Trei români au lansat un nou tip de local. După mai puţin de doi ani au afaceri anuale de 3,5 milioane de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 10 martie 2019 32896 afişări

Weekendul începe joi pentru clienţii dornici de distracţie şi pentru artizanii huburilor de entertainment ale Capitalei. Conceptul Nuba, format în prezent din două restaurante care se transformă în club la lăsarea nopţii, se numără printre cele mai noi pariuri în acest sens. După mai puţin de doi ani de activitate, acestea generează afaceri anuale de 3,5 milioane de euro. Planurile celor trei antreprenori care au lansat restaurantele nu se opresc însă aici.

Alin Negulescu, cu peste 15 ani de carieră în HoReCa, Jean Sasu, care a lucrat 10 ani în domeniul financiar, şi Alexandru Nanu, cu experienţă în media şi organizarea de evenimente, sunt antreprenorii care au lansat conceptul pentru cel mai nou loc de distracţie al clienţilor cu venituri cel puţin medii din Bucureşti. Restaurantele Nuba şi Nuba Summer Vibes din nordul Bucureştiului au fost deschise de cei trei antreprenori în urma unor investiţii de 900.000 de euro - primul restaurant Nuba a fost inaugurat în noiembrie 2015 pe strada Grigore Gafencu, iar Nuba Summer Vibes a fost deschis în vara anului trecut, pe malul lacului Herăstrău.

Acestea au generat în 2016 o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro, de zece ori mai mare faţă de cele trei luni de activitate din 2015, când compania opera un singur restaurant. Pentru anul în curs, antreprenorii previzionează o creştere de 20% a încasărilor pentru unităţile existente, dar planurile lor pe anul acesta includ şi deschiderea unei cafenele în Piaţa Dorobanţi – o investiţie de 300.000 de euro. Până la finalul anului trecut, cele două unităţi au avut peste 50.000 de clienţi pe parcursul celor 14 luni de activitate.

Clienţii Nuba au între 25 şi 45 de ani, venituri peste medie, studii superioare, la care se adaugă „gusturile culinare şi aşteptările ridicate în ce priveşte serviciile din ţară şi din străinătate“, potrivit reprezentanţilor companiei. „Am ales acest segment de business datorită pasiunii pentru viaţa de noapte a Bucureştiului. Fiind clienţi fideli ai localurilor de acest tip şi observând piaţa, ne-am dorit să aducem un plus acesteia (...). Astfel, prin specificul restaurantului şi petrecerile desfăşurate în incinta acestuia joia, vinerea şi sâmbăta, dorim să atragem cât mai mulţi clienţi din ţară, dar şi din afara graniţelor”, spune Jean Sasu, managing partner al Nuba. În cadrul restaurantelor lucrează în prezent 85 de angajaţi şi colaboratori, urmând ca acest număr să crească cu aproximativ 30% în următorul an. Până în 2020, pronosticurile companiei arată că numarul total de angajaţi şi colaboratori se va dubla.

Alin Negulescu şi-a început activitatea în HoReCa în 2002, cu un concept de cafenea, restaurant şi club, dispuse pe trei niveluri în aceeaşi clădire, operate sub numele de Tempo. „Piaţa nu era la fel de evoluată ca acum; clientela este mult mai rafinată în prezent, atunci era un pionierat. A fost o oportunitate de business pe care am speculat-o ca şi acum, dar lucrurile au evoluat mult între timp”, descrie Negulescu experienţa de început. După Tempo, care s-a închis între timp, a avut activităţi în zona de imobiliare, chiar în perioada de boom, iar în 2008 a deschis restaurantul Argentine, din centrul comercial Băneasa Shopping City.

„A fost punctul de plecare pentru toate afacerile pe care le-am început ulterior. Mi-a oferit toată experienţa şi şcoala necesară pentru a creşte şi a ajunge, după 9 ani, la Nuba.” Antreprenorul observă că nu au existat mari sincope în HoReCa, chiar şi pe timp de criză. „Tendinţa de consum a existat dintotdeauna, nu s-a înregistrat o scădere, ci doar pe anumite segmente - cum ar fi cele premium în ceea ce priveşte restaurantele, pe care s-a simţit un regres în ultimii ani. Dar şi consumatorul s-a schimbat considerabil, călătorind mai mult, astfel că cerinţele în ceea ce priveşte meniul, nevoile de consum au evoluat. Altele erau pretenţiile de atunci, comparativ cu cele de acum.” Unul dintre lucrurile care nu au evoluat este turismul: „Turismul este zero, avem handicap în ce priveşte HoReCa pe turism. Dacă ne raportăm la alte capitale, vedem că turiştii fac 30‑40% din încasările restaurantelor, iar la noi cred că acest tip de client reprezintă 5%, este vorba mai ales de turism de business.”

În prezent, Negulescu deţine în portofoliu, pe lângă unităţile Nuba,  restaurantul Argentine şi cafeneaua Bourbon Cafe din centrul comercial Băneasa, restaurantul de pe litoral Breeze; iar în curând îşi va mai adăuga în un spaţiu cu specific grecesc. Antreprenorul nu oferă detalii referitoare la valoarea acestor afaceri, dar se declară încântat de rezultatele obţinute. „Sunt foarte mulţumit de rezultatele financiare ale fiecărui business pe care îl am, toate sunt pe profit, nu m-a interesat şi nu sunt interesat să le fac o evaluare fiindcă nu sunt interesat să le vând.” Spune că va lua în calcul vânzarea când va ajunge la pragul de 30 de  locaţii. „În prezent, ne concentrăm pe acest proiect, şi vom face acest lucru în doi-trei ani, apoi probabil următoarele afaceri vor fi derivate din Nuba; în prezent vrem să întărim brandul şi să îl popularizăm.”

În atingerea acestui obiectiv, colaborează cu Jean Sasu şi Alexandru Nanu, care sunt şi ei acţionari egali în business. Cei doi i-au devenit asociaţi după ce au stabilit că au un ţel comun; ei au încercat să deschidă o afacere similară în 2013. „Credeam că putem să aducem o îmbunătăţire pe piaţa evenimentelor de noapte”, spune Sasu. Nanu a lucrat timp de opt ani pe zona de evenimente şi media, iar Sasu a avut o carieră de 10 ani în domeniul financiar: prima slujbă, la 20 de ani, a fost de casier, iar în cinci ani a evoluat până la funcţia de director de sucursală, la mai multe bănci, printre care Marfin Bank şi Volksbank; „pe lângă toate astea, am şi petrecut, în fiecare seară, am testat piaţa vreme de 10 ani”, glumeşte Sasu. Nu au avut succes cu primul proiect – „voiam să facem un concept similar Nuba, dar nu am avut noroc să începem în locaţia în care ne doream. Nu am renunţat la idee, dar aşteptam momentul oportun”. Acesta s-a dovedit a fi cel în care l-au cunoscut pe Alin Negulescu, care intrase în cercul lor de prieteni.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.