Autorităţile dintr-un sat nu vor mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja “prea bogat”

Postat la 28 septembrie 2018 607 afişări

Autorităţile dintr-un sat francez din Pirinei, aflat la graniţa cu Spania, nu vor mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja “prea bogat”, scrie Daily Mail.

Autorităţile dintr-un sat  nu vor mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja “prea bogat”

Le Perthus, un sat cu doar 586 de locuitori, de la graniţa franco-spaniolă, are un excedent bugetar la primărie mai mare de un milion de euro.

 

Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită taxelor de aproape 800.000 de euro pe an pe care autorităţile locale le încasează pentru parcare de la francezii care traversează frontiera în Spania pentru a face cumpărături mai ieftine.

Strada principală din Le Perthus, Avenue de France, se află atât pe teritoriul Franţei, cât şi pe cel al Spaniei. Comercianţii de pe partea spaniolă a străzii vând produse ca alcool, ţigări şi parfumuri la preţuri considerabil mai mici faţă de preţurile din Franţa, datorită taxelor şi accizelor reduse.

De exemplu, un pachet de ţigări care în partea franceză costă 8 euro, în partea spaniolă poate fi cumpărat cu 5 euro. În timp ce Franţa are preţuri mai mari la produsele accizate, în Spania preţurile sunt sub media UE, atât la produsele de lux, cât şi la haine.

În aceste condiţii, Le Perthus a devenit un magnet pentru cumpărătorii francezi care trec graniţa în căutare de chilipiruri în ţara vecină. Iar dacă localnicii pot face acest lucru pe jos, cei din zonele învecinate vin cu maşinile pe care le lasă la graniţă şi pentru parcarea cărora plătesc taxe la bugetul local din Le Perthus.

În acest fel, autorităţile s-au trezit cu un excedent de taxe pe care nu reuşesc să le cheltuiească, dar care au devenit mărul discordiei dintre putere şi opoziţie în micul orăsel de munte. În timp ce opoziţia din consiliul local acuză primarul că nu foloseşte banii, puterea acuză opoziţia că a blocat proiecte utile cum ar fi un centru medical sau un parc pentru copii.

În consecinţă, primaria propune suspendarea plăţii de taxe locale de către rezidenţii satului până când autorităţile vor reuşi să cheltuiască banii strânşi deja la buget. O decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul lunii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.