Erudio este o companie care dezvoltă programe de educaţie şi dezvoltare personală aflate la graniţa dintre mediul academic şi cel de business; compania a fost înfiinţată de Mihaela Gînju, cu o experienţă profesională de mai bine de două decenii în companii precum Arexim, GTS Telecom, Orange, consultantul în cultură organizaţională Adrian Stanciu, fost director general al Arexim, profesorul doctor în filologie şi prorector al Universităţii din Bucureşti Liviu Papadima, consultantul Cosmin Alexandru, fost director general al GfK România. 

De la înfiinţarea acesteia, în 2005, peste 500 de oameni de business au absolvit cursurile companiei, iar veniturile generate anual au ajuns la circa 200.000 de euro. Ideea dezvoltării proiectului a venit în 2001, când Mihaela Gînju a participat la o conferinţă de business unde vorbitorii erau câţiva dintre directorii de IT ai vremii, oameni care au început să lucreze în mediul privat din 1991-1992, la fel ca şi ea, de altfel. ”M-am aşteptat ca la conferinţa aceea să aflu poveşti interesante, să avem ce povesti, de la oameni care aveau experienţă“, rememorează ea. Aşteptările i-au fost înşelate, pentru că la primele două prezentări ale celor care au deschis evenimentul nu a observat un interes real din partea publicului; acesta s-a trezit până la urmă la discursul unui vorbitor american care nu făcuse nimic deosebit, în afara faptului că i-a fost uşor să vorbească pentru o sală întreagă, povesteşte Gînju.

”Mi-am dat seama că oricâtă competenţă ai avea în ceea ce faci, în calitate de lider trebuie să ai şi capacitatea de a transmite, de pe scenă - ori de câte ori te ridici în picioare în faţa oamenilor - lucrurile în care crezi“, a constatat ea. Mihaela Gînju spune că această abilitate nu este firească pentru majoritatea persoanelor şi este un lucru care trebuie învăţat. De asemenea, potrivit ei, un lider trebuie să depăşească nivelul cifrelor şi al cadrelor, iar ce are de spus să fie lucruri care îi aparţin. ”Ce cred eu despre ce vă prezint? încotro consider eu că merge sau că trebuie să meargă un lucru, o industrie sau altceva? Care sunt principiile în care cred eu? Cum cred eu că trebuie construită o societate, o industrie? La acest tip de discurs mă aştept să ascult de la un lider şi nu care sunt cifrele trimestrului IV.“

Ori, observă Gînju, ca să vorbeşti în nume propriu, trebuie să ai curajul să îţi expui public opinia. ”Noi avem o opinie, ne-o asumăm, dar este mai greu să o exprimăm în public pentru că în generaţia mea - şi nu cred că lucrurile s-au schimbat radical spre alte generaţii - nu ne-a întrebat nimeni ce opinie avem. Poţi să ajungi un mare director de multinaţională şi tot să-ţi vină greu să ieşi şi să vorbeşti despre tine: cine sunt? în ce cred? De ce vă spun ceea ce spun?“ Lipsa aplecării spre afirmarea unei opinii vine, potrivit Mihaelei Gînju, dintr-o barieră psihologică, adânc întipărită în minimum 16 ani de şcoală. ”Nu ne interesează cine eşti şi ce crezi. Eşti invitat la şcoală să reproduci ce îţi spunem noi“, descrie ea abordarea şcolii româneşti. Menţionează şi frâne pe care şi le pun liderii precum că nu ar interesa pe nimeni opinia lor, precum şi faptul că ar fi consideraţi lipsiţi de modestie  ”Cei care vorbesc ar fi consideraţi mai degrabă obraznici şi nu ar avea ceva de transmis“. 

Mihaela Gînju a plecat cu gândurile acestea de la evenimentul respectiv, iar după doi ani a schiţat liniile principale ale programului Erisma care să se adreseze acestor slăbiciuni. A stabilit că în cadrul acestuia vor intra componente precum teatrul, scrisul - fiindcă trebuie să îţi găseşti cuvintele în exprimare -, psihologia şi un număr de experienţe de vorbire în public. De altfel, aceste discipline nu îi erau deloc străine: experienţa scenică a Mihaelei Gînju a început din copilărie, cu diverse proiecte în televiziune, teatru, vioară, canto, pian. ”în 1972, vecinul nostru nea Florian a venit cu ziarul Scânteia la noi în curte, la părinţii mei, şi a zis: Televiziunea Română înfiinţează un departament de copii, Mihaela voastră cântă cât e ziua de lungă, duceţi-o la concurs.“

