Shakespeare; ori pe acel Sudre, inventator si apostol al limbii universale Solresol, accesibila pana si orbilor, alcatuita doar din note muzicale.

In rubrica de fata m-am ocupat de multe ori de "nebunii literati", dar nu este vorba de vreo fixatie de-a mea. A medita asupra unor teorii bizare care au fost multa vreme luate in serios ne invata sa fim prudenti inclusiv in fata multor idei adanc incetatenite astazi in media si chiar in anumite medii stiintifice. Pe de alta parte, daca navigati pe Internet si cautati "Hollow Earth", adica Pamantul Gaunos, veti vedea ca inca mai exista foarte multi adepti ai ambelor versiuni - cea conform careia noi locuim in interiorul Pamantului si cea dupa care in centrul acestuia se afla regatul misterios Agarttha. Astfel incat, citind cartea lui Collins, petreci cateva ore placute si inveti sa nu te increzi in nebuni.

Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe