Cel mai recent exemplu a venit de la presedintele francez Nicolas Sarkozy, ale carui eforturi de a impinge Europa, ca sa nu mai vorbim de industria franceza de armament, mai aproape de Africa de Nord sunt prezentate ca facand parte dintr-o viziune a unei noi uniuni a natiunilor din jurul Mediteranei.

Europa - Franta si Italia in particular - are probleme cu integrarea imigrantilor musulmani si are ingrijorari cu privire la extremismul islamic. Asa incat, sub viziunea mareata a uniunii mediteraneene, se fac eforturi pentru a investi in si a incheia contracte avantajoase cu statele din nordul Africii. In teorie, aceste tari vor deveni tot mai bogate si cetatenii lor vor avea deci mai putine motive sa le paraseasca.

Ideea unei uniuni mediteraneene a tot circulat prin Europa de mai bine de un deceniu, vehiculata de mai multi lideri europeni. Sarkozy a scos-o din nou in fata in mai, in discursul sau de dupa victoria din alegerile prezidentiale. "A venit vremea sa construim impreuna o uniune mediteraneana care va fi puntea intre Europa si Africa", spunea el.

Ideea e atragatoare: state bogate si state sarace, democratice sau nu, musulmane sau crestine, din nordul Africii, Asia Mica, Orientul Mijlociu si Europa Occidentala, legate intr-o regiune mai bogata si mai sigura. Proiectul n-o sa se realizeze niciodata, cel putin nu in modul formal in care Sarkozy si alti lideri europeni l-au tot descris. Totusi, ramane un reper util pentru a vedea cum Europa se concentreaza mai mult la propria ograda ca sa-si rezolve problemele imediate: imigratia musulmana, infractionalitatea si politizarea de catre Rusia a resurselor sale energetice. Uitati-va numai la evenimentele recente care au implicat cel mai nabadaios membru al regiunii, Libia. Luna trecuta, sotia lui Sarkozy a aterizat in Libia ca sa ajute la eliberarea a cinci asistente medicale bulgare si a unui medic palestinian, tinuti prizonieri aici de opt ani sub acuzatia - privita de toata lumea ca fara fundament - ca ar fi infestat copii libieni cu virusul HIV. Nicolas Sarkozy a ajuns acolo dupa o zi. Franta a anuntat apoi incheierea unui contract de armament cu Libia in valoare de 402 milioane de dolari.

Toata lumea a parut ca pleaca multumita: Sarkozy si-a consolidat faima de jucator care poate si face (desi opozitia din Franta a etichetat afacerea cu armament drept de prost-gust, fiind atat de apropiata in timp de eliberarea asistentelor medicale). Industria franceza a gasit noi clienti. Si afacerea, fara indoiala, nu a daunat intereselor acelor companii petroliere din Franta care deja aveau investitii in Libia. Libia si liderul ei, colonelul Muammar Gadhafi, au putut sa faca o serie de pasi dincolo de umbra izolarii internationale, fara nicio concesie in privinta schimbarii modului in care el conduce tara.

Daca ceva asemanator s-ar intampla la o scara mai mare si cu structuri mai formale, s-ar putea sa corespunda cu viziunea embrionara a integrarii mediteraneene, de care premierul Italiei Romano Prodi vorbeste de ani intregi. "Este ceva benefic pentru ei, dar si pentru noi", spune Stefano Sannino, consilierul diplomatic al lui Prodi. "Mai multa stabilitate, mai putin pericol de terorism, mai putina imigratie ilegala. In general vorbind, daca vecinul tau e mai bogat, atunci si tu esti mai bogat. Daca vecinul tau are mai multa stabilitate, si tu ai mai multa stabilitate."

Geoff D. Porter, analist pentru Orientul Mijlociu si Africa al Eurasia Group, care consiliaza corporatii cu privire la riscurile politice, spune: "«Biciul» sunt legile aspre privind imigratia, «zaharelul» este dezvoltarea statelor de unde provin imigrantii".

Pentru tarile europene implicate - in special cele din sud, pentru ca statele non-mediteraneene precum Germania au tendinta sa priveasca spre rasarit - mai sunt si alte beneficii: petrolul si gazele din Libia si din Algeria le-ar putea ajuta sa se protejeze de o Rusie mai putin previzibila, in acelasi timp in care le-ar aduce profituri propriilor companii petroliere. Pentru Franta este o ocazie sa se angajeze mai viguros intr-o intinsa regiune vorbitoare de limba franceza, pe care a considerat-o de multa vreme ca facand parte din sfera sa de interes. Italia isi poate confirma rolul traditional in Libia si isi poate dezvolta rolul diplomatic mai important la care aspira in regiune.

Unii experti spun insa ca totul pare prea edulcorat si ca se trec cu vederea o varietate de riscuri care pot face din orice uniune mediteraneana mai putin un mariaj intre Europa si vecinii sai din sud si mai degraba o relatie nepotrivita de lunga durata. Cele mai incerte sunt sperantele lui Sarkozy in legatura cu Turcia. Liderul francez se opune eforturilor Turciei de a se alatura Uniunii Europene si spera ca Ankara se va multumi in schimb cu calitatea de membru (si cu un rol major) intr-o uniune mediteraneana. Asa ceva e insa improbabil si, pe de alta parte, ridica intrebarea daca o uniune mediteraneana poate fi credibila fara Turcia.

"Este un nonsens pentru Turcia", spune Sinan Ulgen, un fost diplomat turc si presedinte al EDAM, un institut de cercetare politica din Istanbul. "Turcia crede ca s-a angajat pe un drum foarte bine definit care o va duce spre calitatea de membru cu drepturi depline al UE" - nu spre o organizatie de mana a doua. "Cum se poate dezvolta o astfel de constructie politica intr-o regiune in care evolutiile politice - respectul statului pentru drepturile si libertatile fundamentale - sunt atat de diferite de la o tara la alta?", se intreaba Ulgen.

Apoi mai este si intrebarea daca investitii precum cele prognozate de statele europene vor ridica realmente standardele de viata in Africa de Nord. Multi experti sustin ca dezvoltarea extractiei de petrol si gaze s-a dovedit complet ineficienta in privinta atenuarii discrepantelor dintre bogati si saraci.

Erik Jones, profesor de studii europene la Scoala Johns Hopkins de Inalte Studii Internationale, din Bologna, spune: "E ca in cazul Nigeriei" - tara cu cele mai mari rezerve de petrol din intreaga Africa. "Daca argumentele lui Sarkozy ar fi fost corecte, am fi vazut mai putini imigranti nigerieni venind spre Europa; or, acum vedem exact contrariul", observa el.

Jones spune ca nu pune in discutie ideea ca investitiile pot ridica standardul de viata, dar doar cu conditia ca ele sa creeze bogatie nu numai pentru o elita. Iar Ulgen insista ca Turcia nu va respinge un rol intr-o constructie suprastatala mediteraneana, dar nu cu pretul calitatii de membru al UE. Cu alte cuvinte, poate ca modul de a crea o uniune mediteraneana ar fi ca ea sa reprezinte un preludiu, nu o alternativa la integrarea in Uniunea Europeana.

Dar, fireste, asta ar insemna regandirea a ceea ce inseamna sa faci parte din Europa.

Traducere si adaptare: Mihai MitricA