De acolo au urmat experienţe în cadrul televiziunii române, printre care şi înregistrarea de cântece într-o orchestră de 20-30 de persoane: ”Aveai timp dedicat de înregistrare şi nu aveai când să greşeşti; lucrau cu tine foarte bine, pe disciplină, autocontrol“. Au urmat lecţii de vioară, canto, pian, participări la coruri şi brigăzi artistice. După absolvirea liceului, în 1987, s-a înscris la Finanţe-Bănci, la ASE, care la vremea aceea avea o trupă de musical. ”Am stat toată copilăria în mediul artistic şi unul dintre lucrurile care mi-au fost foarte clare este că eu seara dorm. Sunt o persoană diurnă, or actorii seara au program; cât am fost copil a fost extraordinar că am avut şansa aceasta, dar nu m-am văzut să fac o meserie în acest domeniu. Sunt o persoană cu un spirit artistic, dar sunt şi foarte practică din punctul de vedere al personalităţii. Am fost foarte curioasă ce pot să fac cu mintea mea şi cu mâinile mele“, descrie ea motivul pentru care nu a ales o carieră în domeniul artelor.

Prin urmare, după facultate, s-a angajat secretară, funcţie din care a evoluat în postura de logistic assistant şi account manager în compania de echipamente de birou Arexim, business development manager la Mobilrom (Orange), sales manager în cadrul operatorului de telecomunicaţii la nivel regional GTS Telecom; ulterior a fost consultant la Ascendis.

După doi ani în care s-a gândit cum poate translata experienţa de scenă în actul de leadership, le-a povestit despre proiectul său celor cu care a întemeiat firma. Au creat astfel împreună conceptul primului program din cadrul Erudio, Erisma Leadership Creativ, pe care l-au lansat în 2005. Acesta are ca discipline teatrul, scrierea, psihologia, precum şi vorbirea în public, prin intermediul unor oameni de cultură, şi nu de training. ”Ca să înveţi la nivelul acesta, când eşti un om format, ai nevoie să ţi se pună experienţe relevante în faţă şi să ai dialog cu oameni inteligenţi“, descrie ea raţiunea pentru care profesorii sunt oameni de cultură precum Andrei Pleşu, Liviu Papadima, Horia-Roman Patapievici, Adrian Stanciu, Vintilă Mihăilescu, prof. dr. Michael Metzeltin de la Universitatea din Viena, Emil Hurezeanu.

”La început a fost o surpriză că nivelul discuţiilor este foarte ridicat, iar nu de puţine ori profesorii au plecat cu idei de la cursanţi, abordarea practică este diferită de a lor.“ Organizează programul de două ori pe an, ca urmare a agendei încărcate a participanţilor aflaţi la acest nivel de conducere. Programul constă în 11 săptămâni de pregătire (câte o zi în fiecare săptămână) în care, spune Mihaela Gînju, participanţii încearcă să afle cine sunt. ”Ei sunt oameni inteligenţi, munciţi şi meditativi - românii sunt reflexivi -, sunt deopotrivă oameni citiţi, se întreabă despre sensurile naturii umane, au multe lucruri de spus. Ce nu făcuseră este pasul acesta în exterior“, explică ea. ”Iar dacă aceia care au cu adevărat realizări, competenţe, au ce transmite şi sunt şi creatori de industrii nu pot să vorbească, cine să vină să vorbească în locul lor? Apoi, ei formează oameni şi caractere mai departe. Poţi să ajungi să spui: «Nu-l prea cred pe omul acela, care îmi prezintă trei cuvinte, şi acelea atârnate de un PowerPoint»; dar poate că într-o discuţie unu la unu este un om pe care poţi să îl alegi şi ca mentor.“

Potrivit lui Gînju, toate exerciţiile din cadrul programului Erisma sunt gândite în spirit ludic, apoi, ca urmare a jocurilor, participanţii fac descoperiri legate de zona din care vine pentru ei uşurinţa de exprimare. Un astfel de joc, de pildă, constă în extragerea de bilete care să conţină diverse convenţii, cum ar fi: ”Cine sunt eu prin ochii unui copil?“ sau ”Cine aş fi fost eu dacă alegeam cealaltă cale?“. Un prag important pe care participanţii îl au de trecut în timpul programului este cel al penibilului, pas pe care dacă nu îl fac, nu vor putea să vorbească în public, vor fi rigizi. ”Să treci pragul penibilului înseamnă să te autoapreciezi cu o doză de umor şi autoironie, să îţi dai seama că eşti om, că eşti failibil, să faci un pas la dreapta şi să te uiţi cu amuzament peste umăr la amărâtul care vorbeşte plin de emoţie în faţa celorlalţi.“

