Cei zece ani de luptă împotriva terorismului - un concept care a căpătat accepţiuni tot mai largi, neîmpărtăşite întotdeauna de comunitatea internaţională - au vlăguit o economie care în 2001 părea pe drumul cel bun după crahul dot-com şi au trasat falii adânci în interiorul unei naţiuni recunoscute pentru spiritul său comunitar, dar şi între aceasta şi restul lumii. E greu de identificat acum un scenariu mai potrivit de reacţie după atacurile din dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, dar e aproape sigur că deciziile luate până acum nu au avut efectele scontate, cel puţin nu la costurile estimate iniţial.

De altfel, preşedintele Barack Obama a cerut oficialilor americani din lumea întreagă să-şi tempereze în discursurile comemorative referinţele la războiul împotriva terorismului, la al-Qaeda şi Osama bin Laden şi să pună accentul pe spiritul de unitate care a guvernat Statele Unite în acele zile sumbre de septembrie 2001 şi care ar trebui recuperat acum. La urma-urmei, nu a trecut decât o lună de când democraţii şi republicanii deopotrivă se acuzau că duc ţara de râpă, în negocierile privind ridicarea plafonului de îndatorare, iar spiritul conflictual dintre adepţii celor două tabere, accentuat de starea economiei, se manifestă zilnic cu o stridenţă care depăşeşte raţiunile electorale.

America are nevoie să se împrumute mai mult, pentru că în ultimii ani a cheltuit mai mult şi nu neapărat pentru bunăstarea propriilor cetăţeni. După cum observa un comentator economic, Washingtonul a ilustrat în ultimul deceniu validitatea principiului de management care spune că nu poţi să ai în acelaşi timp şi arme şi unt, ci doar unul dintre cele două lucruri. Mai mult, atentatele revendicate de reţeaua lui Osama bin Laden nu au fost decât un catalizator al unei derive pe care o girase Bill Clinton, în vremea a ceea ce acum apare ca o epocă de aur a economiei americane de după Războiul Rece.

A doua zi după atentatele din urmă cu un deceniu, lucrurile păreau clare: vina este la al-Qaeda şi bin Laden, aşadar urmează un conflict cu guvernul taliban din Afganistan, care îi oferă adăpost liderului terorist şi taberelor sale de antrenament pentru fanatici islamişti. Trecuse doar puţin peste un deceniu de când o altă superputere, URSS, se retrăsese să moară în linişte acasă după un istovitor conflict cu mujahedinii afgani conduşi, printre alţii, de acelaşi Osama bin Laden. America părea într-o poziţie cu mult mai bună: economia sa afişa cifre încurajatoare - excedent bugetar şi o datorie publică relativ sub control -, armata tocmai îşi dovedise eficienţa în conflictul din Golf din urmă cu opt ani, când îl fugărise la propriu pe Saddam Hussein din Kuweit, iar posibilitatea ca talibanii să beneficieze de sprijin internaţional, fie el şi mascat, era infimă, de vreme ce atentatele oripilaseră toate cancelariile lumii civilizate.

Şi totuşi, războiul din Afganistan a fost pierdut în primă fază de comunitatea internaţională din cauza calculelor militare greşite făcute de oficialii civili americani: indecizia suspectă a ministrului apărării Donald Rumsfeld a făcut ca Osama bin Laden să scape ca prin urechile acului din peşterile de la Tora Bora la mai puţin de două luni de la declanşarea campaniei militare. Capturarea sau uciderea lui la acel moment - şi nu zece ani mai târziu - ar fi însemnat o grea lovitură dată terorismului islamic, ce şi-a construit astfel un fel de aură de legendă de la care s-au revendicat atentatorii din insula Bali (2002), Madrid (2004) şi Londra (2005). În schimb, americanii au fost nevoiţi să îndure nu doar un nou experiment gen Vietnam, ci două, al doilea fiind o intervenţie cel puţin slab pregătită în Irak, mai costisitoare în ce priveşte pierderile financiare şi umane, dar şi mai puţin justificată, cel puţin prin prisma argumentaţiei oferite iniţial de administraţia americană.

Un calcul al Centrului pentru Informaţii privind Apărarea (Center for Defense Information) arată că, până la 30 septembrie (sfârşitul anului fiscal 2011), costul total al celor două războaie va ajunge la 1.290 de miliarde de dolari, nivel evocat şi de preşedintele Obama. Cifra este însă considerată profund subestimată de alţi experţi, cum sunt cei 20 reuniţi la Institutul Watson pentru Studii Internaţionale al Universităţii Brown în cadrul proiectului "Costs of War"; aceştia au inclus în calculul final şi obligaţiile statului faţă de veteranii din cele două conflicte, alocările financiare pentru înarmare până în 2020, dobânzile la împrumuturi şi cheltuielile din teren pe care oficialii Apărării sau din serviciile secrete nu le mai pot justifica şi au ajuns la ameţitorul prag de 3.700 de miliarde de dolari în varianta optimistă şi la 4.400 de miliarde de dolari în cea pesimistă.