Pisicile au cucerit internetul, târgurile din Balcani, templele antice din Atena, moscheile istorice din Istanbul şi... magazinele cu de toate din New York. În marea metropolă americană, pisicile de băcănie sau „bodega cats”, cum sunt cunoscute acolo, sunt atracţia cartierului şi vedete online. Într-un mod bizar, ele, dar şi alte necuvântătoare, au devenit esenţiale şi pentru unele afaceri.

Rolul pisicilor în business este deja evident şi cu atât mai important cu cât sunt mai pufoase şi mai prietenoase. Unde mai pui că pufoşeniile cu gheare prind, din instinct, şoriceii care altfel ar atrage amenzi din partea protecţiei consumatorului.  Un cont de Instagram dedicat pisicilor prietenoase care locuiesc în magazinele cu delicatese de la colţul străzii şi lucrează atât ca exterminatori, cât şi ca animatori are peste 400.000 de urmăritori. Dar pisicile, oricât de iubite şi adorate ar fi, nu sunt singurele animale care fac din micile afaceri de cartier casa lor. The New York Times a strâns o culegere de povestioare cu necuvântătoare (mai mult sau mai puţin, veţi vedea de ce) care au schimbat soarta businessului stăpânilor lor.

Mai este porumbelul care a devenit mascota neoficială a unei spălătorii. Papagali exotici, dintre care unul mai comunicativ, ţin companie tuturor într-un magazin de băuturi. Apoi, cineva l-a facut vedetă pe cocoşul care ajută un frizer să-şi alunge dorul de casă. La intrare în magazinul chinezesc dai de un imens acvariu cu cărăşei aurii şi  tot timpul de câte-un copil  care-şi lipeşte pierdut în abisuri nasul de sticlă. Mai sunt şerpi îngrijiţi de patroni tatuaţi, broaşte ţestoase la raionul de mătăsuri, iepuri în colţul cu dulciuri.

Animalele de companie pot să vină în ajutorul afacerilor mici, poate chiar şi mari sau foarte mari, dacă sunt lăsate. Au mai puţine pretenţii decât un angajat obişnuit. Nu au nevoie de concediu, nu cer majorări salariale şi pot stabili natural, fără efort, o legătură de durată cu clientul. O pisică prietenoasă poate însemna un client fidel. Un câine cu personalitate va duce departe numele magazinului. „Auzi dragă, căţelul acela pe care-l plimbă doamna nu l-am văzut cumva la aprozarul de unde am luat cartofi? Bine că mi-am adus aminte. Trebuie să luăm varză.”

Într-un moment dificil pentru întreprinderile mici, este crucial pentru ele să rămână cu un picior sau patru, plus o coadă stufoasă sau un vârf de mustăţi înaintea concurenţei. Un pet shop poate ajuta în acest sens. Cu animale de companie, un magazin poate fi transformat într-un centru al comunităţii. Prin intermediul lor, patronul sau vânzătorul se poate împrieteni cu clienţii, un motiv în plus, pe lângă animalul în cauză, pentru client să mai treacă pe acolo. Pentru proprietari, animalele de companie aduc familia la locul de muncă şi ajută la evitarea singurătăţii în orele moarte ale zilei. Animalele pot aduce, în esenţă, publicitate gratuită.

„Clientul primeşte o experienţă de neuitat, iar interacţiunea îi poate inspira pe clienţi să-şi împărtăşească experienţele pe canalele sociale”, spune Lisa Apolinski, expert în strategie digitală care lucrează cu întreprinderi mici.

De obicei animalele de magazin au mulţi fani şi oferă un impuls de marketing, însă nu toată lumea este încântată să dea de o pasăre pe culoarul 3. Dezavantajul: „Unul dintre angajaţii mei are fobie de orice are pene”, a povestit ea. Oamenii cu fobiile lor faţă de animale sunt ciudaţi, iar unele temeri, cum este cea de şerpi, sunt ancestrale, vin din instinct, fără să fi existat vreo situaţie de pericol sau conflictuală.

De când Fausto Stilo şi-a deschis frizeria în Sunset Park, Brooklyn, în 2000, cocoşii au găsit o casă şi acolo. Fiecare pasăre, spune el, este un omagiu adus răposatului său frate mai mare, care a crescut cocoşi şi i-a dăruit prima sa pasăre când era copil. Actualul rezident-cocoş se numeste Dulce De Leche.

Profesorii de la Şcoala intermediară Charles O. Dewey 136 de peste drum îi folosesc pe domnul Stilo şi pe cocoşul Dulce De Leche ca subiecte pentru proiectele de clasă. „Mă face fericit când copiii vin la fereastră”, a spus domnul Stilo. „Chiar şi după orele de clasă, ei vin primii să vadă pasărea sau să mă salute.”

Oamenii din cartier trec şi ei să-i admire păsările. „După ce vin şi văd găinile, duc ceva de povestit pentru acasă, o nostalgie”, se mândreşte domnul Stilo.

Imigranţi din lumea întreagă – din Puerto Rico, de unde este el, din Rusia sau Polonia – i-au spus că animalele le amintesc de locurile de unde au venit.

„Dacă îmi spun asta, este ca şi cum eu le-aş face ziua”, a spus el. „Şi de aceea sunt şi mai fericit când mă complimentează pentru păsări.” Lumea păsărilor este infinită şi fascinantă.

