BNR a redus prognoza de inflaţie pe 2015 de la 2,1% la 0%, urmare a impactului scăderii TVA la 9%

Autor: Raluca Ghinea Postat la 06 mai 2015 60 afişări

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza pentru rata anuală a inflaţiei în acest an, de la 2,1% la 0%, impactul fiind dat de scăderea cotei TVA la 9% pentru alimente băuturi nealcoolice şi alimentaţie publică, rata urmând să ajungă la peste 1,5% în ultimul trimestru al anului viitor.

"Comparativ cu februarie 2015, noua evaluare a proiecţiei indică o traiectorie mai joasă a ratei anuale a inflaţiei prognozate. Revizuirea substanţială decurge din încorporarea măsurii reducerii TVA pentru alimente, băuturi nealcoolice şi servicii de alimentaţie publică de la 1 iunie, de la 24% la 9%", a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul briefingului după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.

El a arătat că principalele riscuri derivă din persistenţa incertitudinilor privind evoluţiile mediului extern, din Grecia şi zona euro, precum şi tensiunile geopolitice regionale.

"Impactul scăderii cotei TVA este aşteptat să determine valori în jur de 0% a inflaţiei în perioada iunie 2015 - mai 2016, reintrarea acesteia în intervalul de variaţie a ţintei (2,5% plus/minus un punct procentual) urmând să se producă în ultimul trimestru al anului 2016", a spus Isărescu.

Guvernatorul a precizat că persistenţa unei rate a inflaţiei apropiate de 0% în următoarele 3-4 trimestre face ca deciziile de politică monetară să stimuleze creditarea şi să menţină în teritoriu real pozitiv ratele dobânzilor la depozite.

El a punctat totodată că în perioada de vară, când are loc recolta, inflaţia ar putea intra în teritoriu negativ.

BNR a redus în februarie prognoza de inflaţie de la 2,2% la 2,1% pentru acest an, după ce în noiembrie fusese tăiată de la 3%. Pentru anul viitor, estimarea din februarie se plasa la 2,4%.

Preţurile de consum au crescut în martie cu 0,4% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,8%.

Creşterea medie a preţurilor de consum în perioada aprilie 2014 - martie 2015, calculată pe baza IPC, a fost de 0,9% faţă de intervalul anterior, iar determinată pe baza IAPC, avansul a fost de 1,2%.

Isărescu declara la începutul lunii aprilie că traiectoria inflaţiei va influenţa deciziile următoare ale Consiliului de Administraţie al BNR privind politica monetară, însă acestea depind şi de alţi factori, precum deciziile de politică fiscală.

Potrivit viceguvernatorului Bogdan Olteanu, deciziile de politică monetară ale BNR vor fi bazate în viitor mai mult pe proiecţiile pe termen lung privind inflaţia şi mai puţin pe scăderile temporare de preţuri.

El a afirmat că banca centrală va adopta o politică de aşteptare şi de ancorare a inflaţiei, concentrându-se pe contracararea unor potenţiale efecte de runda a doua ca urmare a tăierilor de taxe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
PROGNOZĂ,
/actualitate/bnr-a-redus-prognoza-de-inflatie-pe-2015-de-la-2-1-la-0-urmare-a-impactului-scaderii-tva-la-9-14217816
14217816
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.