COD GALBEN de ploi, grindină şi vijelii. HARTA zonelor afectate. Cum va fi VREMEA în ţară şi în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă de marţi de la ora 23.00 până joi la ora 18.00.
Marţi, cerul va fi variabil în ţară mare parte din zi, dar după-amiaza şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de sud-vest a ţării, unde vor fi averse, descărcări electrice şi izolat, grindină. În cea mai mare parte a Banatului, Olteniei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 35...40 l/mp. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în regiunile sud-estice, vor fi cuprinse între 16...17 grade pe litoral şi 23 de grade în Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor încadra între 6 şi 13 grade.
Miercuri, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar vremea va deveni răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări şi pe arii extinse averse, însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat, mai ales în zona de munte şi în dealurile Olteniei şi Munteniei, 50...60 l/mp. Izolat va cădea grindină, iar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 20 de grade în sud-estul extrem, iar cele minime se vor încadra între 6 şi 15 grade.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro