Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, critica de curand confuzia de termeni intre criza si recesiune, indemnand opinia publica sa nu astepte nicio minune de la data de 1 aprilie, considerata a aduce sfarsitul recesiunii, ori de la data de 12 mai, cand Statistica va comunica verdictul privind PIB pe primul trimestru. Ba mai mult, acelasi Vasilescu spunea ca poate nici la anul nu iesim din criza, afirmatia cu care l-a citat presa fiind "Dumnezeu stie cand o sa iesim din criza".

Daca ar fi sa fim rigurosi cu definitia cea mai vehiculata a relansarii dupa recesiune - doua trimestre de crestere consecutiva fata de trimestrele corespunzatoare din anul anterior -, atunci ne-ar mai trebui probabil inca trei luni ca sa iesim din recesiune. Premierul Emil Boc ar gresi deci cand spune ca in martie vom fi iesit din recesiune, luand ca baza doar cresterile fata de trimestrele precedente. Dupa datele INS, economia a crescut in ultimul trimestru din 2010 cu 0,1% fata de trimestrul precedent, dar fata de perioada corespunzatoare din 2009 a scazut cu 0,6%. Asadar, chiar daca in perioada ianuarie-martie PIB va fi crescut fata de ianuarie-martie 2010, ar mai fi nevoie de inca un trimestru pentru iesirea din recesiune.

Dar aceasta definitie tehnica nu e unanim acceptata, din cauza situatiilor cand activitatea economica e constant slaba, chiar daca PIB scade doar intermitent, dar si din cauza faptului ca evolutia PIB ca singura masura produce strutocamile precum cele definite acum de economistii FMI drept "jobless recovery" (relansare neinsotita de crearea de locuri de munca, adica venita exclusiv din cresterea profiturilor companiilor) sau "creditless recovery" (cand bancile sunt substituite de stat ca factor de stimulare a economiei, care creste din majorari de stocuri, din jocul valutelor, din tiparnita bancii centrale si din "grasimea" firmelor privilegiate de globalizare). In SUA, de pilda, recesiunea e definita de Oficiul National de Cercetare Economica drept un declin semnificativ al activitatii economice timp de mai multe luni, care se reflecta in PIB real, venitul real, somaj, productie industriala si comert; neexistand deci norma celor doua trimestre de scadere, lipseste si norma relansarii definita dupa alte doua trimestre de crestere.

O masura propusa de alti economisti este somajul, recesiunea fiind identificata atunci cand rata somajului creste cu mai mult de 1,5% in decurs de 12 luni. La noi insa, migratia fortei de munca si economia subterana au alterat constant statistica, dupa cum se vede si din ultimele date ale Comisiei Nationale de Prognoza, din aceasta luna, care indica o rata a somajului inregistrat de 4,4% in 2008, 7,8% in 2009, 6,9% in 2010 si 6,8% pentru 2011. Relevant e insa in datele CNP faptul ca institutia nu indrazneste sa prevada o scadere cu mai mult de 0,1% a ratei somajului in acest an, ceea ce inseamna ca de la 4,6 milioane de persoane ocupate pe piata muncii la sfarsitul lui 2010 s-ar ajunge doar la 4,623 milioane la sfarsitul acestui an, pentru ca in 2012 numarul celor cu loc de munca sa fie de 4,669 milioane.

O definitie mai bine intemeiata economic a recesiunii este cea bazata pe diferenta dintre PIB real si PIB potential; in graficele BNR, aceasta diferenta apare ca o prapastie al carei fund se gaseste undeva la sfarsitul lui 2010, cu o deviatie fata de PIB potential de peste 6%, pentru ca iesirea la lumina sa se faca treptat si incet, spre mai putin de 3% la sfarsitul lui 2012, dar tot fara a se ajunge la liman (iar graficele actuale ale BNR acolo se termina). Cu aceasta ne putem intoarce cu mai putina emotie la spusele lui Adrian Vasilescu despre criza si recesiune.

Ce relevanta are deci afirmatia premierului Emil Boc despre iesirea din recesiune la sfarsitul lui martie? Ea marcheaza o premiera: faptul obiectiv ca pentru prima oara din 2008 incoace, o estimare facuta de un oficial se indeplineste, fie ea si referitoare la faptul ca economia a crescut in loc sa scada. Iar acesta e un fapt care trebuie luat ca atare, nici mai mult, nici mai putin decat este. Cine vrea poate sa interpreteze totul in cheie politica si fie sa ridice in slavi autoritatile, fie sa le ironizeze, jucandu-se de-a desfacutul sampaniei de 31 martie. Cine are chef poate sa mearga chiar mai departe, interpretand drept criza nu doar situatia (finita si masurabila economic) care premerge si subzista recesiunii, ci tot ce ne-nconjoara din 1989 sau din 1945 incoace, cu concluzia-cliseu ca Romania e intr-o criza perpetua de unde, dupa caz, ne poate scoate opozitia, un guvern strain, o revolutie sau poate nimeni, niciodata. Dar ar fi, vorba lui Ponta intr-un cu totul alt context, "mai mult decat o greseala - o prostie".