Antreprenoarea care a construit un imperiu în ţara noastră. Ea şi-a dus afacerea şi peste graniţe, vânzându-şi produsele în 15 ţări

Autor: Andra Stroe Postat la 03 iunie 2020 16539 afişări

Antreprenoarea care  a construit un imperiu în ţara noastră. Ea şi-a dus afacerea şi peste graniţe, vânzându-şi produsele în 15 ţări

Printre cele mai recente realizări profesionale ale Rucsandrei Hurezeanu, fondator şi CEO Ivatherm, inclusă recent în catalogul 105 Cele mai puternice femei din business - ediţia 2020, realizat de Business Magazin, se numără extinderea internaţională a brandului Ivatherm în 15 ţări, precum şi o serie de lansări de produse noi. Pentru anul în curs ea spune că şi-a propus o creştere de 30% a businessului.

În ceea ce priveşte calităţile pe care o femeie le poate aduce într-o afacere, fondatoarea Ivatherm observă astăzi o creştere a importanţei valorilor „feminine” în conducerea companiilor: comunicarea, empatia, grija faţă de ceilalţi sunt valorizate mai mult, iar femeile-lider de astăzi par confortabile cu propria feminitate, recunoscând şi apreciind grija pentru ceilalţi în stilul lor de conducere. „Când mă întorc din Asia sau din Orientul Mijlociu, ţări în care femeilor le e greu să se facă auzite şi îşi câştigă greu locul la masă, sunt recunoscătoare şi bucuroasă că sunt româncă şi apreciez mai mult ţara în care trăiesc şi valorile ei, chiar dacă mai e mult de muncă până să ajungem la o egalitate reală.”

În cazul său, spune că, fiind mamă a doi băieţi, nu i-a fost întotdeauna uşor să găsească un echilibru între partea profesională şi cea personală, să se împartă între muncă, viaţa de familie şi călătorii. „Dar băieţii mei au înţeles că muncesc mult şi sunt des plecată, că nu sunt ei mereu centrul universului şi cred că le-a prins bine.”

Sfatul său pentru tinerele antreprenoare este: „Să se concentreze pe profesia lor şi pe a fi cele mai bune în ceea ce fac, fără să se lase distrase de la inima businessului şi de la pasiunea lor.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.