3TS Capital intră în acţionariatul firmei care operează Vola.ro printr-o investiţie de 5 milioane euro
Compania de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital 3TS Capital Partners a anunţat vineri că intră, printr-o investiţie de 5 milioane de euro, în acţionariatul agenţiilor online Vola.ro şi Fru.pl, care au aceeaşi acţionari, printre care şi românul Daniel Truică, de 35 de ani.
Suma obţinută de la 3TS Capital Partners va fi utilizată pentru dezvoltarea platformelor online şi pentru extindirea internaţională a operaţiunilor, se arată într-un comunicat al companiei de administrare a fondurilor de invesiţii.
Tranzacţia a fost încheiată în februarie între Interactive Travel Holdings (ITH) - actionarul majoritar al Vola.ro şi Fru.pl.din Polonia - şi investitorul 3TS Capital Partners.
"Intenţionăm să folosim investiţia pentru a continua dezvoltarea platformei tehnologice, pentru a ne consolida poziţia pe piaţă, prin accelerarea investiţiilor în marketing şi pentru a analiza oportunităţi pe alte pieţe", a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Truică, managing partner şi fondator Vola.ro.
Fondată în 2007 de Daniel Truică împreună cu doi parteneri polonezi, Vola.ro s-a focusat iniţial doar pe vânzarea biletelor de avion. Ulterior, portalul şi-a diversificat oferta, adăugând toate serviciile conexe călătoriilor: hoteluri, asigurări medicale, închirieri maşini, servicii corporate şi pachete (zbor + hotel) de tip city break şi vacanţă.
"Această investiţie ne va ajuta să ne dezvoltăm platforma online, să ne întârim poziţia de piaţă şi ne oferă posibilitatea să ne uităm dincolo de România şi Polonia pentru o expansiune internaţională", a declarat, în comunicat, Michał Wrodarczyk, directorul executiv al Interactive Travel Holdings.
Reprezentanţii 3TS menţionează că activitatea de servicii turistice online este foarte fragmentată în Europa Centrală şi de Est, iar prin această investiţie ITH va putea să joace un rol important într-o "inevitabilă" consolidare a pieţei.
Vola.ro, cu afaceri de peste 20 milioane euro, este cea mai mare agenţie de turism online din România, care oferă servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.
3TS Capital Partners a investit de-a lungul timpului în mai multe startup-uri din România, printre care Avangate, LogMeIn, Internet Corp, şi cel mai recent în Universal Online Promotion, compania care deţine www.elefant.ro.
Compania este activă în Europa Centrală şi de Est cu birouri în Budapesta, Bucureşti, Istanbul, Praga, Viena şi Varşovia. 3TS investeşte în companii din domeniul tehnologiei şi internetului, media şi comunicaţii. Investiţiile în fondurile 3TS totalizează 300 milioane de euro şi provin de la European Investment Fund, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Cisco, OTP, Sitra şi KfW, printre alţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro