ANAF: Termenul pentru depunerea documentaţiei în vederea acordării unor facilităţi este 16 decembrie
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte tuturor contribuabililor care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31.12.2018 că pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale, potrivit unui comunicat.
Una dintre facilităţi este anularea obligaţiilor bugetare accesorii, reglementată de Cap. II din actul normativ menţionat. În vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite până la data de 16.12.2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la 31.12.2018, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 şi 16.12.2019.
În acest sens, este obligatoriu să fie depusă o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii la organele fiscale competente, până la data de 16.12.2019, inclusiv.
Cererile pot fi depuse şi prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile ANAF.
Până la data de 12.12.2019, au depus notificări/cereri de anulare a obligaţiilor accesorii un număr de 55.376 contribuabili, care înregistrează obligaţii bugetare restante în valoare de 1,72 miliarde lei. Dacă aceste sume vor fi achitate până la data de 16.12.2019, inclusiv, contribuabilii vor beneficia de anularea obligaţiilor bugetare accesorii, în cuantum de 820 milioane lei.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro