Alin Burcea, Paralela 45: consider că prin măsurile anunţate astăzi Guvernul nu a făcut nimic pentru mediul de afaceri. Suntem lăsaţi în voia sorţii

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 20 martie 2020 95 afişări

Alin Burcea, Paralela 45: consider că prin măsurile anunţate astăzi Guvernul nu a făcut nimic pentru mediul de afaceri. Suntem lăsaţi în voia sorţii

Alin Burcea, CEO al Paralela 45, una dintre cele mai mari companii de turism de pe plan local, spune că, prin măsurile de susţinere a mediului de afaceri anunţate astăzi de premierul Ludovic Orban, Guvernul nu a făcut absolut nimic.

„Atenţie! Statul nu susţine nicio sumă netă pentru salariaţi, doar impozitele. Din păcate, modul în care este comunicat acest lucru este făcut în aşa fel încât să facă oamenii să creadă că statul susţine ceva din aceste salarii. Ei bine, statul nu susţine nimic, doar impozitul pe salarii. În rest, niciun cuvânt despre taxele şi impozitele care trebuie achitate către ANAF, asa cum au propus mai multe asociaţii patronale!”, consideră antreprenorul. Paralela 45 a avut în 2019 un rulaj circa 70 de milioane de euro, are 50 de agenţii deschise la nivel naţional şi înregistrea­ză un număr de circa 200 de angajaţi.

Alin Burcea crede că Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti.

„Punctul meu de vedere este foarte clar: suntem lăsaţi în voia sorţii!

Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti, poate şi ar trebui să o facă. De asemenea, nicio vorbă referitor la creditele firmelor şi la amânarea plăţii acestora, cum a făcut, de exemplu, Ungaria. După părerea mea, in circa două luni 1 milion de oameni vor fi în somaj”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
guvern,
masuri,
mediul de afaceri,
soarta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.