Craciun fericit!

5 cărţi pe care Bill Gates le recomandă pentru vacanţa de vară

Postat la 19 mai 2016 2520 afişări

Ce cărţi va citi în vacanţa de vară cel mai bogat om din lume? Fondatorul Microsoft Bill Gates a publicat lista lui anuală de cărţi pe care le recomandă pentru vacanţa de vară,pe blogul Gates Notes.Gates explică de ce vor fi aceste cărţi s-au regăsit pe noptiera sa:"Sunt cărţi de ştiinţă şi de mate."

5 cărţi pe care Bill Gates le recomandă pentru vacanţa de vară

 "Cărţile pe care le recomand pentru vara aceasta sunt pe teme ştiinţifice, ori din domeniul matematicii", îşi motivează Bill Gates selecţia pe blogul său.

În micro-recenziile scrise de fondatorul Microsoft, Bill Gates, pentru fiecare titlu în parte, el încurajează cititorii să înveţe lucruri noi, să-şi dezvolte gândirea pe paliere inedite şi să-şi pună întrebări substanţiale, relatează TIME. Gates pare să sugereze: Uite ce susţin autorii acestor cărţi - Cititori, nu vă fie frică să gândiţi pe cont propriu! Iată lista lui Bill Gates:

1. "Seveneves", de Neal Stephenson

Acest roman apocaliptic cu subiect ştiinţifico-fantastic nu-i în întregime fantastic: "Probabil că vă veţi pierde răbdarea cu informaţiile exhaustive din carte despre zborul în spaţiul cosmic - e clar că autorul, Stephenson, care locuieşte în Seattle, şi-a făcut temele şi cercetarea - dar mie mi-au plăcut la nebunie amănuntele tehnice", scrie Bill Gates.

2. "How Not to be Wrong", de Jordan Ellenberg

Nu-i foarte cool să citeşti pe plajă despre matematică. Dar, aşa cum a scris Annie Murphy Paul în TIME, atunci când a apărut această carte, în 2014, "în loc să-şi îndepărteze cititorii potenţiali cu informaţiile matematice, autorul îi ademeneşte". Gates explică, la rândul lui: "Ideea acestei cărţi este următoarea, aşa cum explică Ellenberg: să studiezi matematica e ca şi cum ai fi simultan înconjurat de foc şi prins în chingile raţiunii. În mod firesc şi uman, sunt atâtea situaţii din viaţa reală în care noi folosim matematica şi nici măcăr nu ne dăm seama. Matematica este peste tot în jurul nostru".

3. "The Vital Question", de Nick Lane

Cum răspundem la întrebarea: Unde a apărut viaţa pe Terra? Lane sugerează să ne luăm după fluctuaţiile energiei care se degajă continuu şi vom afla răspunsul. "Chiar dacă detaliile de fineţe ale cercetării lui Nick se dovedesc greşite, cred că această concentrare asupra conceptului de energie, pe care o propune, se va dovedi o contribuţie importantă la înţelegerea modalităţii prin care noi, oamenii, am ajuns să existăm.", scrie Bill Gates.

4. "The Power to Compete", de Ryoichi Mikitani and Hiroshi Mikitani

Este o carte de dialoguri între economistul Ryoichi, care a murit în 2013 şi fiul său, Hiroshi, fondatorul companiei IT, Rakuten. În carte, cei doi analizează motivele pentru care companiile japoneze sunt eclipsate de competitorii din China şi Coreea de Nord. "Deşi nu sunt de acord în totalitate cu principiile lui Hiroshi, cred că are multe idei bune", scrie Gates.

5. "Sapiens: A Brief History of Humankind", de Noah Yuval Harari

Harari acoperă întreaga istorie a umanităţii. În carte sunt capitole despre inteligenţa artificială şi despre ingineria genetică. "Şi eu şi Melinda am citit cartea şi credeţi-ne, a generat discuţii aprinse între noi, la cină.", scrie Gates.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carti,
vara,
vacanta,
bill gates,
recomandare,
blog,
fondator,
lista
/actualitate/5-carti-pe-care-bill-gates-le-recomanda-pentru-vacanta-de-vara-15346624
15346624
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.