Afacerile se mută în birouri all-inclusive - VIDEO

Autor: Bogdan Angheluţă, Roxana Cârcior Postat la 06 decembrie 2018 545 afişări

Spaţiile de co-working devin tot mai populare în rândul antreprenorilor români, dar numărul companiilor care oferă servicii de profil pe piaţa locală este unul relativ redus. Dan Zakai, fondatorul companiei israeliene Mindspace, vrea să ocupe această nişă prin deschiderea mai multor spaţii de lucru în Capitală.

„Mindspace s-a născut atunci când eu şi partenerul meu, Yotam Alroy, am descoperit o schimbare fundamentală în mediul de lucru şi că modelul tradiţional de închiriere nu mai funcţionează”, explică Dan Zakai, cofondator şi CEO al companiei Mindspace, o nevoie sesizată pe piaţa de birouri. Înainte de a cofonda Mindspace, Dan Zakai a pus bazele companiei G Systems Solar Solutions, în domeniul energiei solare, pe care a vândut-o ulterior. A lucrat însă şi în zona de investiţii bancare la instituţii cunoscute, precum Lehman Brothers şi HSBC.

În 2014 a pornit la drum cu soluţiile de co-working cu două spaţii în centrul oraşului Tel Aviv. În prezent, Mindspace deţine spaţii de lucru în 13 oraşe – Londra, Varşovia, San Francisco, Washington, Amsterdam, Utrecht, Tel Aviv, Herzliya (Israel), Berlin, Frankfurt, München, Hamburg şi Bucureşti, unde planurile se referă la trei spaţii, printr-un parteneriat cu Globalworth. Compania a cunoscut o creştere rapidă, de la 50 de angajaţi în 2017 la peste 180 anul acesta.

În Bucureşti, preţurile pleacă de la 150 de euro pe lună şi pot ajunge până la 350 de euro pentru un birou privat. Cele trei spaţii din Bucureşti au o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi.

Sistemul de co-working e relativ simplu: pentru o anumită sumă, chiriaşii primesc atât birouri cât şi diferite servicii, aşa cum ar fi accesul la săli de conferinţă sau posibilitatea de a folosi multifuncţionale.

„Oferim orice, de la accesul în cafenea sau bucătării aprovizionate în permanenţă până la conexiune ultrarapidă la internet, suport IT, cabine private de telefon, recepţie, servicii de corespondenţă şi multe altele”, spune Zakai. „Unii membri beneficiază de oferte speciale de la parteneri globali precum Google, Amazon, Uber sau Microsoft, dar şi de la unii locali – restaurante, companii de închirieri auto sau hoteluri.”

Companiile de co-working au închiriat suprafeţe record de 16.800 mp, cele mai mari provenind de la două nume noi importante – Mindspace (12.000 mp) şi Spaces (3.000 mp). Cererea din partea acestui sector este deja de două ori mai mare decât pentru întreg anul 2017 şi astfel de tranzacţii vor continua să apară în contextul în care România urmează tendinţa globală, potrivit raportului Mid-Year Market Update, realizat de Colliers International.

„Tendinţa de pe pieţele vestice, în care operatorii de spaţii de co-working au început să acapareze o cotă din ce în ce mai mare din activitatea tranzacţională, a început cu adevărat să se manifeste şi în piaţa birourilor din Bucureşti. Anul trecut, 21% din spaţiile închiriate pe piaţa birourilor din Londra au fost preluate de operatori de spaţii de co-working. În prima jumătate a acestui an, 13,4% din birourile închiriate în Bucureşti au ca destinaţie spaţii de co-working. Miza acestor firme o reprezintă atât liber profesioniştii şi start-up-urile, cât şi companiile care pot şi doresc să le ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra dintr-un alt birou, situat mai aproape de casă, pentru a reduce din timpul petrecut în trafic. În condiţiile în care traficul din Bucureşti continuă să fie un factor major de disconfort, iar presiunea pe atragerea şi menţinerea forţei de muncă este ridicată, companiile găsesc soluţii pentru a-şi menţine angajaţii eficienţi şi fericiţi”, notează şi Mădălina Cojocaru, partner în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, în deschiderea raportului Marketbeat Bucharest Office H1 2018.

Unul din avantajele oferite de Mindspace, dar întâlnit şi la alte companii de profil, este accesul în orice clădire de birouri deţinută în Europa sau în altă parte a lumii. „Dacă eşti membru al Mindspace, poţi lucra de la sediile noastre din oraşe precum Berlin, Londra, San Francisco sau Tel Aviv”, explică CEO-ul companiei.

Care sunt însă principalii clienţi ai unor astfel de servicii? „Sistemul de co-working are multe avantaje; în primul rând, în zonele metropolitane aglomerate, co-workingul îţi poate permite să lucrezi în locuri centrale, care în mod normal ar costa extrem de mult. E un contract lunar, flexibil, care nu necesită un capital semnificativ şi care nu implică alte bătăi de cap. În al doilea rând, spaţiul e deja amenajat – infrastructura e acolo, nu mai ai nimic de făcut. Serviciile adiacente fac şi ele o diferenţă destul de mare, pentru că e important să ai personal specializat la faţa locului”, explică Dan Zakai. Pe de altă parte, spune el, un element important este cel al networkingului, pentru că poţi intra în contact cu alţi antreprenori sau oameni de afaceri aflaţi într-o etapă similară a dezvoltării companiei.

Globalworth, cel mai mare investitor pe piaţa de birouri din Europa Centrală şi de Est, a semnat un contract de închiriere cu furnizorul global de spaţii de co-working Mindspace. Totodată, Globalworth a devenit acţionar al Mindspace printr-o investiţie de 10 milioane de dolari în companie, susţinându-şi astfel strategia de creştere, potrivit ZF.

Mindspace Business District, aflat în interiorul Globalworth Campus, s-a deschis pe 1 decembrie; spaţiul disponibil este de 4.500 de metri pătraţi, desfăşuraţi pe două etaje, care pot primi până la 700 de persoane. Mindspace Victoriei se va deschide pe 1 februarie 2019 în Tower Center International, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Cel de-al treilea spaţiu de lucru, Mindspace City, se va deschide tot la începutul lunii februarie în partea de sud a Capitalei, cu un spaţiu total de 4.400 de metri pătraţi.

Celălalt jucător important de pe piaţa locală de co-working este Spaces, deţinut de International Workspace Group, care a închiriat recent 4.100 de metri pătraţi de spaţii de birouri în proiectul Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziţiei din nordul Capitalei; potrivit ZF, tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară CBRE, centrul urmând să fie deschis la jumătatea anului viitor. International Workspace Group (IWG) mai deţine în portofoliu brandurile Regus, Basepoint, No. 18, Signature şi Open Office, compania fiind activă pe piaţa locală de mai bine de 19 ani prin intermediul brandului Regus.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.