O nouă tranzacţie în piaţa farma: Mini Farm, cea mai mare reţea de farmacii din zona Dobrogei, preia nouă farmacii din Bucureşti aflate în portofoliul companiilor Farmacia Elixirfarm Impex şi Farmacia Kogalniceanu
Lanţul de farmacii Mini-Farm, care s-a dezvoltat cu unităţi în judeţele Tulcea şi Constanţa, şi recent în Capitală, intenţionează să preia nouă farmacii din Bucureşti aparţinând companiilor Farmacia Elixirfarm Impex şi Farmacia Kogalniceanu, potrivit unui anunţ făcut marţi de Consiliul Concurenţei.
“În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operaţiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, spun reprezentanţii instituţiei.
Lanţul de farmacii Minifarm include farmacii poziţionate, preponderent, în judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind cea mai extinsă reţea cu antreprenori locali din zona Dobrogei.
Datele publice arată că Mini Farm a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 319 mil lei anul trecut, un profit net de 3,4 mil lei şi 499 de angajaţi faţă de afaceri de 250 de mil. lei anul anterior, profit net de 4,6 mil lei şi 460 de angajaţi, potrivit mfinante.ro.
Farmaciile care urmează să fie preluate activează, de asemenea, pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice şi parafarmaceutice prin magazine specializate, iar potrivit mfinante.ro, businessul Farmacia Elixirfarm Impex a ajuns în 2022 la aproape 26 mil. lei şi profit de 115.089 lei, în timp ce afacerile Farmacia Kogalniceanu au atins 10,7 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro