Cine sunt fraţii care au dezvoltat cel mai mare business românesc pornit de la zero în primii ani de după Revoluţie

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 27 ianuarie 2020 2874 afişări

Cine sunt fraţii care au dezvoltat cel mai mare business românesc pornit de la zero în primii ani de după Revoluţie

Fraţii Pavăl au pornit de la zero în primii ani de după Revoluţie afacerea din retailul de bricolaj Dedeman, care a ajuns cea mai mare companie antreprenorială din România.

 Reţeaua Dedeman numără astăzi 50 de magazine, are afaceri de peste 1,5 miliarde de euro anual şi peste 10.000 de salariaţi. Dragoş Pavăl, în vârstă de 53 de ani, a fost primul din cei doi fraţi care a intrat în afaceri, în anul 1992, când a deschis un magazin de 16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău. 

Doi ani mai târziu, imediat după absolvirea Facultăţii de Matematică din Iaşi (pe care a absolvit-o şi Dragoş Pavăl), i s-a alăturat în afacere şi fratele său, Adrian Pavăl, în vârstă de 51 de ani. În business, este implicată întreaga familie Pavăl. Primul D de la Dedeman vine de la Dragoş, al doilea D de la Denise, soţia lui, M de la mama soţiei şi A de la Adrian. Au ajuns la Dedeman, un nume cu rezonanţă nemţească, conform informaţiilor furnizate anterior de companie. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.