Barometrul Industriei din România: Creşterea industriei ar putea reveni în următoarele 6 luni
Sectorul industrial din România, care include activităţile de prelucrare a materiei prime, minerit, energie şi apă şi salubritate, este în prezent în scădere uşoară, însă managerii se aşteaptă ca firmele să-şi reia creşterea în următoarele şase luni, conform Barometrului Industriei din România realizat de IRSOP Market Research & Consulting şi Facultatea de Management din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Sondajul a fost realizat în luna noiembrie pe un eşantion de 300 de manageri din firme industriale, reprezentativ la nivelul celor aproximativ 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din cifra de afaceri a industriei.
Producţia a scăzut pentru 26% dintre firmele industriale din România în luna noiembrie, în timp ce pentru 41% nivelul a stagnat comparativ cu luna precedentă. Aproape jumătate dintre respondenţi estimează că în decursul următoarelor şase luni nivelul producţiei va relua creşterea, iar 34% susţin că va rămâne cel puţin la acelaşi nivel comparativ cu luna noiembrie. Totodată, un sfert dintre firmele industriale au înregistrat o diminuare a volumului comenzilor noi, iar peste 55% susţin că numărul comenzilor noi nu s-a modificat faţă ce luna anterioară, însă 41% estimează că în următoarea jumătate de an vor înregistra un avans al comenzilor noi. Costurile de producţie arată o uşoară scădere, dar aproape o treime (29%) spun că au crescut, iar peste jumătate din firme (52%) prognozează creşterea costurilor în următoarele luni.
“Sectorul industrial din România este în contracţie uşoară, indicatori precum producţia, comenzile noi sau stocurile având o tendinţă descendentă în luna noiembrie. Industria este însă optimistă şi aşteaptă o creştere a principalilor indicatori de activitate în următoarele şase luni”, a declarat Dr. Petre Datculescu, director general al IRSOP Market Research & Consulting.
Barometrul Industriei din România evaluează activitatea firmelor industriale cu peste 9 angajaţi în funcţie de 11 indicatori cheie, printre care producţia totală, volumul comenzilor noi, volumul stocurilor, numărul de angajaţi, costurile de producţie sau cheltuielile de capital şi exporturile. Pentru fiecare indicator, respondenţii la sondaj precizează dacă activitatea a crescut, a scăzut sau a rămas la neschimbată.
“Scopul Barometrului este să ofere oamenilor politici, managerilor, investitorilor, economiştilor şi mediului de afaceri date la zi despre sănătatea şi evoluţia industriei din România. Întrucât industria are o contribuţie semnificativă în formarea PIB, datele Barometrului pot fi valoroase în prognozarea a ceea ce se poate întâmpla în economia românească, în domenii ca inflaţia, şomajul, exportul, preţurile la materii prime şi altele”, a declarat conf. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultăţii de Management din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro