Povestea celor mai tineri miliardari ai lumii. Cei doi fraţi au peste 2 miliarde de dolari împreună

Autor: Ioana Matei Postat la 15 decembrie 2017 3102 afişări

Fraţii irlandezi John şi Patrick Collison au revoluţionat modul de realizare a plăţilor pentru bunuri şi servicii online. Cei doi fraţi antreprenori au lansat stripe în 2010, iar până în noiembrie 2016, compania lor primise finanţări de 510 milioane de dolari şi era evaluată la 9,2 miliarde de dolari, transformându-i astfel pe cei doi în cei mai tineri miliardari ai lumii.

Povestea celor mai tineri miliardari ai lumii. Cei doi fraţi au peste 2 miliarde de dolari împreună

John şi Patrick Collison s-au născut într-o zonă rurală a regiunii irlandeze Tipperary. Aveau amândoi o înclinaţie spre matematică şi ştiinţă încă din liceu, potrivit site-ului american inc.com. Tatăl lor era inginer electrician, iar mama, specialist în microbiologie. Patrick a primit drept cadou un computer, la o aniversare, şi a început să îl înveţe şi pe fratele său, John, să scrie cod. Au lucrat la câteva proiecte abstracte de programare, iar apoi şi-au propus să vadă dacă reuşesc să facă aceste lucruri şi cu aplicabilitate „în lumea reală”.

Când John avea 16 ani, iar Patrick, 18, au observat că platforma de vânzare online Craigslist nu era foarte populară în Irlanda, iar eBay era oarecum ineficient. Au început astfel să construiască un sistem de tip marketplace cu impact mai mare la nivel local. Au lansat Auctomatic, descris de John publicaţiei americane Inc. drept „o experienţă de start-up comprimată, care a trecut de la lansare la achiziţie într-un singur an”. Start-up-ul lor a fost cumpărat de Live Current Media în 2008, în schimbul a 5 milioane de dolari.

Fraţii au părăsit Irlanda pentru a studia pe Coasta de Est a Statelor Unite - John a studiat la Harvard, iar Patrick la MIT. În perioada studiilor, au început să lucreze la Stripe. John Collison spune că la început acest proiect nu le ocupa prea mult timp - lucrau pentru acesta serile sau nopţile în camere de studiu goale. Pe măsura trecerii timpului, au început însă să fie din ce în ce mai implicaţi; spre exemplu, au petrecut întreaga lună ianuarie lucrând la proiect şi au făcut câteva călătorii la San Francisco în această perioadă, în măsura în care programul de studiu le permitea acest lucru.

Până la finalul verii, au decis să aloce tot timpul lor acestui proiect. „Stripe era rezultatul experienţelor noastre trecute. Una dintre acestea era Auctomatic - am construit produsul, dar partea dificilă era mereu obţinerea banilor utilizatorilor. Am simţit că aceasta este partea ineficientă a unui business de mici dimensiuni - cheltuiam resurse imense şi încasam puţin”, descrie John Collison experienţa sa antreprenorială de până la lansarea Stripe, în 2010. Cealaltă experienţă se leagă de vânzarea de aplicaţii iPhone prin intermediul Apple App Store, pas pe care îl descriu drept „fenomenal de uşor”: „Ni s-a părut uimitor că doi tineri la colegiu puteau să vândă aplicaţii oamenilor din întreaga lume. Şi am realizat că unul dintre lucrurile care ţineau webul pe loc era lipsa unei infrastructuri economice solide. Este uşor să vorbeşti cu oamenii online, dar nu este foarte uşor să faci tranzacţii. Asta ne-am propus să rezolvăm cu Stripe”, explică John.

Una dintre provocările cu care s-au confruntat se leagă de statutul lor de imigranţi: John avea o viză, Patrick o carte verde, iar procesul prin care aplicau împreună pentru obţinerea unei vize dura câteva luni. Când venea vorba să facă angajări, îl deranja că, de fiecare dată când întâlneau oameni talentaţi care puteau aduce o contribuţie importantă, Stripe nu îi putea angaja din cauza vizei care le stătea în cale. Astfel, au angajat extrem de greu la început: într-un an, au avut patru angajaţi. „Este dificil să angajezi din postura unei companii foarte mici şi am vrut să ne asigurăm că găsim oameni cărora să le pese mult de ceea ce făcea Stripe. „Când am strâns finanţări, sentimentul predominant a fost: Grozav. Slavă Domnului că s-a terminat, acum ne întoarcem la muncă. Obţinerea fondurilor este un proces lung şi care poate să te distragă, iar până la final tot ce vrei să te faci este să te întorci la construirea produsului la care lucrezi.”

În prezent, Stripe, permite companiilor şi persoanelor fizice să accepte mai uşor plăţi pe internet; compania procesează tranzacţii de miliarde de dolari anual în 25 de ţări diferite. Forbes le estimează averea la 2,2 miliarde de dolari sau 1,1 miliarde de dolari fiecare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.