Atac tragic în Statele Unite. Bilaţul până la această oră se ridică la 9 victime care au fost rănite, inclusiv 6 copii

Autor: Mircea Olteanu Postat la 02 iulie 2018 2465 afişări

Atac tragic în Statele Unite. Bilaţul până la această oră se ridică la 9 victime care au fost rănite, inclusiv 6 copii

Cel puţin nouă oameni, inclusiv 6 copii, au fost răniţi în urma unui atac cu cuţitul comis în timpul unei petreceri cu ocazia zilei de naştere a unui copil de trei ani, care se desfăşura într-un complex de locuinţe pentru persoane cu venituri reduse din localitatea Boise, statul american Idaho.

În atac au fost răniţi membri ai unor familii de refugiaţi din Siria, Irak şi Etiopia, care locuiau în acest complex de locuinţe.

Atacul, care s-a produs în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ar fi fost comis de un individ în vârstă de 30 de ani, Timmy Kinner.

Suspectul, care nu este refugiat, a fost arestat la scurt timp după atac, a declarat William Bones, şeful Poliţiei din Boise.

Oficialul a adăugat că până în acest moment nu există indicii că ar fi fost vorba de o infracţiune motivată de ură, victimele aparent fiind vizate din simplul motiv că erau în zonă.

Bones a precizat că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

Victimele, printre care se numără şi copii cu vârste între 4 şi 12 ani, au fost spitalizate, unele fiind în stare gravă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
REFUGIAŢI,
POLIŢIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.