Aproape jumătate dintre lucrările UE asumate prioritar de Guvern rămân la un grad modest de execuţie

Postat la 22 martie 2012 12 afişări

Aproape jumătate dintre proiectele UE prioritare derulate de Guvern au avansat extrem de modest în primele două luni ale anului, cu un grad de execuţie şi de jumătate de procent, sau nici măcar nu au fost lansate, iar realizările estimate pentru acest an au fost revizuite în scădere în unele cazuri.

Lista acestor proiecte, în valoare totală de aproximativ 8 miliarde euro, a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional la sfârşitul anului trecut, majoritatea dintre acestea fiind atunci la un stadiu de execuţie cu puţin peste 0%. Pentru multe dintre aceste proiecte, semnate în intervalul 2009-2011, Executivul s-a angajat să ridice gradul de execuţie aproape de 50%, dacă termenul de finalizare nu expiră chiar în acest an. Conform calendarului, proiectele trebuie finalizate în perioada 2012-2015. Ultimele date privind evoluţia acestor proiecte până la 29 februarie, relevă însă că situaţia a rămas neschimbată pentru aproape jumătate dintre investiţii.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lucrari,
ue,
stadiu,
grad de executie
/actualitate/aproape-jumatate-dintre-lucrarile-ue-asumate-prioritar-de-guvern-raman-la-un-grad-modest-de-executie-9426695
9426695
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.