The Crest Hardware & Urban Garden Center din Williamsburg, Brooklyn este un loc pentru iubitorii de animale. Şi casă pentru porcul Franklin.

„Oamenilor le place să facă cumpărături acolo unde se simt bineveniţi”, spune Joe Franquinha, care deţine magazinul împreună cu soţia sa, Liza. „Este ceva în genul: «Oh, îmi pot lua câinele cu mine şi pot să-mi fac şi micile cumpărături acolo pentru că şi Crest iubeşte animalele.»” Şi clienţii, la rândul lor, iubesc un animal în special: pe Franklin. „El şi-a format în jurul său un cult propriu, ciudat, al clienţilor care sunt fericiţi să vină şi să-l vadă sau să îl întrebe cum se descurcă”, spune domnul Franquinha. „Când am organizat Crest Hardware Art Shows, am avut întotdeauna o lucrare de artă despre sau realizată cu hardware. El a fost muza multor oameni.” Păcat că Franklin nu ştie să vorbească decât pe limba lui de neînţeles. Dar cu papagalii este o cu totul altă poveste. „Sparky este ca însoţitorul meu pentru că vorbeşte toată ziua”, a spus John Youngaitis despre papagalul său de companie, care îşi petrece timpul cu el la studioul de taxidermie din Queens. „Ea stă tot timpul cu mine. Eu lucrez, ea stă pe umărul meu. Deci da, cu siguranţă există o legătură.” Sparky este mai vorbăreţ decât Pablo. „Şarpele este doar de decor”, a spus domnul Youngaitis. „Este ceva exotic şi cool şi cam funcţionează.” Pablo se potriveşte bine cu orice altceva într-un magazin de taxidermie: „Îmi plac toate animalele, vii şi moarte”, a spus domnul Youngaitis. „Pentru mine, totul este natură.” Sparky este viu, desigur.

Eli Mashieh vinde vin şi băuturi spirtoase la magazinul său din Great Neck, Long Island. De asemenea, conduce o misiune de salvare a papagalilor în aceeaşi locaţie.

Domnul Mashieh postează frecvent pe Craigslist căutând mai mulţi papagali, întotdeauna cu un disclaimer: „Vă rog să nu mă contactaţi în legătură cu achiziţionarea păsărilor mele. Păsările mele sunt copiii şi viaţa mea.”

„Papagalii sunt animale foarte sociale şi inteligente”, a spus el. „La fel ca la un copil mic, ei trebuie să fie cu părinţii lor când nu dorm. Acest lucru le ţine mintea activă şi îi face fericiţi.” Apoi a adăugat: „De când salvez  păsări, am văzut papagali care stau singuri în casă în cuşcă toată ziua.” Domnul Mashieh nu face asta nici măcar în magazin. „Nu îmi ţin păsările în cuşti. Îi pun în cuşcă doar când ei dorm.”

Porumbelul Petra a ajuns la Spălătoria de haine Glo din Ridgewood, Queens, când era pui. A venit rănit, iar acum este vedetă. „Şi aşa a adus mai mulţi turişti şi clienţi la punctul nostru de lucru fără să ştie că face reclamă”, a spus Juan Carlos Salgado, care lucrează la spălătoria deţinută de mama sa, Maria Gomez. Unii oaspeţi trec doar ca să o vadă pe Petra sau să facă poze cu ea. Doamna Gomez este cunoscută în cartier ca „doamna cu porumbeii” şi îi sunt trimise adesea păsări pentru reabilitare. „Când găsiţi un  porumbel care nu poate zbura, aduceţi-l aici”, a dat Juan Carlos de veste în sat. Petra este „parte din familie. Ea întotdeauna ne supraveghează”, explică domnul Salgado. „Mama îi spune: «Când nu sunt eu aici, Petra, tu eşti femeia de afaceri»”.

Un porumbel alb, bolnav, a apărut şi în faţa magazinului de cadouri din Brooklyn. Acum îl cheamă Gertie, pentru că este fată, şi locuieşte în magazin. „Îmi place să vorbesc cu ea”, spune Gale Mayron, patroana de la Jao Social Club. „O să-i facem o baie pentru păsări. Ne vom asigura că este bine hrănită. Este liberă – nu este închisă într-o cuşcă”, ţine ea să explice. Apoi se uită drăgăstos spre pasăre, adăugând: „Pare fericită şi tocmai m-am îndrăgostit de ea”. După ce a făcut ceva cercetări, doamna Mayron a aflat că Gertie este un tip de porumbel crescut pentru a fi eliberat la nunţi sau înmormântări. „Acestea nu sunt păsări sălbatice. Va fi ucisă afară.”

Pentru cine nu ştie, motanul Murr nu se ocupa de afaceri, ci cu scrisul. Prin intermediul lui E.T.A. Hoffmann, un autor romantic german de poveşti fantastice şi gotice, şi-a publicat acum mult-mult timp, lăudăros, propriile învăţături despre viaţă. Acestea au fost scrise pe foi din nepreţuitul jurnal al lui Johannes Kreisler, un geniu al muzicii. Părţi bune din memoriile acestuia au fost astfel pierdute, dar, desigur, a meritat pentru că motanul Murr a reuşit să dea lumii mult mai mult. A fost un motan special fiind, după cum chiar el se recomandă, „etudiant en belles lettres”.