CBRE: Achizitiile din Europa s-a intors la nivelul din 2004
Tranzactiile de investitii imobiliare comerciale europene au scazut la nivel european pana 19.5 miliarde de euro in ultimul trimestru din 2008, dupa doua trimestre consecutive de niveluri mult mai stabile din acest punct de vedere, respectiv in jur de 27-28 miliarde de euro
Astfel, volumul total de investitii din 2008 s-a ridicat la 116 miliarde de euro, un nivel comparabil cu cel inregistrat in 2004, potrivit unui raport intocmit de catre compania de consultanta imobiliara CB Richard Ellis
Aproape toate pietele au inregistrat un declin in activitate in comparatie cu al treilea trimestru din 2008. "Contrastul dintre trimestrul al treilea si ultimul trimestru a fost puternic influentat de colapsul Lehman Brothers si de intensificarea crizei de pe piata creditelor, care a avut un impact negativ asupra increderii investitorilor. In plus, pana la sfarsitul trimestrului al treilea, criza creditelor a afectat intreaga economie, multe dintre tarile europene au inceput sa intre pe o curba economica descendenta, in vreme ce previziunile pentru 2009 semnaleaza recesiune", se arata intr-un comunicat al companiei.
“S-a inregistrat o crestere accentuata a yield-urilor prime in intreaga Europa in ultimul trimestru al anului 2008, media situandu-se intre 30 si 40 bps. Acest aspect va reusi intrucatva sa diminueze prapastia dintre asteptarile cumparatorilor si ale vanzatorilor, pregatind scena pentru niveluri mai inalte de activitate in 2009”, a declarat Michael Haddock, Director al EMEA Capital Markets Research, CB Richard Ellis.
Cu toate ca activitatea europeana de investitii in T4 a scazut cu 29% fata de al treilea trimestru, rezultatele au fost influentate pozitiv de un numar semnificativ de tranzactii incheiate inainte de sfarsitul anului. Printre acestea au existat si cateva tranzactii notabile, printre care si achizitionarea de catre HSBC a 8-16 Canada Square in Londra pentru suma de 990 milioane de euro si vanzarea portofoliului de tip sale-and-leaseback de catre doua banci italiene principale, Banca Intesa si Unicredit Group, amandoua cumuland un total de 1.65 miliarde de euro.
„In Romania deja apar semnele de aliniere a strategiei developerilor la noile conditii financiare care vor domina economia mondiala pe parcursul lui 2009 ca atare am inceput sa asistam si in tara noastra la cresteri ale yield-urilor (n.r. randamentele cumparatorilor unui activ imobiliar) pentru cladiri de birouri si proiecte de retail sau industriale. Intrucat nu exista prea multe fonduri care dispun de lichiditati pentru achizitii, cei care vor dovedi flexibilitate in negocierea asteptarilor in vanzarea produsului lor vor castiga”, este de parere Alexandra Dimofte, Head of Capital Markets, CB Richard Ellis Eurisko.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro