”A venit apa caldă? A venit, da-i rece”. O expresie din vremea comunismului care a rămas înrădăcinată în folosofia de viaţă a multora. După ani de zile în care lucrurile nu au fost cum ar fi trebui să fie, acela a devenit normalul. Iar când primeşti pentru ce plăteşti, ce meriţi, e ”un miracol”.

În cartierul în care locuiesc, de aproximativ o lună avem apă caldă în jur de o oră pe săptămână. Dacă avem noroc să prindem fereastra, bine. Dacă nu, fiecare cum poate. Ori un prieten, ori încălzeşti apă, ori direct apă rece. Iar noi plătim apa sloi care vine pe ţeava de caldă ca fiind apa caldă.

Nimeni nu transmite nimic. Nimeni nu îşi cere scuze. Nimeni nu rezolvă. ”Este aşa cum este”.

Când vorbeşti cu oricine din jur, toţi se comportă de parcă aşa e normal, nu mă aşteptam la asta?

Ferească Dumnezeu să mă plâng cuiva, se uită la mine de parcă m-am născut ieri. ”Păi când n-a fost aşa? Şi când ai apa caldă, tot o laşi să curgă 30 de minute până vine.”

Corect. Asta este realitatea. Dar de ce lumea se obişnuieşte cu ea? Şi de ce acceptăm aşa uşor să fim umiliţi pe banii noştri. 

Discuţia cea mai interesantă este cu tinerii, de generaţie post ‘90. Când spui că nu ai apă caldă, în cele mai multe cazuri, prima întrebare este ”păi nu ai centrală?”. Dacă răspunsul este nu, vina deja nu mai e la instituţiile care ar trebui să se ocupe cu asta, pe care le plăteşti, ci la tine.

Noi suntem vinovaţi că plătim apa caldă şi nu primim, noi suntem vinovaţi că nu am pus centrală. Practic, primim ce merităm.

Câţi bucureşteni şi câţi români au stat în frig iarna trecută, fără căldură, fără apă caldă? Cum poţi convinge oamenii să aibă încredere în stat şi instituţii, să îşi schimbe mentalitatea de ”aşa e la Romanica”, când de 30 de ani nu se oferă lucruri de bază necesare pentru un trai civilizat, nici măcar în Capitala ţării?