Comisia Europeana are "ingrijorari" privind deficitul bugetar al Bulgariei
Comisia Europeana are anumite "ingrijorari" asupra datelor statistice privind deficitul bugetar al Bulgariei si va trimite "in curand" o misiune de investigare la Sofia, a anuntat comisarul european pentru economie, Olli Rehn.
Bulgaria devine astfel prima tara vizata de noul sistem de control al deficitelor bugetare in UE, dupa ce ministrii de finante europeni au convenit noi mecanisme de supraveghere a disciplinei fiscale a tarilor membre.
"Am avut anumite ingrijorari privind performanta statistica a Bulgariei si avem in vedere sa trimitem in scurt timp o misiune de verificare la Sofia", a declarat Olli Rehn. Purtatorul de cuvant al Comisiei, Amedeu Altafaj, a confirmat ca misiunea Eurostat va cerceta atat datele Institutului Bulgar de Statistica, cat si pe ale Ministerului de Finante, care va trebui sa explice cifrele si metodele de calcul folosite.
Luni, la Luxemburg, ministrii de finante ai zonei euro (Eurogrupul) au decis ca proiectele anuale de buget ale fiecaruia dintre cele 27 de tari ale UE vor fi verificate de Comisia Europeana si de celelalte state membre, iar marti, ministrii de finante si ai economiei din UE (Ecofin) au completat planul cu decizia de a imputernici oficiul de statistica al Uniunii, Eurostat, cu atributii de control si audit al situatiei fiscale a tarilor membre.
Ingrijorarile de la Bruxelles fata de Bulgaria n-au aparut peste noapte si nici nu sunt un efect colateral al recentelor declaratii electorale ale Budapestei, cum ca guvernul ungar precedent ar fi cosmetizat cifrele bugetului. In aprilie, premierul de centru-dreapta Boiko Borisov anunta ca au avut loc erori si omisiuni intentionate la calculul deficitului din 2009, pe care le-a atribuit guvernarii socialiste (desi aceasta a iesit din scena la jumatatea anului, dupa alegerile din iunie castigate de formatiunea lui Borisov), asa incat Bulgaria rateaza obiectivul de aderare la euro din 2013. Conform noilor date publicate atunci, deficitul pe anul trecut n-a fost de 1,9% din PIB, ci de 3,7% din PIB.
Ulterior, Eurostat a revizuit datele pentru Bulgaria, constatand ca de fapt nu e vorba nici de 3,7% din PIB, ci de 3,9%. La inceputul lui mai, Comisia a declansat procedura de deficit fiscal excesiv impotriva Bulgariei, pentru depasirea limitei de deficit de 3% din PIB.
Potrivit Novinite, Ministerul de Finante de la Sofia a comunicat marti ca "nu este nici surprins, nici ingrijorat" de anuntul privind misiunea de control a Eurostat si ca de fapt astepta misiunea inca din luna mai. Explicatia este ca, pentru un stat aflat sub incidenta procedurii de deficit excesiv, Eurostat instituie misiuni periodice de verificare, insa pana acum, conform autoritatilor bulgare, urmatoarea verificare n-ar fi avut loc "din cauza volumului mare de munca de la Eurostat".
"SA NU AJUNGEM CA ROMANIA"
Pentru 2010, guvernul a ridicat in urma cu cateva saptamani tinta de deficit la 4,8% din PIB, dupa ce numai in primul trimestru, scaderea incasarilor la buget si cresterea cheltuielilor sociale au adancit deficitul la 2,4% din produsul intern brut estimat pentru anul in curs.
Interesanta este reactia politica a unuia dintre liderii Coalitiei Albastre, grupare a fortelor de dreapta care a sustinut pana acum in parlament partidul premierului Borisov. Martin Dimitrov, copresedinte al Coalitiei, a cerut o reforma masiva a aparatului administrativ, cu scopul de a reduce cheltuielile astfel incat la anul sa se poata reveni la un deficit fiscal aproape de zero. "Nu ne putem permite o destabilizare in 2011; nu ne putem permite sa ajungem ca Romania", a spus Dimitrov.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro