ANALIZĂ: Românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 privind redresarea economiei şi veniturile în 2014

Postat la 05 mai 2014 31 afişări

Românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 în ceea ce priveşte redresarea economiei şi veniturile în acest an, doar dorinţa de cumpărare fiind în uşoară creştere, potrivit indicatorilor GfK de la sfârşitul primul trimestru.

ANALIZĂ: Românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 privind redresarea economiei şi veniturile în 2014

"În ansamblu, sentimentele consumatorilor s-au schimbat prea puţin la începutul lui 2014. Nivelul scăzut care a persistat pe parcursul celei mai mari părţi a anului trecut a continuat să domine şi în primul trimestru", se arată în sondajul GfK Climatul de consum Europa efectuat în 14 state europene.

Astfel, aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -17,2 puncte, faţă de -14 puncte în decembrie şi -13,6 puncte în urmă cu un an. Totodată, aşteptările privind venitul prezintă o imagine similară, indicatorul situându-se în prezent la -8,2 puncte. Este vorba de o îmbunătăţire minimă, de 0,7 puncte, faţă de decembrie, în timp ce, în martie 2013, indicatorul se situa la un nivel mai bun, de -5,4 puncte.

Dorinţa de cumpărare se situează în prezent la -13,8 puncte, ceea ce reprezintă o uşoară creştere, de 1,7 puncte, comparativ cu decembrie. Cu un an în urmă, cifra se situa la -18,3 puncte.

Potrivit GfK, economia din statele UE reîncepe să crească, iar consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit.

"Indicele climatului de consum pentru UE reflectă clar această tendinţă, câştigând 0,8 puncte în primul trimestru al lui 2014. În prezent el se situează la 8,4 puncte (...) Optimismul care a pus acum stăpânire pe mulţi consumatori europeni este ca urmare pe deplin justificat. În aproape toate ţările reprezentate aici, indicatorii legaţi de aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi dorinţa de cumpărare, prezintă tendinţe ascendente", se arată în raport.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/analiza-romanii-sunt-la-fel-de-pesimisti-ca-in-2013-privind-redresarea-economiei-si-veniturile-in-2014-12585715
12585715
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.