A început reorganizarea la Dacia: S-a convocat AGA pentru a muta producţia
Consiliul de administraţie alAutomobile Dacia a convocat în data de 5 ianuarie 2023 Adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii pentru aprobarea în principiu a unei divizări parţiale a Societăţii – Automobile Dacia – prin desprinderea în interesul acţionarilor a unei părţi din patrimoniul acesteia.
Patrimoniul aferent este cel al activităţii referitoare la cercetarea, dezvoltarea, producţia şi comerţul de motoare cu ardere internă şi hibride – inclusive motoare şi cutii de viteză - Activitatea Divizată - şi transferul Activităţii Divizate ca întreg către Renault Mecanique Roumanie, în schimbul alocării către acţionarii Automobile Dacia SA de acţiuni la Renault Mecanique Roumanie. Desprinderea are loc în contextul procesului de restructurare globală care priveşte Activitatea Divizată, având în vedere la nivelul grupului Renault – Proiectul Global, cunoscut sub numele de cod “Horse” – Calul. Proiectul este deţinut 50/50 de Grupul Renault şi Geely, chinezii care în Europa mai deţin Volvo.
Renault Mecanique Roumanie (RMR), compania înfiinţată în 2008 pentru producţia de cutii de viteze în urma unei investiţii de 214 mil. euro, va include astfel în plus şi producţia de motoare, dar şi turnătoria de aluminiu şi va fi parte a ecosistemului Horse – compania deţinută de Renault şi Geely, 50% fiecare, şi care este responsabilă de producţia şi proiectarea de motoare cu ardere internă, inclusiv hibride.
Renault Mecanique Roumanie este parte a UMCD – Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia. Mai departe, entitatea RMR va include şi producţia de motoare, dar şi turnătoria de aluminiu şi va fi integrată în Horse, iar partea de şasiuri din cadrul UMCD merge către uzina de vehicule şi implicit către Automobile Dacia.
Luca de Meo, CEO al Grupului Renault, a declarat în cadrul conferinţei Capital Market Day că mizează pe creşterea profitabilităţii mărcii Dacia, care pe lângă Bigster va lansa alte două noi modele compacte în următorii doi ani. Tot atunci Luca de Meo a comunicat şi noua organizare a grupului.
Dacia va contribui şi la reinventarea lanţului valoric pentru motoarele cu ardere internă prin colaborarea cu Horse - divizia deţinută de Renault şi Geely, responsabilă de cutii de viteze şi motoare cu ardere internă şi adaptarea de combustibili sintetici. Dacia va avea o tranziţie uşoară către maşini electrice în Europa, mizând pe soluţii accesibile.
Renault Mecanique Roumanie avea la final de 2021 circa 600 de angajaţi, dar după reorganizare va avea în total între 1.900 şi 2.000, conform oficialilor Grupului Renault. Partea de producţie şasiuri din cadrul UMCD – Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va trece la Automobile Dacia, în cadrul uzinei vehicule.
Giles Le Borgne, vicepreşedinte executiv, responsabil de inginerie în cadrul Grupului Renault, a explicat în cadrul unei mese rotunde la Bucureşti luna trecută faptul că sunt circa 450 de angajaţi din cadrul Renault Technologie Roumanie, din cei circa 1.900 pe inginerie care vor lucra pe noua divizie Horse.
Din acestea, aproximativ 1.500 vor fi din cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri de pe platforma de la Mioveni, la care se adaugă în jur de 450 de persoane din cadrul Renault Technologie Roumanie (atât din cadrul birourilor de studii de la Bucureşti, cât şi din Centrul Tehnic Titu). Procentual, este vorba de sub un sfert din salariaţii RTR. „
Ce este clar în acest moment este că din perimetrul aflat anterior în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri Dacia, activitatea de şasiuri va rămâne în cadrul Automobile Dacia, deci nu va fi integrată în Renault Mécanique Roumanie (denumirea sub care va funcţiona entitatea locală de fabricaţie din cadrul Horse).
Pe termen lung Dacia va miza pe platforma CMF-B pentru maşinile cu motoare convenţionale şi CMF-BEV pentru maşinile electrice.
„Motorul cu ardere internă se va dezvolta în continuare şi tot va reprezenta 50% din volumele mondiale în 2050. Parteneriatul cu Geely pentru Horse vine în contextul în care noi producem 2,5 milioane de motoare, iar ei alte 2,5 milioane de motoare. Noi producem motoare mici, ei produc motoare mari şi avem geografii diferite. La un loc suntem o companie de 5 milioane de motoare produse anual şi vor exista sinergii“, a explicat luna trecută Denis le Vot, CEO-ul mărcii Dacia. Astfel, în viitor motoarele pentru Dacia vor fi cumpărate de uzină de la viitoarea entitate Horse.
Planul Renault este de a ajunge anual la o producţie de 2 mil. unităţi din maşinile cu platformă CMF-B, atât sub marca Dacia cât şi Renault.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro