COD GALBEN de caniculă şi luni, în 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
Vremea caniculară se menţine şi luni în toată partea de sud şi sud-est a ţării, Capitala şi 19 judeţe fiind sub atenţionare de cod galben, iar ploile persistă în estul şi centrul ţării şi la munte, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum şi în sudul Moldovei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 - 37 de grade.
Vor fi sub atenţionare de cod galben judeţele: Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea sudică a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi o parte însemnată din Buzău şi Vrancea.
Totodată, vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică, îndeosebi în estul, centrul ţării şi la munte.
LA BUCUREŞTI:
Luni, vremea va fi caniculară după-amiaza, iar temperatura maximă se va situa în jurul valori de 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 21...23 de grade.
MARŢI
Marţi, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sudice şi sud-estice canicula şi disconfortul termic vor persista.
Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea când pe arii restrânse la munte şi izolat în restul teritoriului vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în Maramureş şi 38 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro