Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist".

În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.