AVERTISMENTUL Rusiei: Moscova va riposta faţă de statele care îşi închid spaţiul aerian

Postat la 12 mai 2014 107 afişări

Orice stat care adoptă măsuri ostile faţă de Rusia, în special închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele ruseşti, trebuie să ştie că poate face obiectul unei riposte, a declarat luni Aleksei Puşkov, şeful comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Dumei, pentru RIA Novosti.

AVERTISMENTUL Rusiei: Moscova va riposta faţă de statele care îşi închid spaţiul aerian

 "Orice stat care realizează acţiuni ostile faţă de Rusia trebuie să fie conştient că va putea face obiectul unei riposte de aceeaşi natură. Adică dacă noi avem impresia că Rusia suferă în prezent presiuni, în special prin interdicţia zborurilor avioanelor guvernamentale, este timpul să arătăm că suntem capabili să ripostăm", a declarat Puşkov pentru agenţia rusă.

Sâmbătă, România şi Ucraina şi-au închis spaţiul aerian pentru un avion guvernamental rus care îl avea la bord pe ministrul Culturii Vladimir Medinsko şi un grup de deputaţi, între care şeful comitetului pentru CSI (Comunitatea Statelor Independente) din cadrul Dumei, Leonid Sluţki, vizat de sancţiunile UE, precizează RIA Novosti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/avertismentul-rusiei-moscova-va-riposta-fata-de-statele-care-isi-inchid-spatiul-aerian-12620009
12620009
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.