Programul include şi examene, sub forma unor discursuri publice în două instanţe pe scenă: cu voce neamplificată, cu lumină în ochi şi cu un public format din reprezentanţi ai comunităţii de business, foşti absolvenţi. Al doilea tip de public este format din elevi de liceu, care solicită participanţilor la program să discute pe teme de interes pentru ei, precum ”Ce este succesul?“, ”Ce este eşecul?“, ”Care sunt meseriile viitorului?“, ”Cum împacă viaţa de familie cu cea profesională?“ etc. Programul costă 3.600 de euro, iar majoritatea sunt plătite de companiile reprezentate de participanţi. Potrivit Mihaelei Gînju, participanţii vin din toate domeniile şi sunt mai ales în funcţii de conducere: circa 130 dintre ei sunt directori generali, majoritatea manageri din prima linie de conducere, dar există şi un procent de antreprenori.

”Ponderea antreprenorilor este mai mică decât a celor din corporaţie, dar eu, fiind antreprenor, pot să îi înţeleg foarte bine: au foarte puţine ore de somn şi când eşti antreprenor ai multe hăţuri de ţinut în mână, aşa că nu mă mir.“ Câte un reprezentant de ONG primeşte la fiecare ediţie câte o bursă de participare la program. Numitorul comun al acestora este că nu au experienţă de scenă, în contextul în care şcoala românească nu se ocupă de acest lucru. ”Nu poţi să fii lider în spatele unui ecran. Nu ajunge să păşeşti tăcut şi meditativ prin firmă.“ Iar dacă lipsa de experienţă scenică se regăseşte la majoritatea participanţilor, Gînju a observat că mulţi dintre ei nu duc lipsă de condei. ”Suntem o generaţie care am citit şi destul de mulţi dintre aceşti oameni de afaceri scriu şi nu se ştie despre ei. Scriu  foarte bine, aşa că sunt surprize extraordinare.“

în 2011 au creat un al doilea program, ca urmare a unui vis al lui Adrian Stanciu, de a organiza un curs de filosofie pentru lideri. ”Vorbim uşor despre valori şi avem prea puţine lecturi despre acestea, lecturile principale de acest tip sunt de filosofie; or noi suntem jumătate absolvenţi de ASE şi jumătate de inginerie, filosofie n-am făcut“, descrie Gînju programul Emeritus – Conducerea prin valori. ”Cum îmi găsesc rostul pe lumea aceasta, într-un sistem universal?“, una dintre marile întrebări ale vieţii se traduce, potrivit lui Gînju, în principii de viaţă şi într-un tip de comportament autoimpus. ”Facem afirmaţii despre noi de tipul «Eu sunt întotdeauna drept, corect» etc. Subiectul valorilor nu este atât de simplu, de aceea s-au scris atâtea volume pe acest subiect, astfel că am considerat că este important să luăm câte o valoare pe care să discutăm măcar o zi, să avem lecturi preliminare şi să le întoarcem pe toate părţile.“

Programul acesta se întinde pe durata a 10 săptămâni, în care participanţii alocă discuţiilor tot câte o zi săptămânal. Printre temele discutate se află preocuparea de sine şi modalităţile de a trăi o viaţă împlinită; cum funcţionează valorile în organizaţie (teoria valorilor, cum se nasc valorile şi adevărul, cum coexistă acestea, atunci când ai de făcut alegeri dilematice). ”Dilema vine fiindcă atunci când se bat cele mai bune valori în care crezi, trebuie să alegi principiul prin care să judeci o situaţie.“

Discută şi despre cunoaştere şi ignoranţă - ce înseamnă a cunoaşte, de câte feluri este cunoaşterea; dar şi un tip de cunoaştere pe care nu o conştientizăm, cunoaşterea care transpare când creăm. ”Când creăm, nu ştim că am fi capabili să creăm, iese creaţia şi ne minunăm de ideea care ne-a venit. Lucrul acesta se întâmplă dacă oamenii care te conduc înţeleg să te conducă într-un spirit în care ţie să îţi vină idei de acestea geniale, fără să ştii de unde îţi vin. De fapt, acesta este fondul creativ care a dus Occidentul mai departe, a făcut cu putinţă progresul; avem idei, dar trebuie să avem şi un mediu creat de oameni, mai ales de şef, care să încurajeze apariţia acestora.“ O altă temă discutată este ”Cine este celălalt?“.

Pentru acest program se adresează doar consiliilor directoare şi managerilor din prima linie de business, care pot propaga rezultatele în toată compania. De altfel, spune că nu şi-au propus să crească numărul cursanţilor pentru niciunul dintre programe, deoarece vor să rămână la un număr optim prin care să menţină calitatea pregătirii. Antreprenoarea spune însă că lucrează şi la dezvoltarea altor programe, tot în direcţia educaţiei şi dezvoltării profesionale.